“Realizarea liniei verzi de transport public în centrul istoric a intrat în linie dreaptă. Am semnat contractul pentru achiziția minibuzelor electrice care vor circula pe această linie. Prin același contract am cumpărat și o stație de încărcare rapidă, automate pentru bilete și afișaje electronice pentru stații. Termenul de livrare și punere în funcțiune a acestora este de 8 luni. Scopul creării acestei linii de transport este acela de a degreva centrul istoric de mașini și de a oferi sibienilor, cât și turiștilor o alternativă de deplasare, alta decât autovehiculul propriu”, anunță Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Contractul a fost semnat cu asocierea SC Anadolu Automobil Rom SRL & SC Telelink Services România SRL, singurul ofertant care s-a prezentat la cea de-a doua procedură de achiziție organizată de Primăria Sibiu, prima fiind anulată din cauză că nu s-a depus nici o ofertă. Valoarea investiției în acest proiect dedicat mobilității alternative este de 9,91 milioane de lei, fiind finanțat din fonduri europene.
Cele 5 minibuze electrice:
– sunt echipate cu motoare produse de BMW
– asigură o autonomie de 160 km cu pentru fiecare încărcare completă, la o viteză medie de 20 km/oră
– oferă fiecare câte 24 de locuri pentru călători, din care 10 pe scaune.
– sunt dotate cu computer de bord, ecrane de informare în interior și camere video la interior și exterior
– vor oferi călătorilor WiFi gratuit, fiind dotate cu echipamentele necesare
– sunt echipate cu sisteme de climatizare
– sunt dotate cu rampe pentru accesul persoanelor cu handicap

Pe lângă microbuze, au fost achiziționate și dotările necesare pentru stații și operarea pe această linie:
– 6 automate de eliberare a biletelor sau reîncărcare a abonamentelor care vor accepta atât plata cu cardul, cât și plata în numerar
– o stație de încărcare a minibuzelor electrice cu încărcare rapidă, care va fi amplasată în Piața Gării; alte 5 stații de încărcare vor fi achiziționate de Tursib și vor fi amplasate la sediu pentru încărcarea minibuzelor peste noapte, la sediu.
– 10 validatoare pentru tichetele de călătorie
– câte un sistem electronic de afișaj pentru fiecare dintre cele 6 stații de pe linie
– dispozitive pentru numărarea pasagerilor.
– un terminal de control a documentelor de călătorie

Traseul Liniei verzi va urmări conturul inelului zonei centrale: Piața Unirii – str. Mitropoliei – str. Alexandru Odobescu – str. Măsarilor – piața Cibin – str. Turnului – str. Faurului – str. Ocnei – str. N. Teclu – Gară – str. Constituției – bulevardul Corneliu Coposu.
Pe traseu, această linie de transport public va avea 13 stații, din care 7 existente și 6 stații noi în următoarele locații:
• în Piața Unirii, la intersecția cu str. N. Bălcescu
• str. Mitropoliei, la intersecția cu str. Al. Odobescu
• pe str. Al Odobescu în zona Teatrului Gong
• str. Turnului, la intersecția cu str. Faurului
• str. Faurului, la intersecția cu str. 9 mai
• str. Ocnei, la intersecția cu str. Târgu Fânului

REAMINTIM alte proiecte derulate de Primăria Sibiu pentru modernizarea transportului public:
– Achiziția a 40 de autobuze alimentate cu gaz, împreună cu sistemul de e-ticketing, informare a călătorilor prin ecrane LED, un sistem de management al flotei de autobuze și crearea unei aplicații mobile pentru transportul public din Sibiu. Procedura de achiziție este aproape de finalizare, aflându-se în etapa evaluării tehnice – răspunsuri la clarificările solicitate de ofertanți.
– Achiziția în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a 9 autobuze electrice pentru traseele 5 (Gară – Valea Aurie) și 13 (Gară – Dumbrava/Muzeul Astra). Ministerul a anunțat săptămâna trecută semnarea contractului cu producătorul și livrarea acestor autobuze în termen de 12 luni.

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing
Primăria Municipiului Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
9 răspunsuri
-
Apucați-vă de de construit linii roșii, pentru salvări, dotați spitalele cu ce trebuie că suntem în ,,război,, cu un virus care nu merge pe linii verzi! În Vest e dezastru, noi…linii verzi pe pereți! De ce nu și cîte un spectacol în fiecare stație, măcar să face-ți și voi un ban că v-o fi dor de atîta timp! Aoleo, le-am dat ideea !
-
Lăsați vrăjeală, Tursibul este în aer, schimbați conducerea cu persoane bine intenționate, care vor sa facă treabă nu sa ocupe posturi cu membrii familiei, schimbati idiologie lor ca au transformat Tursibul în azil de bătrâni, pana și femeia dee serviciu e pensionară, lăsați tinerii sa muncească, asta trebuie rezolvată doamna Primar, nu vrăjeli de 2 bani cu flota turcească… interveniți acum la concursul pentru ocuparea posturilor de directori,,, ca de rămân tot ăștia.. o sa fuga șoferii și se va dărâmă clădirea noua pe ei…
Nu închideți ochii, la ce se petrece acolo chiar dacă sunteți pe bune cu directorul tehnic care are liceul sanitar… -
-
Deci 2 milioane per miniautobuz? Trajneasca!!! Cum le accepta UE furtisagurile astea penibile? Ca in cazul pistei de biciclete de pe Maramuresului, 300 m cu vreo 3 milioane de euro!!! Facuta de Comtram nici pe sfert dupa 2 ani, ca trebuie sa faca tuneluri si sa sape in munte. Apropo, nu mai luati din Asia, ca noi sibienii suntem filobavarezi si vrem nemtisme, nu bizantinisme musulmane! Fodor, cea mai neagra perioada a Sibiului de la marea ciuma!
-
O s-o faca! E la fel de oportuna initiativa aceasta cum a fost si largirea de pe Calea Cisnadiei. Sunt dezamagit ca un grup de oameni isi dedica timpul si energia pentru proiecte inutile, cand ar fi putut cum spunea alt comentariu, sa propuna transport electric pe traseul 17 de exemplu. Primaria mai are un proiect, de retinere a particulelor poluante din aer pe B-dul Coposu. Acolo unde este vegetatie si natura poate gestiona particulele de CO2. Atunci intreba altcineva, de ce nu s-a gandit primaria la Str. Semaforului. Oricum acea metoda de depoluare este utopica, dar este alt exemplu de bani si efort consumat ineficient si orasul nostru pierde timp, pentru niste ambitii fara fond. Doamna primar, oamenii calatoresc in toata lumea, unii au emigrat, luati-va un an sabatic impreuna cu cativa colegi si adunati idei practice de prin Europa. De ce se elibereaza autorizatii de construire pentru ghetouri (fostele fabrici Retrezat si Balanta) cu strazi meschine, inguste, fara adevarate zone verzi? Va pasa de mediu si de cetateni?
-
Traseul este aiurea. Trebuia facuta o parcare park & ride (iesirea spre Medias, spre exemplu) si traseu prin gara -centru- piata Cibin. Semnalizata din timp de pe autostrada, parcarea ar fi redus o parte din circulatie.
Daca se va masura calitatea aerului in zona parcarii la ´90, poate se vor lua asemenea masuri. Pana atunci, bine macar ca or achizitionat autubuze.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bineinteles ca s-a autopropus, la modul anonim. Nu exista oameni care sa faca efortul sa propuna pe altul, nici sa-i…
Sa ii multumim lui Ghita Calin, care a dat apa pe gratis. Pe gratis adica pe spaguta pt el si…
Conferinta cu intrare gratis insa platita totusi de cineva din bani publici sau privati in interesul transmiterii si inocularii de…
Ar trebui ca strada sa aibe cele 2 sensuri de mers libere de acum începând,nu doar pe parcursul lucrărilor. Mașinile…
Ar trebui ca starea sa aibe cele 2 sensuri de mers libere de acum începând,nu doar pe parcursul lucrărilor. Mașinile…











Lasă un răspuns