Miercuri,
15.01.2025
Cer Senin
Acum
-9°C

Conducerea Bibliotecii Astra s-a răzgândit: nu mai dă oameni afară, cere bani de salarii

Conducerea Bibliotecii Astra s-a răzgândit: nu mai dă oameni afară, cere bani de salarii

După ce, inițial, a propus concedierea a zece angajați pentru a se încadra în bugetul alocat pe anul în curs, conducerea Bibliotecii județene Astra a renunțat la orice alte plan și a cerut Consiliului Județean să i se aloce fondurile necesare.

Faptul că managementul bibliotecii județene s-a răzgândit a fost anunțat de către Adrian Echert, consilier județean din partea USR PLUS. El face parte din grupul de lucru constituit la nivelul Consiliului Județean, pentru a găsi și propune soluții alternative scenariului concedierii a zece angajați și reducerea programului la patru zile pe săptămână (și, implicit, a salariilor) pentru ceilalți 57 de angajați.

”Au avut loc trei întâlniri în care am încercat să identificăm și să sugerăm cele mai bune soluții pentru ca Bibliotecă să poată funcționa cu bugetul de salarii redus cu 20%. În cadrul acestor ședințe am aflat că toate instituțiile  subordonate Consiliului județean au în acest an bugetul diminuat cu 20%. Un plan de reducere și optimizare a cheltuielilor a fost sugerat și agreat încă de la cea de-a doua întâlnire de lucru a grupului format din reprezentanți ai formațiunilor politice din cadrul Consiliului Județean alături de directorul Bibliotecii Astra - Silviu Borș, vicepreședintele CJ, Vlad Vasiu, și Ștefan Opriș, director executiv al Direcției economice din cadrul CJ. Mai precis s-a convenit să încercăm și cu ajutorul consiliului de administrație a Bibliotecii Astra să convingem și pe ultimii șapte angajați care nu au fost de acord cu diminuarea zilelor de lucru că este o masură necesară, care va ajuta la evitarea reorganizării întregului stat de funcții. De asemenea s-a propus eficientizarea costurilor provenite din serviciile de curățenie și paza prin externalizarea lor. Aceste minime măsuri ar fi dus la extinderea perioadei în care se poate asigura plata tuturor salariilor din luna septembrie până în luna noiembrie și ar fi fost mai mult timp pentru a primi eventuale rectificări bugetare”, descrie Adrian Echert măsurile la care s-au gândit aleșii.

Însă soluțiile propuse nu mai au rost. ”În ziua în care trebuia să ne întâlnim cu consiliul de administrație și cei șapte angajați care încă nu semnaseră acordul de reducere a orelor de muncă, reprezentanții Bibliotecii au transmis printr-o informare scrisă că solicită alocarea de fonduri suplimentare pentru asigurarea salariilor pentru schema actuală de personal fără să mai existe alte acțiuni de reducere a cheltuielilor de personal. Având în vedere că managementul Bibliotecii are toate atribuțiile și legitimitatea să decidă cum se gestionează resursele de timp, bani și personal, grupul de lucru pentru această speță și-a încheiat activitatea”, a mai scris Adrian Echert pe pagina lui de Facebook.

Citește și VIDEO Sunt 100.000 de euro pentru mașini noi, dar lipsesc 170.000 pentru a salva Biblioteca Astra. Se înființează o comisie

Capitală culturală: o treime din posturile Bibliotecii Astra se desființează. Oameni dați afară, program de lucru diminuat

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2063

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Teo

Acum 3 ani

Lipsa de fermitate in luarea deciziilor.Cu astfel de oameni ,nu poti face restructurarea sistemului bugetar,supradimensionat pana la nesimtire cu toate pilele.
Raspunde

Newman

Acum 3 ani

Dati bani la toti figurantii din institutii, ca doar de la voi dati!!! Politicieni de tinichea !!!
Raspunde

Gigi contra

Acum 3 ani

O solutie este sa aduca diva bani de acasa!
Raspunde

Wow

Acum 3 ani

"s-a convenit să încercăm [...] care va ajuta la [...] evitarea reorganizării întregului stat de funcții" "s-a propus eficientizarea costurilor provenite din serviciile de curățenie și paza prin externalizarea lor" Traducere: Nu se mai concediaza cei ce au protestat, ci altii, mai putin pilosi. Serviciile lipsa se contracteaza la o firma din camarila politica. 1. Creezi o problema. 2. Manipulezi opinia publica cum ca nu e vina ta. 3. Rezolvi aceea problema creata de tine. 4. Castigi capital politic ca omu pune botu'. 4. Prinzi si un contract while we're at it. Punct ochit, punct lovit. Sunt chiar impresionat.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus