Cuptorul Fabricii de Sticlă de la Avrig, inima întregii afaceri așa cum directorul Doru Teodorescu îl numește, s-a stins. Din păcate, pandemia a făcut mari probleme fabricii, ajungând ca în ultima perioadă să nu mai aibă comenzi deloc. În același timp, datoriile creșteau și nu mai puteau fi plătite, așa că s-a cerut falimentul, explică directorul.
„Am stins cuptorul, inima oricărei fabrici de sticlă, iar acum urmează falimentul și alte etape. S-a ajuns aici din cauza costurilor foarte mari cu personalul, gazul și curentul, plus că eram în insolvență și trebuia să onorăm acest lucru”, mărturisește Doru Teodorescu, pentru Turnul Sfatului.
Cuptorul a funcționat timp de șapte ani non-stop, la o temperatură de 1.500 de grade. În ultima perioadă funcționa însă degeaba, pentru că se opriseră comenzile.
„Încă din luna martie încoace au tot scăzut comenzile, am reușit să mai reducem din personal, dar tot era greu. Iar acum, în ultima săptămână, nu am mai avut efectiv nicio comandă. M-am zbătut foarte mult și am avut vizitatori, comenzi, apoi a venit pandemia și ne-a pus capac. La noi, față de alte domenii, dacă ai de lucru ai, dacă nu, e gata. Cuptorul acela funcționa 24 din 24, ceea ce presupunea costuri mari, prea mari ca să le putem susține. Datoriile au fost tot mai mari, creditorii nu au mai acceptat și s-a cerut falimentul”, spune directorul.
Doru Teodorescu spune că va încerca să se întoarcă la meseria sa de bază, dar este îngrijorat pentru angajații săi care nu aveau altă meserie decât cea de care s-au ocupat cu dedicare ani la rând. „Eu mă voi reprofila, mă întorc la meseria de bază, aceea de inginer profil electric, însă pentru toți angajații este mai greu cu siguranță, au o vârstă, iar această meserie nu se mai practică”, explică acesta.
La începutul acestui an, la Fabrica de Sticlă de la Avrig lucrau puțin peste o sută de localnici. Fabrica există de aproape 400 de ani, din 1625 mai exact, istorisea directorul la acea vreme. Comenzile erau aproape în totalitate pentru clienți din afara României, iar cei care erau curioși de activitatea fabricii o puteau vizita cel puțin cinci zile pe săptămână, uneori chiar și sâmbăta.
Citește mai multe despre povestea Fabricii de Sticlă în materialul: Ultima fabrică de sticlă din țară se deschide pentru turiști, la Avrig. „Am făcut pahare pentru nunta prințului Charles” VIDEO FOTO
Foto: Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 25274
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Piulita
Acum 2 ore
Allahu akbar
Acum 2 ore
Nicoleta
Acum 2 ore
Hermannstadt
Acum 2 ore
K.Samuel