Joi,
21.10.2021
Cer Senin
Acum
18°C

Harta chinezească a feței

Harta chinezească a feței

Poate ai mai auzit până acum că “se vede pe pielea ta cât de sănătoasă sau sănătos ești”!

O erupție apărută undeva pe față poate fi semnul unui dezechilibru hormonal, genetic, nutrițional. Pielea este cel mai mare organ și comunică cu organele interne.

Știi cum să îți îmbunătățești sănătatea pentru a avea o piele radiantă?

Cartografierea pielii, o metodă tradițional chinezească, folosită și în Ayurveda ne spune că fața este precum o oglindă- zone ale feței sunt în strânsă legătură cu anumite organe și ne pot da detalii despre starea acestora!

Pe scurt, dacă pielea de pe fața ta nu este în cea mai bună condiție înseamnă că există undeva, în altă parte a corpului tău o problemă.

FRUNTEA

Este oglinda ficatului și a vezicii biliare! Consumul de mâncare foarte grasă, sau de alcool poate cauza erupții în această zona. Echilibrează aceste organe prin consumul redus de alcool și mâncare grasă! Bea foarte multă apă sau ceaiuri din diverse plante. Poți să te îndrăgostești de ceaiul din armurariu și brusture!

ZONA DINTRE SPRÂNCENE

Cunoscută și sub denumirea de al treilea ochi, este conectată cu stomacul și ficatul. O digestie proastă, greoaie, face să apară erupții în această zonă! Persoanelor ce se confruntă cu acest dezechilibru este recomandat să adopte o dietă prin eliminare, să descopere eventualele intoleranțe sau alergii.  Recomand să se reducă consumul de cafea, alcool și zahăr, astfel încât să poată fi îmbunătățită sănătatea digestivă! Dezechilibrele din această zonă pot fi direct legate de deshidratare sau suprasolicitarea rinichilor! Durerile de spate merg de multe ori mâna în mâna cu aceste simptome. Te sfătuiesc să bei mai multă apă, să consumi super alimente precum afinele, spanacul, varză kale și diverse alge! Ai în vedere și include-le imediat în dieta ta!

ZONA DE SUB OCHI

Este reprezentată de stomac, rinichi și ficat! Dacă ai cumva cearcăne sau pete întunecate ia în calcul să nu mai consumi absolut deloc alcool, cafea sau zahăr!

Bea foarte multă apă și axează te pe ceaiuri detox! Ai în vedere și analiza somnului în ceea ce privește durata și calitatea acestuia!

ZONA NASULUI ȘI DEASUPRA OBRAJILOR

Se spune că este direct conectată cu inima. Iritații precum rozaceea apar pe această zona. Prima măsură pe care o poți lua este să înlocuiești grăsimile nesănătoase cu grăsimi sănătoase, pline de acizi grași omega care îți pot ridica nivelul colesterolului bun din organism (HDL) și reduc “colesterolul rău” (LDL). Ia în calcul consumul de nuci, avocado, somon, semințe de in, semințe de chia.

ZONA DE MIJLOC A OBRAJILOR

Sunt fereastra spre stomac și plămâni! Pe această zonă putem întâlni dezechilibre precum coșuri, rozaceea și pigmentări diverse. Ai în supraveghere consumul de lactate și cât de alergic poți să fi la lactoză! Consumă multe legume și frunze verzi, și scoate din alimentație alcoolul, zahărul și cafeaua.

ZONA INFERIOARĂ A OBRAJILOR

Ficatul și stomacul sunt oglindite în această zona! Când apar semne aici putem să descoperim intoleranțe alimentare diverse. Se recomandă curele cu sucuri. Experimentează și vezi ce dietă ți se potrivește cel mai bine!

 ZONA GURII

Este conectată direct cu stomacul. Sensibilitățile alimentare și dietele toxice fac să apară erupții în această parte a corpului nostru. Îți recomand să te gândești la o metodă de detox blândă! Crește consumul de legume și frunze verzi precum și alimente bogate în fibre!

LINIA MAXILARULUI

Este zona care ne vorbește despre ovare și colon. Iritațiile acestei zone au directă legătură cu stresul hormonal, mai ales în cazul femeilor! Dacă eșți femeie și această zonă prezintă probleme e momentul să îți analizezi ciclul menstrual, și poate și un consult endocrinologic este bine venit! De recomandat să consumați multe frunze verzi, să ne asigurăm un nivel optim de hidratare. Gândește-te la o dietă echilibrată, care să conțină alimente cu index glicemic mic, cu multă proteină, fructe, legume, cereale integrale și grăsimi sănătoase!

Gestionează stresul, și asigură-te că prioritizezi somnul.

Cartografierea feței este o tehnică foarte specifică, folosită cu succes în medicina chinezească dar și în ayurveda, dar la fel ca și alte tehnici, scopul ei este să ne îndreptăm spre o stare de echilibru, să ne creștem imunitatea, să conștientizăm sensibilitățile noastre și cum putem să le depășim, să găsim ceea ce ni se potrivește nouă, pentru că orice om este unic și fiecare are nevoi individuale! Nu uitați că doi oameni nu sunt identici, și fiecare individ are nevoie de un anumit protocol!

Corina Macrea

de Corina Macrea

Health Coach

0741313451

corinamacrea.ro

 

Comentarii

2 comentarii

Bruce Lee

Acum 1 săptămână

Sa na uitam, doza zilnica de pseudostiinta, astazi despre medicina traditionala chinezeasca si ayurveda. Pe cand si un articol despre astrologie babiloniana sau vechea stiinta tiganeasca a ghicitului in palma?

Raspunde

Janina

Acum 1 săptămână

Mai nou sănătate e ca fotbalul. Toată lumea se pricepe. N-ar fi mai util oare să dați articole scrise de oameni care chiar se pricep la asta, de exemplu medicii?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus