125.000 de lei, fără TVA, (echivalentul a mai bine de 26.000 de euro) este valoarea contractului semnat de Aeroportul internațional Sibiu cu o firmă din București, contract al cărui obiect este realizarea unui studiu de trafic. Respectiva documentație ar urma să estimeze numărul de pasageri, de aeronave și de mărfuri care ar urma să tranziteze aeroportul sibian în fiecare din următorii 25 de ani. Un studiu similar a fost realizat și în urmă cu zece ani, datele acestuia dovedindu-se totuși departe de realitate.
Reliance Travel & Consulting SRL este numele societății pe care, în Ajunul Crăciunului care tocmai a trecut, a fost angajată de către Aeroportul internațional Sibiu pentru realizarea unui nou studiu, care urmează a fi folosit mai apoi în elaborarea strategiilor de dezvoltare. ”Studiul de trafic va identifica și estima prognoza, respectiv cererea de trafic aerian pentru o perioadă de 25 de ani, atât pentru numărul de pasageri, cât și pentru numărul de mișcări de aeronave. În elaborarea prognozei de trafic în ceea ce privește numărul de pasageri se va avea în vedere numărul total de pasageri care vor folosi infrastructura aeroportuară”, se arată în documentația pe baza căreia a fost angajată – prin cumpărare directă – firma din București.
Totodată, studiul solicitat de către autoritățile sibiene trebuie să includă și o analiză a pieței care să fie realizată ”pe baza discuțiilor cu principalii factori interesați implicați în transportul aerian”. ”Discuțiile vor implica identificarea și înțelegerea tendințelor actuale la nivelul aeroportului și la nivelul sectorului aerian în regiune, principalele constrângeri actuale în aeroport, potențiale piețe emergente și nevoile acestora care ar putea susține creșterea viitoare a activității aeriene”, se mai arată în caietul de sarcini elaborat de reprezentanții AIS.
”Consultantul va dezvolta un raport al analizei pieței, care va cuprinde aspecte legate de segmentarea pieței, dimensiunea pieței, competiție și oportunități de piață viitoare pentru transportul aerian de pasageri, cât și pentru cel de marfă”, documentația de elaborare a studiului de trafic pentru Aeroportul internațional SibiuDocumentul solicitat de Aeroportul internațional Sibiu trebuie să conțină și alte date și informații, referitoare la diferite alte dimensiuni socio-economice ale Sibiului și zonei Centru: de la produsul intern brut, la investițiile străine, turism, infrastructură, dar și – evident – analiza concurenței pentru aeroportul sibian, aria de deservire, observații despre piața de curse de tip charter.
Studiul va trebui elaborat într-o perioadă de cel mult 45 de zile de la semnarea contractului și trebuie să aibă în vedere trei scenarii: pesimist, optimist și realist. ”Totodată, studiul va conține și o distribuție a probabilităților de realizare a scenariilor, precum și o matrice a riscurilor asociate nerealizării prognozei”.
Un câmp de variante
Analiza comandată vine în contextul în care, în ultimul an, viitorul Aeroportul internațional Sibiu a fost amplu discutat în spațiul public și în rândul autorităților locale. Discuțiile au fost generate de o solicitare de concesiune a unei bucăți de teren din zona Aeroportului, cerere care a atras – mai apoi – atenția a numeroase companii, atât din România, cât și din afara țării. Companii care au propus, de la concesiunea unor diferite suprafețe de teren pentru amenajarea unor facilități cargo, la concesionarea întregului aeroport pe o perioadă de aproape 50 de ani. În ultima ședință din 2019 a Consiliului Județean, respectivele discuții au fost oprite până la finalizarea strategiei de dezvoltare pe care Aeroportul sibian ar urma să o elaboreze pe baza recent comandatului studiu de trafic (detalii despre ședința CJ Sibiu aici).Studiu cu repetiție
Nu este pentru prima dată când Aeroportul internațional Sibiu și potențialele evoluții ale acestuia fac obiectul unui studiu. Era în primăvara lui 2009 când consilierii județeni și cei locali ai Sibiului nu luau în considerare un studiu similar, realizat pentru suma de 110.000 de euro de către firma Symbios AG, din Germania. Atunci, necesitatea unui astfel de studiu era justificată prin faptul că autoritățile locale tocmai finalizaseră modernizarea aeroportului, în urma unor investiții totale de peste 326 de milioane de lei.Studiul respectiv estima pentru 2009 un număr de 190.000 de pasageri în varianta realistă și, respectiv, 240.000 de pasageri, în varianta optimistă. În realitate, au fost 221.000 de pasageri în trafic pe aeroportul Sibiu. Aceeași analiză estima că abia în 2025 pe aeroportul din Sibiu se va înregistra – în scenariul de bază – un număr de 750.000 de pasageri (varinta optimistă estima pentru 2025 peste 1,2 milioane de pasageri). În realitate, cei 750.000 de pasageri au fost înregistrați în cursul anului trecut (în 2018, numărul pasagerilor a fost de 700.000, conform datelor publicate de AIS).
Aceeași analiză propunea și concesiunea Aeroportului pentru o perioadă de 35 de ani, variantă care a fost respinsă atunci de autorități.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Ajunul Crăciunului , trafic , Aeroportului Sibiu , Consiliului Județean , contract , studiu , Reliance Travel , Pentru Sibiu , Compartimentul Analiză
Vizualizari: 3498
Ultimele comentarii
Acum 41 minute
Cetatean
Acum 55 minute
Constructor la bugeteri
Acum 58 minute
John
Acum 1 oră
Nobody
Acum 2 ore
Cosmin