Reprezentanții complexului turistic de la Bâlea Lac au anunțat joi că din cauza încălzirii globale nu mai pot construi Hotelul de Gheață - proiect emblematic în ultimii ani, în locul acestuia urmând a fi ridicate o serie de igloo-uri.
”Chiar dacă, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a schimbărilor climatice manifestate la nivel mondial, ediţia 2019 – 2020 a Proiectului de Marketing Turistic „Hotel of Ice Bâlea Lac” nu se mai poate desfăşura în condiţii normale, nu am renunţat la proiectul nostru, ce ne-a făcut celebri în întreaga lume şi vom implementa o varianta alternativă, astfel încât turiştii, iubitorii acestui proiect, turiștii din întreaga lume care și-au rezervat o noapte de cazare in gheata, să se poată bucura, măcar în perioada rămasă din acest sezon, de o nouă şi inedită experienţă în „Tărâmul de cleştar” din inima Masivului Făgăraş. În urmă cu doar o zi, am luat decizia ca Hotelul de Gheaţă să fie înlocuit cu Igloo Village, o „construcţie” ce va arăta aproape la fel cu „satelitul” de igluuri construit în sezoanele trecute în imediata apropiere a hotelului”, au transmis joi, printr-un comunicat de presă, reprezentanții complexului turistic.
Igloo Village, în fond, o varianta simplificata a Hotel of Ice, va dispune de trei compartimente destinate cazării oaspeţilor, fiecare dintre acestea cuprinzând câte două camere cu pat dublu, un compartiment central, ce va face conexiunea cu fiecare corp destinat cazării şi unde va fi amenajat restaurantul şi barul, precum şi un alt compartiment mai mic, care va avea rol de lobby.
La baza construcţiei va sta zăpada de la Bâlea adunată din zonă, tehnologia ce va fi folosită la construirea Igloo Village va fi puţin diferită, în sensul că stratul de material şi pereţii complexului vor fi mult mai groşi, iar multe dintre dotări şi decoraţiuni vor fi realizate prim sculptarea şi modelarea zăpezii.
„Este puţin surprinzător pentru iubitorii acestui proiect, dar situaţia impusă de Mama Natură nu ne-a permis să realizam Hotelul de Gheata în acest sezon! Încălzirea globală a schimbat atât de repede condițiile de iarna in ultimi 10 ani la Balea Lac de pentru noi este de necrezut ce evoluție rapida are fenomenul”, spune Alexandru Unchesel, managerul Proiectului de Marketing Turistic „Hotel of Ice Bâlea Lac”.
Dacă nu vor interveni situatii deosebite, lucrările de construire a Igloo Village vor fi începute în cursul săptămânii viitoare, iar primii turişti vor putea fi şi oaspeţii noului complex începând cu finalul acestei luni.
În ceea ce priveşte Biserica de Gheaţă, lăcaș ce ar trebui să fie construit pentru al paisprezecelea an, deocamdată nu a fost luată nicio decizie. Totul depinde de aceleaşi condiţii meteorologice şi de cum vor evolua acestea.
„Dacă anotimpul de iarna se va instala constant la Balea Lac vom construi şi Biserica de Gheaţă în luna februarie și vom putea invita preoţii la slujba de binecuvântare“ a completat Alexandru Unchesel.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Marketing Turistic , Ice Bâlea Lac , căzături pe gheață , Mama Natură , Masivului Făgăraş , Hotel Ramada Uniunea Social , Bâlea Lac , Alexandru Unchesel , Sorrisniva Igloo Hotel , Igloo Village , stiri sibiu
Vizualizari: 5921
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Sibian
Acum 7 ore
Marioara
Acum 8 ore
Nobody
Acum 8 ore
Unde nu e materie cenusie ... ce rezulate sa ai ?
Acum 9 ore
Gelu