Marţi,
28.09.2021
Innorat
Acum
14°C

Video Ministerul Mediului explică cu ce au greșit ONG-urile care au preluat ursuleții din Sibiu. Răspunsul ONG-iștilor: ”E ca și cum am sta la un accident auto ca cineva să stea să vină cu buletinele victimelor”

Video Ministerul Mediului explică cu ce au greșit ONG-urile care au preluat ursuleții din Sibiu. Răspunsul ONG-iștilor: ”E ca și cum am sta la un accident auto ca cineva să stea să vină cu buletinele victimelor”

Ministerul Mediului a anunțat astăzi că atât Asociația Prietenii Berzelor, cât și Asociația Milioane de Prieteni din Zărnești au greșit atunci când au decis preluarea puilor de urși și relocarea lor în județul Brașov. Oficialii susțin că Prietenii Berzelor nu vor trebui să plătească decât o amendă de 2500 de lei, cât reprezintă jumătate din minimul amenzii inițiale de 10 mii de lei.

”Prietenii Berzelor au decis să ignore prevederile legale”

În opinia Ministerului Mediului, atunci când urșii au apărut la Cristian cei de la Asociația Prietenii Berzelor trebuiau să anunțe Garda de Mediu sunând la 112. Apoi să solicite intervenția unui medic veterinar și în niciun caz să-i ducă la Sanctuarului Libearty din Zărnești, pentru că acel loc este destinat urșilor maturi, nu puilor de două luni. ”Prevederile legale sunt foarte clare: Persoana fizică sau reprezentantul unei persoane juridice care deține accidental exemplare de faună sălbatică are obligația să le declare imediat la comisariatul județean al Gărzii Naționale de Mediu (prin sistemul unic 112) și să semneze declarația privind capturarea accidentală a unei specii strict protejate. (Art. 14 din HG 323/2010). În astfel de cazuri, prioritatea trebuie să fie identificarea celor mai bune soluții pentru salvarea și reabilitarea exemplarelor în cauză. Garda de Mediu este instituția care decide, alături de Agenția pentru Protecția Mediului și DSVSA, care este calea de urmat. Medicii veterinari analizează imediat starea de sănătate, iar în urma analizei se stabilește dacă este necesară plasarea în custodia provizorie a unui centru de reabilitare. Toți acești pași sunt esențiali în vederea atingerii obiectivului final: reintroducerea exemplarelor în habitatele naturale de origine. Deși au constatat că starea de sănătate a puilor de urs este una precară, deși activează încă din anul 2007 în domeniul protecției animalelor, reprezentanții asociației Prietenii Berzelor au decis să ignore prevederile legale (notificarea imediată a Gărzii de Mediu prin dispeceratul 112) și să transporte cele două exemplare cu un autoturism personal de la Sibiu la Zărnești, județul Brașov, pe o distanță de peste 150 km, fără supravegherea unui medic veterinar, pentru a le preda Asociației Milioane de Prieteni, care administrează sanctuarul de urși AMP Libearty - Bear Sanctuary. Reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni au fost și cei care, în jurul orei 17:00, au anunțat autoritățile despre speța în cauză, informând că urmează să primească cei doi pui de urs. Imediat după primirea informării, comisarii Gărzii de Mediu au încercat, timp de aproape 4 ore, să ia legătura cu reprezentanții asociației Prietenii Berzelor însă nici mesajele nici repetatele apeluri nu au avut succes. Abia în jurul orei 21:00 s-a stabilit legătura cu aceștia, după ce puii de urs fuseseră deja predați la Liberty”, a postat pe Facebook Ministerul Mediului.

 Sursa video: Sanctuarul de urși AMP Libearty Zarnești

”E ca și cum am sta la un accident auto ca cineva să stea să vină cu buletinele victimelor”

Paula Ciotloș, vicepreședinte Asociația Milioane de Prieteni Libearty din Zărnești susține că procedurile invocate de Ministerul Mediului sunt departe de realitate, solicitând schimbarea legislației, astfel încât să salveze vieți, nu proceduri. ”Ursuleții au ajuns marți seara la noi într-o stare de deshidratare destul de avansată și cu diaree. Erau într-o stare în care fiecare minut și fiecare oră contau. Probabil că dacă ar fi întârziat câteva ore, riscurile să moară ar fi fost mult, mult mai mari, de aceea nu putem să înțelegem, nu vrem să acceptăm faptul că atunci când există o stare de urgență, atunci când există o problemă medicală, tu trebuie să stai ore în șir pentru niște acte. Considerăm că acest lucru trebuie să se schimbe, pentru că nu este acceptabil să stai, atâta timp pentru acte timp pacientul, indiferent că este animal protejat sau nu, să riscă să moară. E ca și cum am sta la un accident auto ca cineva să stea să vină cu buletinele victimelor, înainte de a face ceva. Exact la fel ar fi și aici. Este vorba de animale, dar tot ființe sunt. Nu e normal să stăm ore în șir să așteptăm să vină niște acte de la cineva care poate este la birou, poate nu e la birou, poate are chef sau poate nu are chef să te bage în seamă. De asemenea, aceste ursulice erau într-o stare medicală nu foarte bună și această medicală se putea deteriora oricând. Decizia Mirunei a fost de lăudat de acest punct de vedere, suntem alături de ea și apreciem ce a făcut. Nu considerăm că e corect ca cineva să plătească pentru așa ceva. Nu a ascuns acei ursuleți, nu a făcut trafic, nu i-a ascuns în beci, a anunțat autoritățile, dincolo de asta, noi ca asociație am luat legătura cu ministerul, am discutat cu gestionarul de fond forestier, am trimis o foaie cu un acord ca noi acordăm acceptul de a veni acești ursuleți aici. Nu înțelegem de unde s-a creat această situație. Nu e normal ca atunci când un animal suferă să aștepți. Să aștepți ce?”, susține Paula Ciotloș, vicepreședinte Asociația Milioane de Prieteni Libearty Zarnești.

