Luni,
18.08.2025
Ploi Usoare
Acum
17°C

Doi din șapte pacienți cu COVID s-au vindecat, după ce au primit plasmă hiperimună

Doi din șapte pacienți cu COVID s-au vindecat, după ce au primit plasmă hiperimună

Doi pacienți internați la Spitalul Județean, infectați cu noul coronavirus, s-au vindecat după ce au primit transfuzie cu plasmă hiperimună, transmite Agerpres.

Din cei șapte pacienți aflați în stare gravă după ce s-au infectat cu COVID-19, la Sibiu, care au primit plasmă hiperimună de la foști pacienți care au putut să doneze sânge, doar doi s-au vindecat, reprezentând aproximativ 30% din totalul persoanelor care au beneficiat de transfuzie. Din păcate, ceilalți cinci au decedat. 

Cei doi vindecați sunt un bărbat de 42 de ani şi o femeie de 53 de ani cu probleme de sănătate, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, Liliana Coldea. „De tratamentul cu plasmă umană hiperimună au beneficiat 7 pacienţi cu vârste între 42 şi 67 ani. S-au vindecat doi, un bărbat de 42 de ani (fără comorbidităţi) şi o femeie de 53 (cu comorbidităţi: limfom non-Hodgkin, hipotiroidie, astm bronşic)”, a transmis managerul.

Cei mai mulţi donatori de plasmă din Sibiu pentru pacienţii cu COVID-19 sunt cadre medicale care au fost şi ele infectate cu noul coronavirus, dar care s-au făcut bine. Doar 10 dintre cei 38 de pacienţi vindecaţi de COVID-19 care au dorit să doneze plasmă au şi reuşit în final să facă asta, restul fiind refuzaţi după ce s-a constatat, spre exemplu, că nu au anticorpi, mai arată sursa citată. 

De la debutul pandemiei și până în prezent, în județul nostru au fost înregistrate 52 decese la pacienți confirmați cu infecție cu COVID-19, iar 484 persoane au fost declarate vindecate și au fost externate. De asemenea, patru persoane s-au reinfectat. În total, 652 persoane au fost depistate cu infecție cu coronavirus (607 adulți și 45 copii).

Sursa: agerpres.ro

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus