Luni,
15.09.2025
Partial Noros
Acum
15°C

Șase noi ventilatoare pentru sibienii cu forme grave de Covid-19: vin joi, funcționează peste vreo două săptămâni

Șase noi ventilatoare pentru sibienii cu forme grave de Covid-19: vin joi, funcționează peste vreo două săptămâni

Cu toate paturile ATI pentru cazuri de Covid-19 ocupate, conducerea Consiliului Județean Sibiu anunță dotarea Spitalului județean cu încă șase noi ventilatoare pentru astfel de cazuri. Punerea în funcțiune a acestor sisteme va dura aproximativ două săptămâni.

”Este îngrijorătoare situația, dar nu numai la Sibiu, ci în întreaga Românie și întreaga lume. La ATI, toate locurile sunt ocupate. Până în urmă cu trei săptămâni am fost noi în măsură să primim pacienți la ATI din alte părți ale țării. Săptămâna trecută, am fost nevoiți să transferăm cinci pacienți în Argeș. Cu ajutorul Guvernului României, a Ministerului Sănătății vom mări această capacitate. Mâine vor ajunge la Spitalul Județean Sibiu șase circuite cu ventilatoare pentru dotarea paturilor ATI, destinate special Covid”, a anunțat în cursul zilei de miercuri Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Potrivit Danielei Cîmpean, aceste noi ventilatoare urmează a fi amplasate în cele două secții ATI din interiorul clădirii Spitalului județean Sibiu. ”În maxim două săptămâni aceste sisteme de ventilație vor fi complete, personalul va fi instruiti și vom mări capacitatea cu încă șase paturi”.

De la sfârșitul stării de urgență, Spitalul Județean Sibiu a alocat în secția ATI 12 paturi pentru cazurile dificile de Covid-19.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 807

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus