Județul Sibiu ajunge în această lună la 1.137 de cazuri, dintr-un total de 10.040 de teste efectuate, rezultând o rată a pozitivării de 11,32%. Se poate observa, însă, în zilele de week-end că procentul de cazuri pozitive din numărul total de teste poate urca până aproape de 50%. Atunci avem teste făcute doar la persoanele care au simptome clare de coronavirus, testarea fiind realizată doar pentru constatarea prezenței virusului. În această lună s-au înregistrat în total, până la această dată, 60 de decese, fiind o rată a mortalității de 5,27% din numărul total de cazuri pozitive.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 19 633 de persoane, dintre care în ultimele 24 de ore 73 de persoane. Până la data curentă au fost vindecate 14156 de persoane, iar 713 persoane au decedat, una în ultimele 24 de ore, din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 181 de persoane, dintre care pe ATI 20 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 164 de teste.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 874 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 555 persoane în izolare la domiciliu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , statistica , cazuri , covid , coronavirus , teste
Vizualizari: 2018
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
V.
Acum 3 ore
Coste s
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Sibian