La nivelul județului Sibiu sunt disponibile 1.178 de locuri de muncă vacante oferite de 86 de angajatori. Pentru persoanele cu studii superioare sunt 38 de locuri de muncă disponibile, iar pentru persoanele necalificate sunt 1.140 de locuri de muncă.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu anunță că la nivelul județului Sibiu sunt disponibile 1.178 de locuri de muncă vacante oferite de 86 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 38 se adresează persoanelor cu studii superioare, precum consilier instituții publice, inginer geodez, inginer mecanic, inginer producție, inginer topograf, inginer textile, pielărie, manager, programator sau proiectant inginer mecanic. Restul de 1.140 sunt pentru persoane fără studii superioare. Sunt 100 de locuri vacante pentru agenții servicii clienți, sunt peste 70 de posturi pentru muncitor necalificat la ambalarea produselor solide si semisolide și sunt peste 30 posturi libere pentru lucrători comerciali.
Marquardt angajează operatori de producție, pachetul salarial poate ajunge la 3.500 de lei, incluzând salariul de încadrare, al 13-lea salar, tichete de masă, bonusuri de producție, bonus pentru patru schimburi, spor de noapte și ore suplimentare, asigurare medicală, transport gratuit și bonus de recomandare.
Terravia caută șofer profesionist, se cere o experiență de minim 2 ani în transport internațional de marfă, de mare tonaj, atestat ADR obligatoriu, permis de conducere B, C, E, cartelă tahograf digitală și atestat de marfă C95. Cunoașterea unei limbi de circulație internațională constituie un avantaj.
McDonald’s caută barista, crew, guest experience leader, hostess sau manager trainee. McDonald’s oferă programe de dezvoltare profesională și oportunități de promovare. CV-urile pot fi trimise pe adresa de e-mail [email protected].
Thrace Greiner Packaging angajează stivuitoriști, nu solicită experiență. Oferă un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, un mediu de lucru curat la standarde europene, loc de muncă stabil, salariu de bază însoțit de beneficii și bonusuri, tichete de masă, tichete cadou, prime, masă asigurată și consultații gratuite.
Castelnor caută bucătari, ajutori de bucătari, ospătari, barmani, supraveghetori spa, recepționiști, șoferi și cameriste. Oferă un pachet salarial atractiv, bonusuri de masă, sistem de bonificare, mediu de lucru profesionist, oportunități de dezvoltare profesională și transport asigurat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1429
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
R
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
C