Chris Cooper continuă alături de BC CSU Sibiu, pentru al cincilea sezon consecutiv, și devine cel mai longeviv baschetbalist străin al echipei sibiene.
În vârstă de 30 de ani, Chris Cooper (2,05m) este printre cei mai longevivi baschetbaliști străini din Liga Națională de Baschet, bifând aproape 200 de meciuri, dintre care 134 în maioul BC CSU Sibiu, din 2016 încoace, de când este în angrenajul echipei antrenată de Dan Fleșeriu.
În stagiunea 2019/2020, chiar dacă încheiată prematur, Coop a avut contribuții importante pentru CSU și reușit medii statistice mai bune, decât în sezonul precedent: 10,7puncte, 7,7 recuperări și o medie a eficienței de 13,8.
„Mă bucur că mă întorc la Sibiu pentru încă un sezon. Vreau să le mulțumesc celor din organizație și familiei CSU pentru încrederea pe care mi-au oferit-o și pentru că mereu m-au făcut să mă simt la Sibiu ca acasă. Mulțumesc fanilor pentru că mi-au oferit ocazia de a juca pentru echipa Sibiului, în ultimii 4 ani, și pentru că m-au considerat parte din familie. Sper ca cel de-al 5-lea sezon al meu la Sibiu să fie extraordinar și memorabil. Hai CSU!”, a spus Chris Cooper.
Până în acest moment, din lotul lui Dan Fleșeriu și Cătălin Vulc fac parte Christopher Cooper, Rolland Torok, Lucas Tohătan, Aurelian Gavriloaia și Robert David Stan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1525
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Periscop
Acum 9 ore
Excelent +1
Acum 9 ore
Bastiu
Acum 9 ore
Aci Duțu
Acum 10 ore
Emil