Numărul în creștere al cazurilor de Covid-19 este însoțit și de creșterea deceselor puse pe seama infectării cu SARS-Cov-2. În ultimele 24 de ore, potrivit oficialităților, trei sibieni au decedat ca urmare a îmbolnăvirii de Covid-19.
Cele trei noi cazuri duc la 1.089 numărul total al deceselor cauzate de Covid-19 în rândul sibienilor, potrivit unui comunicat al Instituției Prefectului, remis redacției Turnul Sfatului. ”Cele trei persoane decedate sunt doi bărbați de 68 și 80 de ani și o femeie de 86 de ani, nevaccinați. Bărbatul de 68 de ani era internat în cadrul Spitalului municipal Mediaș, iar celelalte două persoane pe secția ATI a Spitalului clinic județean și de urgență Sibiu”, se mai arată în comunicatul Instituției Prefectului Sibiu.
În ceea ce privește numărul de noi cazuri de Covid-19 descoperite în ultimele 24 de ore, acesta este de 32 (fiind efectuate 486 de teste), la fel ca și cel anunțat în cursul zilei de vineri. ”În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 27.167 (32 persoane confirmate în ultimele 24 de ore) de persoane. Până la data curentă au fost vindecate 21726 de persoane, iar 1.089 persoane au decedat (trei în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv”, mai informează Instituția Prefectului Sibiu.
Numărul sibienilor internați ca urmare a infectării cu SARS-CoV-2 a crescut ușor în ultima zi, ajungând la 98 de persoane (de la 96 anunțate vineri), dintre care 16 au nevoie de serviciile secției ATI (15 bolnavi de Covid-19 erau în secția ATI în cursul zilei de vineri).
”Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare un număr de 920 persoane aflate în carantină și un număr de 257 persoane în izolare”, mai anunță Instituția Prefectului Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: vaccinat , decedati , persoane , sibieni , covid
Vizualizari: 2271
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Verzii?
Acum 1 oră
Un român
Acum 1 oră
Xman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Till Eulenspiegel