Garda de Mediu Sibiu: iată și un exemplu de ”Așa da!”

Garda de Mediu Sibiu a anunțat astăzi că tocmai s-a petrecut în județ un caz similar, în care autoritățile au procedat exact în conformitate cu normele legale. ”În final, iată și un exemplu de ”Așa da!” petrecut astăzi, tot în Biertan, județul Sibiu, unde protagonistul este un pui de urs de aceeași vârstă cu cei care au ajuns la Zărnești: În această dimineață, Garda de Mediu Sibiu a fost înștiințată, prin dispeceratul 112, că un alt pui de urs a fost găsit de mai mulți turiști și a fost predat unui localnic din loc. Bârghiș. Imediat, la fața locului s-au deplasat reprezentanți GNM, APM, DSVSA și IPJ Sibiu și ai asociației Milvus. Starea de sănătate a puiului de urs a fost evaluată de către un medic veterinar, iar ulterior acesta a fost preluat în vederea relocării la Orfelinatul de urși Bear Again Rehabilitation Center for Orphan Bears de la Bălan, județul Harghita. În acest loc, ursulețul va primi un tratament special, fără contact direct cu omul și într-un habitat identic cu cel natural, astfel încât acesta să poată fi eliberat, în scurt timp, în pădure, după ce va fi capabil să își procure singur hrana”, anunță Garda de Mediu Sibiu.

Comunicatul transmis de Ministerul Mediului

O poveste despre cum bunele intenții și spiritul de inițiativă nu se pot substitui respectării legii. ➡️Tot ce trebuie să știi despre cazul ursuleților de la Sibiu + BONUS un caz similar de astăzi, din aceeași zonă, dar cu deznodământ foarte diferit (citește până la sfârșit)⬇️

ℹContext:

În data de 30 martie, reprezentanții asociației pentru protecția animalelor Prietenii Berzelor / Friends of Storks - Cristian, Romania din județul Sibiu, au primit de la o persoană fizică două exemplare de pui de urs. Din declarațiile acestora, puii au fost găsiți în proximitatea localității Biertan, iar la momentul primirii starea de sănătate a acestora era una precară, fiind hrăniți necorespunzător.

❗Ce spune legea în aceste situații?

Prevederile legale sunt foarte clare: Persoana fizică sau reprezentantul unei persoane juridice care deține accidental exemplare de faună sălbatică are obligația să le declare imediat la comisariatul județean al Gărzii Naționale de Mediu (prin sistemul unic 112) și să semneze declarația privind capturarea accidentală a unei specii strict protejate. (Art. 14 din HG 323/2010).

De ce e important să fie respectată legea?

În astfel de cazuri, prioritatea trebuie să fie identificarea celor mai bune soluții pentru salvarea și reabilitarea exemplarelor în cauză. Garda de Mediu este instituția care decide, alături de Agenția pentru Protecția Mediului și DSVSA, care este calea de urmat. Medicii veterinari analizează imediat starea de sănătate, iar în urma analizei se stabilește dacă este necesară plasarea în custodia provizorie a unui centru de reabilitare. Toți acești pași sunt esențiali în vederea atingerii obiectivului final: reintroducerea exemplarelor în habitatele naturale de origine.

Ce s-a întâmplat cu puii de urs de la Sibiu?

Deși au constatat că starea de sănătate a puilor de urs este una precară, deși activează încă din anul 2007 în domeniul protecției animalelor, reprezentanții asociației Prietenii Berzelor au decis să ignore prevederile legale (notificarea imediată a Gărzii de Mediu prin dispeceratul 112) și să transporte cele două exemplare cu un autoturism personal de la Sibiu la Zărnești, județul Brașov, pe o distanță de peste 150 km, fără supravegherea unui medic veterinar, pentru a le preda Asociației Milioane de Prieteni, care administrează sanctuarul de urși AMP Libearty - Bear Sanctuary. Reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni au fost și cei care, în jurul orei 17:00, au anunțat autoritățile despre speța în cauză, informând că urmează să primească cei doi pui de urs.

Imediat după primirea informării, comisarii Gărzii de Mediu au încercat, timp de aproape 4 ore, să ia legătura cu reprezentanții asociației Prietenii Berzelor însă nici mesajele nici repetatele apeluri nu au avut succes. Abia în jurul orei 21:00 s-a stabilit legătura cu aceștia, după ce puii de urs fuseseră deja predați la Libearty.

