Ministerul Sănătății a virat banii către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, pentru plata personalului din centrele de vaccinare, a anunțat astăzi, Krisztina Gaal, purtătorul de cuvânt al instituției. DSP a virat imediat sumele de bani către localitățile în care funcționează centre de vaccinare, în județ, acestea urmând să plătească mai departe personalului. ”Banii pentru plata personalului din centrele de vaccinare, pentru luna mai, au ajuns de la Ministerul Sănătății”, a anunțat Krisztina Gaal.
Un cititor ne-a semnalat miercuri, 14 iulie, că Municipiul Sibiu nu a mai plătit din luna mai salariile lucrătorilor din centrele de vaccinare. ”Am lucrat într-un centru de vaccinare, iar de la 1 iulie ni s-a suspendat activitatea, dar banii pentru lunile mai și iunie nu i-a văzut nimeni. Cât timp centrele au funcționat și noi am respectat programul, au respectat și ei cât de cât plata. După ce s-a suspendat activitatea, de banii nu ni se mai spune nimic, noi nu știm dacă este problemă la nivel local sau național”, ne-a transmis o sibiancă ce a lucrat într-un centru de vaccinare local.
Primăria Sibiu a anunțat atunci că plata indemnizațiilor aferente lunilor mai și iunie nu s-a putut face pentru că banii nu au ajuns de la DSP. ”Conform legislației în vigoare, plata personalului din centrele de vaccinare se face de către Primăria Sibiu, dar fondurile necesare trebuie alocate de Ministerul Sănătății către DSP Sibiu, iar DSP Sibiu va vira ulterior banii în bugetul local al Municipiului Sibiu. În ceea ce privește plata indemnizațiilor aferente lunii mai și iunie 2021, fondurile necesare nu au fost virate încă Primăriei Sibiu. Precizăm că pontajele au fost predate în termen, conform prevederilor legale”, anunță purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, în urma unei solicitări transmise de Turnul Sfatului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: centre de vaccinare , Sibiu , Primarie , bani , DSP , salarii
Vizualizari: 1354
Ultimele comentarii
Acum 4 minute
Client
Acum 5 minute
@Barosanu
Acum 10 minute
Alin
Acum 11 minute
@Newman
Acum 15 minute
Cibu