Cu toate că anul trecut a fost unul care a inclus și două campanii electorale, șefii Consiliului Județean Sibiu nu și-au consumat concediul de odihnă aferent anului 2020. În cazul Danielei Cîmpean, președinta CJ Sibiu, la zilele de concediu pe care le poate utiliza în 2021 se adaugă atât întregul concediu neefectuat în 2020, cât și ”un rest” din 2019.
Pe lângă cele 25 de zile de concediu de odihnă aferente anului 2021, Daniela Cîmpean, președintei Consiliului Județean Sibiu, i s-au mai reportat și cele 25 de zile de concediu de anul trecut, din care nu a consumat niciuna. Cu cele șase zile de concediu neefectuate din 2019, Daniela Cîmpean cumulează în acest an nu mai puțin de 56 de zile în care poate pleca la odihnă.
În cazul lui Marcel Luca, vicepreședintele CJ Sibiu care a ocupat această funcție și în mandatul trecut, zilele neconsumate din concediul de odihnă pe 2020 sunt de patru. Informațiile sunt publicate într-o informare transmisă plenului CJ Sibiu, care se va reuni în ședință în cursul zilei de joi.
Pe parcursul mai multor luni, atât Daniela Cîmpean, cât și Marcel Luca s-au implicat, în calitate de politicieni, și în campania electorală pentru alegerile locale (alegeri la care au și candidat), dar și în campania electorală pentru alegerile parlamentare, în cadrul cărora și-au susținut colegii de partid în diferite acțiuni prin județ. Întrebat cum este posibil ca după un an cu două campanii electorale, să mai rămână zile de concediu de odihnă, Marcel Luca a spus că explicația e simplă: zilele de concediu neefectuate din anii anteriori lui 2020. ”Zilele acestea de concediu sunt acumulate din anii din urmă. Au tot fost concedii neefectuate, legea s-a modificat, iar zilele de concediu neefectuate s-au tot reportat pe anii următori”, a declarat Marcel Luca, pentru Turnul Sfatului.
Potrivit lui, din cauza pandemiei de Covid-19, oricum anul 2020 a creat mai puține oportunități de petrecere a concediului de odihnă. Iar pentru cei din administrație, pe lângă noi probleme de rezolvat generate de pandemie, volumul de muncă a crescut și din cauza restricțiilor impuse în ceea ce privește posibilitatea de a organiza întâlniri.
Sursa fotografiilor: pagina de Facebook a Danielei Cîmpean, președinta CJ Sibiu
Tag-uri: administrație , CJ , campanie , concediu
Vizualizari: 1914
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Victor
Acum 9 ore
Lumea lui Andrei
Acum 12 ore
Gabriel
Acum 13 ore
Marcian Radu
Acum 14 ore
Prenume