Unde au greșit reprezentanții asociației Prietenii Berzelor?

  1. Au omis să notifice imediat Garda de Mediu (prin sistemul unic 112) despre deținerea puilor de urs, încălcând astfel prevederile HG 323/2010 (contravenție pentru care au fost deja sancționați cu amendă de 10.000 de lei, cu posibilitatea plății a jumătate din minim în termen de 15 zile, respectiv 2.500 lei);
  2. Nu au apelat imediat la expertiza unui medic veterinar, care ar fi trebuit să analizeze starea de sănătate a exemplarelor (asta deși, fiind o organizație de protecția animalelor, asociația Prietenii Berzelor dispune de serviciile unui veterinar);
  3. Au transportat în mod ilegal cei doi pui de urs pe o distanță de 150 de km, în condiții improprii și fără supravegherea unui medic veterinar, de la Cristian la Zărnești (fapta constituie infracțiune și este în cercetare la Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu);
  4. Au ignorat în mod repetat apelurile și mesajele comisarilor GNM;
  5. Au luat de unii singuri decizia GREȘITĂ de a preda puii de urs Sanctuarului Libearty. Deși este cel mai cunoscut din țară, Sanctuarul Libearty este destinat exclusiv exemplarelor mature de urși care, din varii motive, nu mai pot fi reabilitați. În acest centru, urșii cu probleme de sănătate sau comportamentale își pot trăi viața în condiții bune, evitând interacțiunea cu omul sau cu alte exemplare. În cazul puilor de urs însă, prima opțiune este întotdeauna un centru de reabilitare special pentru exemplare juvenile, în vederea reintroducerii lor în mediul natural. Ori, Sanctuarul Liberty nu oferă acest tip de serviciu specializat, urșii de aici trăind în captivitate pentru tot restul vieții. Specialiștii analizează în prezent posibilitatea relocării puilor într-un astfel de centru de reabilitare, atunci când starea lor de sănătate o va permite.

Concluzii:

Deși asociația Prietenii Berzelor deține, în mod indiscutabil, meritul salvării celor doi pui de urs, modul în care reprezentanții acestei asociații au acționat este total contrar prevederilor legale și ar fi putut duce la înrăutățirea stării de sănătate sau chiar la decesul exemplarelor.

Relocarea exemplarelor din speciile strict protejate se face sub îndrumarea directă și numai cu acordul și supravegherea instituțiilor statului.

Le recomandăm tuturor iubitorilor de animale care se vor regăsi, pe viitor, în situații similare, să ceară imediat intervenția autorităților competente. Doar astfel se pot lua cele mai bune decizii și măsuri, pentru binele exemplarelor în cauză.

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Oameni rai care nu citesc

Acum 5 luni

Daaa, am vazut la Paltinis si in alte locuri acest banner! Scria clar: ”Persoana fizică sau reprezentantul unei persoane juridice care deține accidental exemplare de faună sălbatică are obligația să le declare imediat la comisariatul județean al Gărzii Naționale de Mediu (prin sistemul unic 112) și să semneze declarația privind capturarea accidentală a unei specii strict protejate. “
Raspunde

Mihai

Acum 5 luni

N trecut, când un pui de urs a ajuns din greseala în centrul Sibiului, după câteva ore de bâlbe a autorităților soluția finala a fost împușcarea ursului. Perfect legal și fără amenzi! Din păcate capetele pătrate sunt la butoane!
Raspunde

Contra-Comunicat

Acum 5 luni

Nu tine prosteala asta de comunicat1 Va afundati, mai bine taceti sau va recunoasteti vina! Daca erati de buna credinta le-ati fi comunicat verbal articolul ala de lege sau in cel mai rau caz le-ati fi dat un avertisment. Insa, vazand in ei (Prietenii Berzelor) doar niste "unii care ne strica socotelile" i-ati descurajat aplicandu-le o amenda severa. Niste autoritati care sunt acolo sa isi faca meseria adica sa protejeze flora si fauna i-ar fi premiat si incurajat. Nici macar nu e vorba de lege sau de suma amenzii, este vorba strict despre mesajul pe care l-ati transmis. Adica "NU VA MAI BAGATI IN TREBURILE NOASTRE PENTRU CA AICI AVEM O MAFIE DE CONDUS!" Sper ca situatia sa nu ramana asa si sa zboare cateva capete de acolo.
Raspunde

Ggg

Acum 5 luni

Autoritati cretine = Legi cretine = pacient mort...
Raspunde

UnPSDist mandru

Acum 5 luni

Nimic nu i mai rau decat prostul cu pretentii. Cum e posibil ca un ONG sa nu cunoasca legea, lege a ceea ce ei vor sa 'ocroteasca' ? Ce nu este clar si perfect logic in cee ce spune ministerul ? oricine 'gaseste' un pui de animal salbatic il poate lua si daca este prins sa motiveze ca-l ducea la veterinar ? de ce nu ar motiva si un braconier acest lucru? grav este cum ONG asta nu cunoaste legea dar functioneaza?!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus