Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu a decis modificarea unor scenarii adoptate inițial cu privire la deschiderea unităților de învățământ de luni, 14 septembrie. Potrivit hotărârii, o grădiniță nu se va deschide.
Pentru Grădinița cu Program Prelungit „Frații Grimm” Sibiu orele nu vor începe luni, în clădirea de pe strada Oituz, întrucât s-a trecut de la scenariul 2 în scenariul 3. Asta înseamnă că educatoarele se vor întâlni cu micuții doar în mediul online.
În schimb, deși inițial s-a stabilit că nu se va deschide, comitetul a decis trecerea Liceului Teoretic „Constantin Noica” Sibiu din scenariul 3 în scenariul 2. Același lucru este valabil și pentru Liceul Teoretic Baptist ”Bretania” Sibiu și Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu, ambele trecând din scenariul 3 în scenariul 1, transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii.
Puteți consulta mai jos lista unităților de învățământ care vor funcționa normal, după scenariul verde (toți elevii merg la școală, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție).
Unitățile care funcționează pe baza scenariului 2 (prevede participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, pe de o parte, și revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4039
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Dragan Cristina
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Hermannstädter
Acum 5 ore
Valentino Versace
Acum 6 ore
John