Școala Andreiană a ajuns aproape de final cu lucrările de reabilitare, iar colectivul acestei instituții este în creștere. Școala se află în cartierul Gușterița, iar lucrările de renovare au început în anul 2018, la inițiativa Parohiei Ortodoxe Gușterița, proiectul fiind susținut de Mitropolia Ardealului și de Asociația Dia.Logos. Astăzi, parterul și etajul sunt gata, iar sălile de clasă își așteaptă elevii.
Lucrările la Școala Andreiană se apropie de final. Preotul Marius Tofan, unul dintre cei care s-au ocupat de școală spune că mai sunt lucrări de făcut la subsolul clădirii, acolo unde vor fi birouri administrative, la mansarda clădirii unde vor fi amenajate spații necesare unității de învățământ și un loc de joacă, unul dintre obiectivele principale ale proiectului.

Școala după renovare
„ În acest moment nu putem spune că lucrările sunt 100% finalizate, dar suntem foarte aproape de obiectivul nostru. Mai avem de amenajat subsolul, iar acoperișul și mansarda ne dorim să le utilăm pentru a putea desfășura activități și acolo. Ceea ce este util, în acest moment, este parterul și etajul I. În total sunt patru săli de clasă și două spații sanitare. Subsolul ne dorim să fie spațiu administrativ, iar în jurul școlii pentru că avem o grădină foarte mare și frumoasă, cu pomi și spațiu în care copiii pot alerga, ne dorim foarte mult un loc de joacă. Va fi una dintre prioritățile noastre. Un avantaj de care ne bucurăm este că suntem aproape de Șura Culturală un alt proiect extraordinar și aici putem face activitățile complementare și extrașcolare”, spune preotul.
În prezent la Școala Andreiană funcționează o grupă de grădiniță mixtă și o clasă de pregătitoare în care sunt ș patru elevi de clasa I.
„La anul ne dorim încă o clasă pregătitoare. Nu ne dorim un număr foarte mare de copii, pentru ca învățământul să fie de calitate. Ceea de facem noi la școală urmează curricula națională, dar metodele sunt al noastre și vrem să ne aplecăm asupra fiecărui copil în parte, așa că ne rezumăm la aproximativ 16 copii într-o clasă. În clasa pregătitoare noi avem și patru copilași de clasa I care au vrut și au ținut neapărat să fie la noi și de aceea la anul o să vrem să primim și copilași de clasa a II-a, pentru ca acești patru elevi să meargă acolo. Astfel, anul școlar ce vine ne-am propus să avem clasa pregătitoare, clasa I, care acum sunt pregătitoare și clasa II-a cu elevi noi plus cei patru copii care sunt deja aici”, spune pr. Marius Tofan.
Școala va putea fi vizitată după completarea unui formular on line
Reprezentanții instituției de învățământ anunță că în data de 12 februarie va avea loc evenimentul Ziua Porților Deschise, care va fi on line. Astfel, timp de două ore, școala va fi prezentată în întregime: de la spațiile disponibile, la metode și personal. De asemenea a fost creat un formular Doodle de înscriere la vizitarea fizică a școlii, în grupuri mici. Cu ajutorul formularului cei care își doresc, se pot înscrie pentru 30 de minute de vizită. Vizitarea Școlii Andreiană va putea fi făcută după data de 12 februarie.
Înscrierile propriu zise vor respecta calendarul stabilit de Ministerul Educației.
„Noi avem deja o listă a noastră și discuții cu părinți interesați, dar așteptăm apariția calendarului de la minister. Oricine dorește poate veni în școala noastră, pentru că se adresează oricui, nu doar cartierului, orașului și nici chiar confesional nu este limitată. Este important, însă, de știut că va avea loc un interviu între conducerea școlii și familia care dorește să-și înscrie copilul aici. Interviul este pentru a cunoaște familia și copilul care urmează să se înscrie la noi, dar și pentru ca familia să ne cunoască pe noi”, mai spune preotul Marius Tofan.
Școala înainte de renovare
Proiectul Școlii Andreiană este de fapt reînființarea școlii vechi din Gușterița, de lângă biserică, deschisă de români ca instituție școlară în timpul imperiului austro-ungar. Ea a fost desființată pe timpul comunismului. Școala se înscrie în tradiția inițiată de mitropolitul Andrei Șaguna, care a fost ctitorul bisericii din Gușterița și de aceea se numește Școala Andreiană. Astăzi, această școală este redeschisă ciclului primar.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: preot Marius Tofan , lucrari finalizate , scoala , Gușterița , Școala Andreiană , inscrieri
Vizualizari: 3788


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
John
Acum 9 ore
Sibian
Acum 9 ore
Mno
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei