Joi,
06.11.2025
Partial Noros
Acum
10°C

Gheorghiţă: avem nevoie de certificatul verde COVID. Pentru implementare trebuie să existe perioadă de graţie

Gheorghiţă: avem nevoie de certificatul verde COVID. Pentru implementare trebuie să existe perioadă de graţie

Certificatul verde COVID este ''o necesitate'', dar trebuie să existe o perioadă de graţie, în care persoanele să decidă dacă vor să se imunizeze sau să facă teste, a afirmat, marţi, şeful Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă.

"În primul rând, cred că trebuie să ajungem la concluzia că avem nevoie de acest certificat verde şi cred că, aşa cum am observat în ultima perioadă, se cristalizează această opinie că este nevoie de implementarea certificatului verde la nivel naţional", a declarat şeful CNCAV, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, este nevoie de o perioadă în care cetăţenii să decidă ce aleg.

"Este evident că, dacă de mâine s-ar implementa acest certificat, populaţia eligibilă nu ar avea timp mâine să se vaccineze, să fie toată vaccinată. Atunci, trebuie să existe această perioadă de graţie în care până începem să ne vaccinăm şi majoritatea optează să se vaccineze, dacă vor opta, trebuie să existe o perioadă în care trebuie să menţinem siguranţa epidemiologică, pentru că ştim că în primele 14 zile de la prima doză persoana nu este protejată. Şi, atunci, cel puţin o perioadă de timp, trebuie să avem această certitudine că situaţia epidemiologică nu se deteriorează şi cred că este o măsură care sigur este utilă, pentru o perioadă limitată de timp, încât oamenii să decidă în cunoştinţă de cauză ce vor opta - să se vaccineze sau să opteze pentru testare", a explicat Valeriu Gheorghiţă. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

Pacientul supravietuitor

Acum 3 ani

Cum ramane cu prevederea ca inteparea nu e obligatorie???
Raspunde

Mircea

Acum 3 ani

Pai nu o sa scrie nicaieri ca e obligatorie. O sa lase nevaccinatii sa stea izolati acasa pana la batranete (daca au bani) sau pana mor de foame (daca sunt angajati).
Raspunde

Andrei

Acum 3 ani

Trebuie sa avem curaj și să iesim in stradă. Este vorba de viața noastră și a copiilor noștri. Nu trebuie sa înghițim toate aberațiile politicienilor sau ale unora plătiți regeste pt propaganda. Să dea Domnul sa fie bun vaccinul dar daca cred că trecerea prin boala îmi dă imunitate nu vreau să mă vaccinez
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus