Pandemia, văzută prin ochii unui actor și scriitor. Iustinian Turcu: „Atunci când pare că nu mai există șanse, eu nu renunț ușor”

Iustinian Turcu a terminat studiile de licență și master la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte, Departamentul de Artă Teatrală. În prezent, își continuă studiile de doctorat la Sibiu, iar de un an este asistent universitar. Actor al Teatrului Național Radu Stanca și deținător al unui Premiu UNITER pentru Debut, în anul 2017, tânărul a lansat zilele trecute și primul său volum de poezii numit „Noi ne-am iubit în pandemie”.

Am vorbit cu Iustinian despre primul său volum de poezii, despre ce a însemnat perioada de pandemie pentru cariera sa, despre pasiuni, proiecte, dar și despre planurile de viitor pe care le are.

Povestește-mi despre tine. Cine e Iustinian Turcu?

Asta e cea mai grea întrebare. Nu știu cine sunt. Sunt în căutare. Am doar certitudinea că merg pe un drum bun!

De ce Sibiu și de ce actoria?

Mă uit în urmă și realizez că încă din copilărie mi-a plăcut să mă exprim altfel, vedeam lucrurile altfel. Până în clasa a IV-a vedeam în jurul anumitor oameni culori care se amestecau. N-am povestit nimănui treaba asta. Mereu am crezut că e normal, că toți oamenii văd acele culori în jurul altor oameni. Era o invenție a imaginației mele? Nu știu. Știu doar că acele culori erau splendide. În societate, eram foarte timid și extrem de cuminte, dar când mergeam la rude în vizită, se adunau în jurul meu, eu le cântam, iar la final primeam bani pentru spectacolul pe care îl ofeream. Mi-am dorit să devin balerin. Mă uitam la mezzo și visam la ziua când voi zbura ca acei dansatori, însă prejudecățile celor din jur cu privire la cei care vor să devină dansatori mi-au inhibat acea dorință. Apoi mi-am zis că îmi voi continua cariera de cântăreț, am vrut să merg la cursuri de pian, însă a intervenit problema banilor- alt vis aruncat la gunoi. Din greșeală, am aflat de secția de actorie de la Liceul de Arte din Galați, am dat admitere și am intrat. Decizia de a continua mai departe și de a merge la Sibiu la facultate, a fost influențată de spectacolul Faust, în regia domnului Silviu Purcărete. Și încă sunt la Sibiu!

Pe lângă actorie, ce alte pasiuni mai ai?

Desenez cărți de colorat, ascult muzică, îmi place să merg la sala de forță și să-i dau creierului resetări, să citesc, să călătoresc, să văd filme și, pasiune descoperită de curând, scrisul.

Ești actor la Teatrul Național Radu Stanca. Cum ai putea descrie, din perspectiva unui actor, toata această perioadă pandemică?

A fost dificil, este dificil și sper ca pe viitor să nu mai fie. M-a schimbat foarte mult perioada de urgență din anul 2020, și ca om, și ca actor. Pandemia în sine m-a schimbat. N-am trăit o frică atât de mare și de îndelungată niciodată. Și ce să fac cu frica asta? Bun, o transform în altceva dacă de scăpat nu pot să scap de ea. M-am adaptat. Am fost aproape de spectatori prin prisma platformei digitale de la TNRS, am început să scriu poezie... Cred că frica este una dintre caracteristicile fundamentale ale firii umane și ea poate să scoată din noi și ce e urât, și ce e frumos.

Cum ai resimțit lipsa scenei în tot acest timp? Ce a fost cel mai greu pentru tine?

În starea de urgență din anul 2020, cel mai greu pentru mine a fost să înțeleg și să accept ceea ce mi-a zis fratele meu, cu mulți ani în urmă, înainte să dau admitere la actorie: ,,Fă și tu o meserie serioasă, care să îți aducă bani, care să fie folositoare și în vreme de război, dacă va fi cazul. În război oamenii nu au nevoie de teatru”. Astăzi trăim un fel de război. Cu stări anxioase și clipe lungi pline de incertitudini, acceptăm ce nu am vrut să accept niciodată: Nu mai este nevoie de mine, actorul. Acum sunt din nou încrezător. Am tot jonglat cu mai multe moduri de a repeta, fie în mediul online, fie fizic la teatru (când mai scăpam de restricții), fie în sufrageriile noastre, fie în curțile noastre, în parcuri sau pe malul Cibinului; și am realizat că teatrul, într-adevăr, e cu un picior în groapă, dar a rezistat încă din antichitate și va rezista mulți ani de acum înainte, într-o formă sau alta. Într-o zi i-am spus unei prietene, care de curând a învins lupta cu cancerul: ,,Medicii ăștia, ce meserie nobilă și necesară și-au ales. Câteodată îmi vine să renunț la actorie și să încep să studiez medicina. Noi, actorii, nu salvăm vieți”. Iar ea mi-a răspuns că da, așa este, nu salvați vieți, dar îi ajutați enorm pe cei salvați să treacă mai ușor peste boală. Este nevoie de voi!

Zilele trecute ai lansat primul tău volum de poezii „Noi ne-am iubit în pandemie”. Spune-mi câteva cuvinte despre volum. Cum a fost experiența lansării?

A fost similar cu momentul când am urcat pentru prima dată pe scenă, adică n-am înțeles nimic,  dar a fost atât de bine! Prietenii îmi spun că este o dovadă de curaj să te expui așa cum am făcut-o eu. Volumul ăsta cuprinde spaimele mele, bucuriile mele, zilele în care am iubit, în care am fost rănit, dorințele mele, scenariile mele, spectacolele mele. Alexandru Cînean și Raluca Coșăreanu au realizat niște ilustrații extraordinare! Cine este interesat, poate să vadă expoziția de ilustrații la galeria NO!HAI din Piața Mică, nr. 3, până în data de 20 noiembrie. Am lăsat și câteva volume de poezii pentru cine e interesat să achiziționeze. Curând, sper eu, vor apărea și în librării. Este un proiect personal și foarte special, iar la finalul lunii noiembrie am fost deja invitat să realizez un performance pornind de la poeziile mele, la un muzeu din Iași, alături de colegul meu Ali Deac.

Știu că ai câștigat Premiul UNITER categoria Debut, pentru rolul Georg din spectacolul „Märtyrer/ Martiri”, regia Radu Nica în anul 2017. Cum poți descrie acel moment?

A fost un moment frumos și unic, pentru că doar o singură dată în viață ai posibilitatea să câștigi acest premiu. Visam încă din liceu să dețin un premiu UNITER, iar faptul că l-am câștigat mi-a oferit o vizibilitate foarte mare, atât în breasla noastră, cât și în lumea spectatorilor. Țin minte că a fost o explozie de apeluri, mesaje, îmbrățișări și cuvinte de laudă și susținere din partea multor oameni. Când s-au anunțat nominalizările în 2017, chiar voi, cei de la Turnul Sfatului m-ați sunat imediat după ce aflasem din comunicatul dat de cei de la UNITER, când încă eram în șoc și nu realizam ce se întâmplă, și m-ați felicitat și m-ați întrebat cum mă simt. O doamnă m-a oprit pe stradă și, emoționată, mi-a luat mâna în palmele dumneaei și mi-a spus (țin minte perfect): ,,Felicitări din toata inima! Știi tu pentru ce!”. Cât de mult contează astfel de cuvinte! 

După ce ai terminat studiile de licență și master, continui la Sibiu cu doctoratul și ai început să predai studenților. Cum a fost să iei contact cu mediul universitar din postura de asistent universitar?

A fost ciudat și dificil anul trecut, pentru că am apucat să mă întâlnesc fizic cu studenții doar două săptămâni. Restul întâlnirilor au fost în online. Se pare că și anul acesta istoria se repetă, de luni intrăm iar în online. Însă am apucat să regizez primul meu spectacol profesionist, un one woman-show, „De ce fierbe copilul în mămăligă”. Mereu am să caut și am să găsesc soluții alternative, chiar și atunci când pare că nu mai există șanse, eu nu renunț ușor. Este o responsabilitate uriașă să lucrezi cu studenții. Practic, îți pui amprenta pe viitorii artiști. Sper să fac cât mai puține greșeli și sper ca fiecare dintre ei să își găsească un loc al lor în lumea artistică, pentru că cel mai greu lucru pentru un performer este să stea departe de scenă.

În ce proiecte ești implicat în prezent?

În prezent lucrez la un spectacol pe care sperăm să îl scoatem în fața publicului la finalul lunii noiembrie, „Trei surori”, de Anton P. Cehov, regia Andrei și Andreea Grosu. Pandemia nu a dispărut încă, așadar sunt pregătit psihic pentru orice răsturnare de situație.  

Gânduri pentru viitor?

În această perioadă a vieții am puțin mai multă grijă când gândesc planuri pentru viitor.  Nu știu ce va fi în viitorul îndepărtat, dar în cel apropiat îmi doresc să joc în filme și să termin de scris romanul pe care l-am început. Într-o dimineață, la ora 4, m-am trezit și mi-a venit o poveste în cap, am pus mâna pe telefon și am început să scriu. Am tot scris în perioada aia, însă m-am oprit. Am realizat că am nevoie de un alt decor. În viitor, vreau să găsesc o perioadă mai liberă și să plec în Italia, unde aș vrea să termin romanul pe care l-am început. Acolo simt că aș găsi mediul propice, energia unui orășel mic care să miroasă a istorie, un loc aparte de care am nevoie să scriu această carte.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi