Marţi,
11.08.2020
Ceata
Acum
15°C

Poliția locală a amendat un protest al elevilor pentru un mediu mai curat. Căci ”au dat o tură” de Piața Mare

04 Decembrie 2019 12:44

Poliția locală a amendat un protest al elevilor pentru un mediu mai curat. Căci ”au dat o tură” de Piața Mare

Aproximativ 80 de elevi și profesori au protestat vineri după-amiaza împotriva acțiunilor care afectează planeta, cerând ca autoritățile competente să declare starea de urgență climatică. Pentru că tinerii au „dat o tură” de Piața Mare, plecând din locul pentru care Primăria Municipiului Sibiu a emis aviz de protest, organizatorul s-a ales la finalul acțiunii cu o amendă de 1000 de lei de la polițiștii locali.

Paula Dorr, în vârstă de 13 ani, elevă la Brukenthal și organizatorul protestului de la Sibiu, povestește cum Ziua pentru Acțiune Climatică s-a încheiat cu o amendă în valoare de 1000 de lei, pentru că „tinerii s-au deplasat și nu au stat lipiți de catargul din fața Primăriei conform avizului primit”. Cea care a luat amenda este chiar mama fetei, întrucât era nevoie de un adult care să depună cererea de aviz, Paula fiind minoră.

„În Sibiu a fost un protest foarte simpatic. Au participat în jur de 80 de persoane. Au vorbit doi profesori universitari din domeniul ecologiei ai Universității ULBS și tineri FFF. Bannerele și pancartele au fost pregătite de tinerii FFF. Unii dintre ei au decis într-o acțiune spontană să-si facă dorințele auzite, printr-un tur în jurul Târgului de Crăciun. În ciuda ploii, mesajul a fost primit într-o atmosferă pozitivă, de către puținii vizitatori ai Târgului”, explică tânăra.

Protestul a fost organizat în mai multe orașe ale lumii, dintre care 17 din România și face parte din mișcarea mondială Fridays For Future (FFF), declanșată de către o tânără din Suedia. Potrivit tinerei sibience, doar la noi în oraș au fost astfel de probleme.

„Potrivit rapoartelor FFF România, doar tinerii din Sibiu au avut parte de astfel de probleme.”

Țelul protestelor FFF este de a comunica politicienilor că sistemul pe care ei îl reprezintă trebuie să schimbe strategia existentă și să declare starea de urgență climatică. Tinerii din Sibiu au formulat câteva revendicări, într-o scrisoare către Primăria orașului și au strâns semnături în timpul protestului.

0001

Primăria Municipiului Sibiu confirmă faptul că protestul s-a încheiat cu o amendă. „Comisia de Adunări Publice a avizat favorabil  o acțiune organizată de o persoană fizică intitulată Global day for climate action - Fridays for future, aceasta urmând să se desfășoare în zona catargului cu drapel din Piața Mare. În aviz se preciza clar faptul că participanții la această manifestare nu se vor deplasa cu pancarte și banere în restul Pieței Mari, unde este în desfășurare și aprobat un alt eveniment: Târgul de Crăciun. Având în vedere că organizatorul manifestării nu a respectat locația alocată prin aviz, Poliția Locală a fost nevoită să aplice o sancțiune contravențională acestuia. Menționăm că nu au fost amendați participanții, ci organizatorul”, transmite Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu, pentru Turnul Sfatului.

Foto: Păvălucă Daria Nicola Foto: Păvălucă Daria Nicola

Situația a stârnit reacții în mediul online. Artistul sibian Dan Perjovschi a notat pe pagina sa de Facebook faptul că, în opinia sa, amenda nu era necesară.

„Înțeleg că poliția locală Sibiu a amendat elevii de la Fridays for Future care cereau un oraș verde, educație ecologică în scoli și să poată merge cu bicicleta la școală fără să le fie frică de mașini. Faptul că elevii au dat ocol Târgului minunat de Crăciun în loc să stea lipiți anonim de-un zid a fost ceva inacceptabil pentru politie. (…) Vă vedem și vă sprijinim. Mie îmi place Fridays for Future și subscriu la ce vor și cer elevii (din Sibiu). Să încercăm să-i ascultăm un pic pe ăștia tineri. Măcar vineri”, transmite artistul.

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

36 comentarii

Cris

Acum 8 luni

Pentru astfel de fapte nu are omul cuvinte... Amenda pentru o fapta buna ? Amenda tinerilor care fac un lucru care merita respect si stima? Vai de ei amărâții , încă odată prostia nu are limite si din păcate nu exista leac împotriva acestor indivizi. Câți primitivi si retardați sunt in acest oraș este trist ...
Raspunde

Cris

Acum 8 luni

Amenda de 10.000 de lei pentru nerușinații care le- au dat amenda organizatorului !!! Cineva ar trebui sa înceapă o campanie #joscuprostia sau #joscuprostii !!
Raspunde

anonim

Acum 8 luni

Din nou Politia Locala da amenzi, pentru ca DOAR atat face Politia Locala. Demonstreaza acest lucru zilnic. Ar trebui sa isi schimbe numele in Politia AMENZILOR. Acesti asa-zisi politisti (doarece nu cred ca au absolvit Academia de politie, deci nu ar trebui sa poarte numele de politisti) nu vad nimic altceva in acest oras care ar merita indreptat (gropi nesemnalizate, canale deschise, semne de circulatie deteriorate sau cazute, iluminat stradal care nu functioneaza, cazuril de tulburare liniste publica, nimi... nimic... desi sunt destule care se pot vedea. NU FAC NIMIC CONSTRUCTIV. Tot ce se constata se face la SESIZAREA cetateanului. Ei de auto-sesizare nu au auzit. Nu intra in atributii. se plimba cu masinile pe banii contribuabililor prin oras degeaba. Sau DOAR sa dea amenzi. RUSINE, RUSINE, RUSINE!!!!
Raspunde

Vlad

Acum 8 luni

Sunt foarte de acord cu ce fac uni tineri, dar adulți care - i, indruma trebuie sa ii invete sa si respecte o autorizatie, avem comentarii multe cu Politia Locala, pe mine personal ma deranjează foarte mult cerșetori si mașinile parcate pe trotuare,
Raspunde

Traian

Acum 8 luni

Politia Locala atat poate: amendeaza copiii care protesteaza și babutele care vand patrunjel. Cum vine vorba sa amendeze o fapta mai serioasa, fac tot ce le sta in putina sa nu se implice sau sa se planga ca nu au destui oameni. O adunatura de incompetenti neprofesionisti.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

S

Acum 8 luni

mie mi se pare justificata amenda.din moment ce in aviz nu scrie de plimbare, nu te plimbi. foarte fain ca au facut actiunea, dar trebuie invatati de acum ca orice eveniment de genul acesta are niste limite si reguli, caci altfel cand vor creste mari, daca (si va fi nevoie) sa iasa in strada pentru orice vor crede ca li se cuvin niste chestii...se vor obisnui greu sa accepte ceea ce inseamna un protest. Mi se pare normal si aplaudabil ca au iesit, si sper ca mai multi tineri din mai multe scoli sa iasa pe viitor pentru clima, natura si animale...e mai mult decat urgenta problema, si doar ei au puterea de a incepe schimbarea, prin a-si convinge familiile si prietenii!
Raspunde

zod

Acum 8 luni

@S Iar in cazul asta, în care nu au deranjat pe nimeni cu tura respectiva, chiar nu se impunea aplicarea orbeasca a legii (care apropo, se mai aplica în spirit la protestele din vest, nu orbește). Orbește se aplica în Rusia. Rușine politiei locale. Copiii pot sa deschidă un cont, le plătesc eu amenda.
Raspunde

VVDhEhE

Acum 8 luni

Idea este de a invata de frica de tineri. Este inca comunism! In anumite tari occidentale poti protesta pt. cam orice, aici ai nevoie de aviz (asta nu-i neaparat ceva rau) si limitat. Pe scurt, este o limitare la libera exprimare mascata de metehne asa zise democratice.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

How dare you!

Acum 8 luni

Copiii sunt folositi tot mai mult in treburile adultilor!! Ar trebui amendati cei care se folosesc de ei!:)
Raspunde

zod

Acum 8 luni

Poate tu ai fost euglena la 13 ani, alții gândesc singuri la vârsta aia
Raspunde

Oana

Acum 8 luni

Exista vreo filmare sau vreo dovada ca au tinut protestul "in plimbare dand o tura prin Piata Mare"?? Sau doar mergeau prin Piata in drum spre casa si nu au vrut sa arunce pancardele la gunoi sau sa le bage in plasa? A fost o tura completa? Au incomodat cu ceva targul de Craciun? ...:( Asa se trage linia clara intre cei ce vor sa spuna si sa faca cu adevarat ceva, si cei care isi vad doar propriul interes.. Aceasta amenda e ceva de genul: Va dam voie sa protestati, dar numai intre voi..ca pe restul ii incomodeaza initiativa tanara si isi doresc sa ramana in aceeasi mocirla.. Intr-un univers paralel cred ca le-ar fi scazut si nota la purtare.. Si ne mai miram ca pleaca tinerii din tara. Sa ne fie rusine :( Ah si sunt curioasa cum o sa ajunga banii din amenda data la bugetul local, din care se vor lua artificii sa poluam pentru fala.. Ca asa suntem invatati.. La multi ani romani si sibieni..
Raspunde

Valentina P

Acum 8 luni

Absolunt aberantă măsura luată de boactării sibieni ! De parca toate celelalte probleme ale urbei erau rezolvate si doar elevii cu spirit civic ce nu s-au incadrat in coltul alocat manifestarii erau marele dusman al Sibiului... Rusine !
Raspunde

Ion

Acum 8 luni

Unde-s aia cu #va vedem în Sibiu? Copii ăștia nu merita un sprijin, tocmai fiindcă au o inițiativa f. buna. Felicitări dragilor!
Raspunde

scena9

Acum 8 luni

Simplu de rezolvat... O mie de tineri sá demonstreze ín fata POLITIEI - fiecare cu cáte un leu....ín máná! "V-am adus amenda !" O mare rusine pentru orasul european Sibiu/ Hermannstadt!
Raspunde

maximus

Acum 8 luni

Asta ar putea fi intr-adevar o actiune de rasunet. Ar fi de sustinut si ar misca din temelii institutia cu pricina, mergand pana intr-acolo incat sa plece aldea de la sefia ei, pentru ca mie mi se pare ca omul s-a cam sudat pe scaunul de director.Cred ca nu l-a mai schimbat nimeni de multi ani . Asa am putea sa demonstram ce inseamna spirit de initiativa si de normalitate. Puteau sa dea un avertisment,nicidecum o amenda, cred ca puteau sa gaseasca solutia de avertisment si nu neaparat aplicarea stricta a legii, pe un anumit articol.
Raspunde

wut

Acum 8 luni

Bine ca amendati protestele pentru un mediu curat dar in weekend cand este plin de masini parcate ilegal pe toate trotuarele din zona centrala nu miscati un deget. Si o data cand un bou m-a blocat de nu am putut sa ies dintr-un loc de parcare, v-am chemat si ati venit dupa 45 de minute, suficient cat boul sa plece. JALE sunteti, JALE!
Raspunde

zod

Acum 8 luni

Eu am văzut odată politia locala luându-se de niște copii care mergeau cu Free hugs pe Mihai Viteazu. dacă au onoare ar trebui să-și dea demisia mâine.
Raspunde

kokos

Acum 8 luni

Asa da , bravo , amendati-i de mici , daca se poate de cand sunt in carucioare , ca daca nu cand vor fi mari va fi vai si amar de fundul vostru!
Raspunde

S

Acum 8 luni

Mai votați cu fodor, care ii tine pe ăștia. O expirata și niște expirati.
Raspunde

shade

Acum 8 luni

Politia Locala umple de semnificatie cuvantul "inutilitate" in timp ce contribuabilul ii plateste angajatii! II PLATESTE MULT PREA BINE as adauga.. dar, cum Politia Locala se afla in subordinea altei institutii plina de alti competenti (desigur!), inutilitatea este dusa la nivel de arta!
Raspunde

io

Acum 8 luni

Pe Avram Iancu se sparge o locuință lângă sediul lor, nu se întâmplă nimic. E plin centrul de mașini parcate pe trotuare și pe trecerile de pietoni, nu se întâmplă nimic. Plin de cerșetori prin centru, nu se întâmplă nimic. În schimb ei amendează niște tineri care au protestat pașnic, ei muta mașinile parcate legal (ma refer la parcarea de la teatrul gong). Voi chiar vreți sa demonstrați ca va bate vântul între urechi? Îmi e rușine ca fac parte din aceeași specie cu voi.
Raspunde

Maria

Acum 8 luni

Pe Avram Iancu, e sediul Politie IPJ daca nu stiti,
Raspunde

statul esuat

Acum 8 luni

autoritățile sunt nemaipomenite cand e vb sa taie frunza la caini sau sa se faca de cacao altfel...cand ai nevoie de ele ( Apuseni,Colectiv,Caracal,10 August,Portul Midia ) ,autoritățile pur si simplu nu exista...ci doar pt a furniza scuze cu nemiluita si toti acei "specialisti " sunt doar niste manechine pt care timpul trece,leafa merge
Raspunde

McD

Acum 8 luni

...curios ca niste ANALFABETI picati sigur la testul PISA, au amendat elevi scoliti care au luat atitudine pentru viitorul lor si al nostru...ar trebui ca militienii sa se ascunda impreuna cu seful lor si institutia care-i protejeaza...
Raspunde

Vasile von Vasile

Acum 8 luni

mă nene, bine că n-au pus jandarmii pe ei.
Raspunde

adi

Acum 8 luni

Dar magazinele din noul mall au fost controlate daca au autorizatie de functionare valabila??? Sau acolo nu au curaj... Au primit ordin sa nu calce pe acolo? Se dau puternici in fata unor copii care indraznesc sa spere intr-un viitor mai frumos... De fapt sunt frustrati ca protestatarii au mai multa scoala decit boactarii locali!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Muc the little

Acum 8 luni

Ingrozitoare comentarii.Postacii nu au inteles nimic. Politia Locala nu a inteles nimic nici ea. Protestatarii nici ei nu au inteles cum sta treaba cu in protest public. Nimeni nu
Raspunde

Liviu

Acum 8 luni

La ce sa te astepti de la institutiile de forta ale tarii pline de bolsevici.
Raspunde

Marcu

Acum 8 luni

Esti bolnav baiete! In politia locala s-au angajat oameni cu pile in FDGR si PNL, nu are nici o legatura cu bolsevicii. Poate nu ai fost atent la rezultatele alegerilor in Sibiu.
Raspunde

cami

Acum 8 luni

Jenant. Mai bine sa desfiinteze Politia Locala.
Raspunde

io

Acum 8 luni

Fodor, poate acum, inaintea clacarii totale a forumului german (din cauza ta), mai stergi din rusinea ultimilor ani si ceri anularea amenzii. Nu ca si cand atunci te-ar vedea lumea cu alti ochi, ca oricum sunt toti scarbiti de directia in care merge primaria (cu "p" mic si incluzand majoritatea angajatilor) dar poate reusesti sa treci si o fapta buna in ultimii 3 ani.
Raspunde

Pentru botanisti

Acum 8 luni

"Sigur copii aia erau PSD-isti pt ca daca erau Liberali nu-i amenda nimeni!!!!"
Raspunde

DJ garcea

Acum 8 luni

Pe principiu "Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita!". Doamna Fodor sunt in subordinea dumneavoastra ...doar atat va zic: alegerile "are comming!"
Raspunde

Cititescu

Acum 8 luni

Felicitari elevilor care au manifestat! In acelas timp, desi imi pare rau ca a fost amendata organizatoarea, consider ca s-a procedat corect. Acesti elevi au primit (contra-cost) o lectie: deciziile si legile trebuie respectate.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus