Primăria Sibiu mai face un pas spre extinderea Colegiului Național „Octavian Goga”. În ședința de Consiliu Local ce va avea loc mâine, 27 februarie, se vor supune spre aprobare indicatorii tehnico-economici ai proiectului. Este vorba despre o investiție totală de peste 9,2 milioane de lei care va permite crearea de noi spații dedicate procesului de educație.
Indicatorii tehnico-economici pentru investiția prevăzută în extinderea Colegiului Național „Octavian Goga” vor fi supuși aprobării în ședința de Consiliu Local. Astfel, potrivit datelor din Hotărârea de Consiliu Local, lucrările ar trebui să fie executate pe perioada a 24 de luni. În proiect se vorbește despre o „suprafață construită extindere de 342,00 mp”. Vor fi 12 noi săli de clasă și șase grupuri sanitare. „În ceea ce privește obiectivul de investiții Extindere în vederea spațiilor de învățământ la Colegiul Național Octavian Goga, str. Mitropoliei, nr. 34, considerăm oportună realizarea acestuia în vederea îmbunătățirii infrastructurii educaționale preuniversitare de stat din municipiul Sibiu, având ca scop eliminarea învățământului în două schimburi”, se arată în Hotărâre. Investiția totală este de 9,291.807,44 lei, sumă ce include și TVA. Potrivit informațiilor oferite de primărie, după ce indicatorii tehnico-economici vor fi aprobați de Consiliul Local, documentația va fi publicată în SICAP, inițiindu-se procedura de achiziție în vederea atribuirii contractului pentru realizarea proiectului tehnic. După finalizarea proiectului tehnic, Primăria Sibiu va aloca fonduri în vederea execuției lucrărilor.
„Faptul că se extinde colegiul este foarte important pentru noi. Clădirea școlii noastre nu va fi mansardată, pentru că nu permite structura, va fi, în schimb, extinsă. Studiile au fost făcute vara trecută. Se va face o construcție anexă în curtea școlii, pe latura unde sunt birourile, cea dinspre Mitropoliei și respectiv, tot în curtea școlii, pe latura dinspre Șaguna. Se vor obține 12 săli de clasă, ceea ce pentru noi este extraordinar pentru că ne dorim aducerea tuturor elevilor într-un singur schimb. Cu această extindere este posibil, pentru că, începând de anul trecut, noi avem șase clase de a IX-a, în loc de șapte, de asemenea, am scăzut și la secția maghiară, unde am avut în fiecare an pe toate nivelurile, iar acum la nivel de gimnaziu nu mai avem decât două clase. Din calculele noastre, pe proiectul aprobat anul acesta, am avea spațiu suficient pentru a aduce elevii într-un singur schimb”, spune prof. Laura Dumitru, directorul instituției de învățământ. În monetul de față, la Colegiul Național „Octavian Goga” învață 2019 elevi, împărțiți în 72 de clase.
Foto arhivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Consiliu Local , Octavian Goga , Consiliul Local , Primăria Sibiu , Colegiului Naţional , Colegiul Național Pedagogic , mansardare Goga , Laura Dumitru
Vizualizari: 3321
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
ID
Acum 7 ore
Joe Doe
Acum 7 ore
MergeTreaba
Acum 7 ore
Asdfasdf
Acum 7 ore
Georje