Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Cele mai importante pelicule de la TIFF pot fi vizionate la Promenada Sibiu, între 5 și 8 august

Cele mai importante pelicule de la TIFF pot fi vizionate la Promenada Sibiu, între 5 și 8 august

Cunoscutul festival internațional de film TIFF, ajuns la cea de-a 15-a ediție,  se va desfășura la Sibiu între 5 și 8 august. În această perioadă, parcarea supraterană Promenada Sibiu și cinematograful CineGold vor deveni gazdele unora dintre cele mai importante proiecții ale festivalului. Sibienii, precum și alți cinefili din toată țara, vor putea urmări cele mai așteptate filme ale anului 2021 și se vor bucura chiar de prezența unora dintre echipele care au participat la realizarea peliculelor.

Cele mai așteptate filme ale anului vor rula la Promenada Sibiu

Pe 5 august, vizitatorii Promenada Sibiu vor putea urmări la CineGold drama Otto Barbarul (în regia Ruxandrei Ghițescu), desemnat Cel mai bun film românesc (lungmetraj) la TIFF 2021. De asemenea, thriller-ul Neidentificat, regizat de Bogdan George Apetri, va rula în prezența realizatorilor vineri, 6 august, tot la CineGold. Pelicula a primit Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film.

Annette, filmul ce are drept protagoniști nume sonore precum Marion Cotillard și Adam Driver, va fi difuzat în premieră în cadrul festivalului. Astfel, cinefilii îl vor urmări putea  vineri, 6 august, în parcarea supraterană Promenada Sibiu și sâmbătă, 7 august, la CineGold. Drama romantică regizată de Leos Carax a deschis oficial ediția 2021 a Festivalului de Film de la Cannes.

Parte din selecția Festivalului de Film de la Cannes de anul acesta este și drama românească Întregalde (regia Radu Muntean), care va rula duminică, 8 august, în parcarea supraterană Promenada Sibiu. Proiecția va avea loc în prezența regizorului filmului, Radu Muntean.

Proiecții de filme pentru copii la CineGold

Selecția TIFF de anul acesta va cuprinde și pelicule dedicate celor mici.  În perioada 6-8 august, la CineGold vor avea loc proiecții pentru copii și adolescenți, în cadrul programului EducaTIFF. Printre filmele difuzate se numără: animația fantasy Nahuel și cartea magică (regizor German Acuna) sau Mami / Petite Maman (regizor Céline Sciamma), peliculă nominalizată la Ursul de Aur de la Berlinale 2021. Acestora li se alătură și documentarul Blană bombă (r. Claudiu Mitcu), despre cei patru membri ai trupei cu nume omonim, care împărtășesc dragostea pentru muzica rock și pentru scenă.

Cinefilii pot achiziționa biletele la toate proiecțiile de pe site-ul tiff.eventbook.ro. Accesul pentru proiecțiile din cadrul programului EducaTIFF la Cine Gold este gratuit, în baza rezervării unui bilet cu valoare 0. 

Măsuri sporite de protecție în mall pentru #shoppingînsiguranță

Promenada Sibiu a implementat toate măsurile necesare de prevenție, în linie cu recomandările autorităților, pentru ca vizitatorii să beneficieze de o experiență la cumpărături în siguranță în contextul crizei sanitare: a fost implementată obligativitatea purtării măștii de protecție de către clienți și angajați și controlul temperaturii la intrarea în centrul comercial, iar distanțarea socială de minimum 2 metri este asigurată prin instalarea benzilor de distanțare socială, pentru un shopping responsabil și în siguranță.

De asemenea, centrul garantează distanțarea prin asigurarea în medie a unui perimetru de 20 mp pentru o singură persoană, la nivel de centru comercial, mai ales pentru a evita crearea de aglomerări în zonele de trafic intens cum ar fi: lifturi, scări rulante, zonă food-court, cozi la bancomate, intrări în mall. Totodată, aerul din centrul comercial este filtrat o dată la trei ore, asigurând astfel o purificare intensivă a spațiilor.

Promenada Sibiu: certificat internațional pentru măsurile de prevenție Covid-19

Promenada Sibiu a primit Certificatul de Conformitate COVID-19. Obținerea acestei acreditări este dovada că centrul comercial funcționează în conformitate cu standardele sanitare internaționale și le oferă clienților o experiență de shopping în siguranță. Experții Safe Asset Group (SAG), companie suedeză independentă care acreditează siguranța centrelor comerciale din toată lumea, au certificat centrul comercial ca fiind conform normelor de prevenție.

Mai multe detalii pe www.promenadasibiu.ro, Facebook și Instagram.

Despre Promenada Sibiu

Centrul comercial Promenada Sibiu, deținut de fondul de investiţii NEPI Rockcastle, și-a deschis porțile pentru sibieni pe 14 noiembrie, la ora 10:00. Situat pe Str. Lector, nr 1-3, în zona centrului vechi al Sibiului, cel mai nou centru comercial din oraș propune o experiență nouă, premium, de cumpărături și petrecere a timpului liber, aducând elemente unice de arhitectură, branduri în exclusivitate și concepte noi de magazine, dar și opțiuni multiple de petrecere a timpului liber.

Cu o suprafață închiriabilă de 42.200 de metri pătrați, centrul comercial găzduiește peste 150 de magazine și spații comerciale, ce acoperă toate categoriile de produse și servicii, cel mai nou concept de hypermarket Kaufland, cinematograful CineGold, cu 9 săli, peste 2.600 mp de food court si 1600 locuri de parcare.

Promenada Sibiu aduce în exclusivitate, sub acelaşi acoperiş, unele dintre cele mai mari reprezentanțe ale magazinelor de fashion, încălţăminte şi accesorii din țară, printre care: Bershka, Pull and Bear, Stradivarius, Oysho, Sinsay, Guess, Levi’s, Nissa, 4F, Mango, Tommy Hilfiger, Vagabond, US Polo ASSN, Grid, Sport Vision si Buzz. Pentru înfrumusețare și îngrijire, vizitatorii vor putea alege din ofertele mult așteptatelor magazine Sephora, MAC, iar pentru cadouri prețioase vor putea alege dintre bijuteriile brandului Kultho.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1296

Comentarii

1 comentarii

Munteanu

Acum 2 ani

Deci, nu ne intreaba regizorul de vaccin...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus