Clubul Sportiv Municipal Sibiu nu a primit anul acesta nici măcar un leu de la Ministerul Tineretului și Sporturilor pentru investiții, în ciuda solicitărilor repetate.
CSM Sibiu administrează o serie de baze sportive de importanță mare pentru Sibiu, care în lipsa oricăror investiții se degradează de la o zi la alta. Cel mai bun exemplu îl reprezintă stadionul de rugby ”Bebe Boboc” din parcul Sub Arini, care se transformă treptat într-un câmp, dar în nici celalalte obiective nu o duc mai bine: Bazinul de înot Olimpia Sibiu sau Baza hipică din cartierul Vasile Aaron.
Deși Guvernul anunța la începutul anului că bugetul pe 2019 este unul orientat către investiții, se pare că sportul sibian nu este nici pe departe prioritar.
”În urma solicitărilor noastre repetate, cu note de fundamentare, devize și așa mai departe, făcute către Ministerul Tineretului și Sportului, pentru investiții nu a fost alocată nicio sumă pentru anul 2019. Prin urmare, în acest an Clubul Sportiv Municipal nu a avut posibilitatea de a face investiții în niciuna dintre bazele sportive pe care le deține”, a transmis pentru Turnul Sfatului directorul CSM Sibiu, Darius Mara.

În aceste condiții, cel mai mare obiectiv administrat de CSM Sibiu, Baza Hipică din cartierul Vasile Aaron, prezintă semne clare de degradare și ar avea nevoie de investiții serioase. Spre exemplu, cea mai mare parte a gardului împrejmuitor pare că stă să se prăbușească, în interior mare parte din clădiri au nevoie de îmbunătățiri vizibile, zonele pentru spectatori sunt un adevărat pericol public, în vreme ce dotările pentru sportivi sunt depășite. În egală măsură există și aspecte pozitive, anumite porțiuni fiind ceva mai bine îngrijite.
Pentru anul în curs CSM Sibiu are un buget de 2.406.551 de lei, dintre care 49% merge către salariile angajaților, iar restul pentru utilități și cheltuieli curente. Salariul lunar net al directorului CSM Sibiu este de 3009 lei.
http://www.turnulsfatului.ro/2018/01/24/csm-sibiu-2018-buget-cu-50-mai-mare-si-planuri-pentru-constructia-unui-complex-de-tip-arka-park-langa-parcul-subarini/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
6 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Vrem zboruri la hoteluri allinclusive la Calimanesti!
E bine de tot mamaie aurora :)))) Deci spatiul care ar trebui sa fie destinat activitatilor in aer liber pentru…
Bani la unii Boli la altii! poluarea aerului la vest de Sibiu in depresiunea Sibiu-Saliste este o mare problema. Oare…
PSD Ro si PSD SB o gasca de sabotori profesionisti. Nimic in interesul comunitatii nu a putut fi implemantat cu…
Eram deci mult mai castigati daca n-avea nimeni ideea unui nou spital :))
























Lasă un răspuns