Miercuri,
09.10.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Sibian reținut după ce a fost prins de două ori la volan, băut și fără permis

Sibian reținut după ce a fost prins de două ori la volan, băut și fără permis

Bărbatul sancționat luni pentru că a condus un autoturism deși era băut, pe Calea Șurii Mari, a fost arestat ieri, după ce a fost prins din nou la volan, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Ieri seară, în jurul orei 21:30, pe strada Râului din municipiul Sibiu, în cadrul activităților curente de verificare a modului de respectare a măsurilor de circulație pe timpul stării de urgență, polițiștii de investigații criminale au identificat și oprit în trafic un autoturism condus de un sibian în vârstă de 42 de ani.

Polițiștii au constatat că bărbatul nu are dreptul de a conduce, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a refuzat recoltarea probelor biologice. În cauză s-a întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

De asemenea, polițiștii au stabilit că același bărbat a fost depistat în data de 6 aprilie, pe Calea Șurii Mari conducând același autoturism, de această dată cu o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, sibianul refuzând, de asemenea, recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei.

În aceste condiții, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au luat măsura reținerii sibianului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

ochiu de la cucuvea

Acum 4 ani

Femaia lu Dumnezeu, incearca se te concentrezi. Ce sacctiune a primit pentru infractiuni ? Cine l-a arestat ? Politia ? ceva nu are logica daca citesti codul de procedura penala
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus