Reprezentanții Primăriei Sibiu au desemnat firma de construcții sibiană Con-A drept câștigătoare a contractului de amenajare a malurilor Cibinului pe o distanță de 3,5 km, în special cu o pistă de biciclete. Semnarea contractului așteaptă încheierea perioadei de depunere a contestațiilor.
Cu câteva zile înainte de încheierea anului 2021, reprezentanții Primăriei Sibiu au stabilit câștigătorul unuia dintre cele mai interesante contracte de construcții din istoria orașului. este vorba de o primă încercare de transformare a malurilor Cibinului într-o zonă accesibilă oamenilor, prin amenajarea unei piste de biciclete, dar și a unor zone de promenadă și relaxare.
Au cerut doar două treimi din buget
Pentru acest contract de execuție finanțat din fonduri europene nerambursabile, Primăria Sibiu a alocat un buget de 50,8 milioane de lei, cu tot cu TVA. Din cele patru oferte depuse în luna iunie a anului trecut în cadrul licitației de atribuire a contractului de execuție, două nu au trecut de evaluarea tehnică. Este vorba de ofertele depuse de asocierile conduse de Strabag SRL, și, respectiv, Terra Building SRL.
La evaluarea financiară a ofertelor au mai rămas, prin urmare, doar ofertele depuse de asocierea condusă de Con-A și, respectiv, cea de Geiger Transilvania SRL. Atribuirea contractului se face în proporție de 90% în funcție de prețul cel mai mic, celelalte zece puncte procentuale fiind acordate în funcție de garanția oferită (minim cinci și maxim șapte ani).
În urma deschiderii ofertelor financiare, a rezultat că cel mai mic preț este cel propus de Con-A: 34,7 milioane de lei, cu tot cu TVA (aproximativ 68% din bugetul alocat inițial). Oferta asocierii condusă de Geiger Transilvania propunea un preț de aproape 80% din bugetul alocat, respectiv 40,6 milioane de lei, cu tot cu TVA.
Contractul pentru execuția pistei pentru biciclete va fi semnat în cazul în care nu va fi depusă nicio contestație. Termenul de depunere a eventualelor contestații expiră săptămâna viitoare.
Din asocierea condusă de Con-A Operations, mai fac parte Con-A și Dimex-2000 Company (din Bistrița-Năsăud). În lista subcontractanților mai apar Dewatering & Silent Piling SRL, din București (18,2% subcontractare), Con-A MEP (11,2% subcontractare), Helinick (0,7%) și Ingaz for Construct (0,3%).
Con-A, cea mai mare companie sibiană de construcții și printre cele mai mari din România, are în derulare și contractul de modernizare a stadionului municipal din Sibiu (lucrare de peste 35 de milioane de euro), dar și cea de finalizare a Liceului de Artă (4,5 milioane de euro). La această din urmă lucrare, însă, Primăria nu a reușit să pună șantierul la dispoziția celor de la Con-A, din cauza proceselor cu fostul constructor – Construcții SA.
Termen: la anul, sigur
În faza de clarificări, Primăria Sibiu arată că în cadrul acestui contract nu vor accepta prelungiri invocate din cauza sezonului rece (1 noiembrie – 31 martie) ”Ofertanții vor avea în vedere că durata contractului este de 11 luni, inclusiv eventualele perioade de timp friguros”. Celor 11 luni de execuție li se vor adăuga alte două luni în care Primăria Sibiu va recepționa această lucrare.
Lucrarea este finanțată din fonduri europene nerambursabile care, în mod normal, ar fi trebuit cheltuite până anul trecut. Din cauză că România a întârziat în absorbția acestor fonduri, termenul final pentru încheierea proiectelor finanțate nerambursabil de către Uniunea Europeană este 31 decembrie 2023.
Pod circular, piațetă, pistă de biciclete...
Pista de biciclete care urmează a fi amenajată pe malurile Cibinului reprezintă cea mai mare investiție a Primăriei Sibiu, după cea de modernizare a Stadionului municipal. Pista va avea 3,5 km lungime și are punct de pornire pe strada Maramureșului, ajungând până aproape de Gușterița (mai precis, până în dreptul intersecției dintre strada Viitorului și strada Crișului).
Pe lângă pista propriu-zisă, proiectul include și amenajări destinate inclusiv pietonilor, cum ar fi o piațetă în imediatul aval al podurilor șoselei Alba Iulia peste Cibin, precum și un viitor pod circular în spatele Spitalului de Psihiatrie. Acest pod care va fi amplasat deasupra confluenței pârâului Rosbach cu Cibinul va avea cinci metri lățime: trei pentru bicicliști și doi pentru pietoni.
Proiectul include și amenajarea sistemului de iluminat al pistei cu telegestiune, amplasarea de bănci ”smart”, totemuri de informare cu mesaj variabil, amenajări peisagistice, dar și zone de odihnă: trei deck-uri cu suprafața de 142 de mp fiecare și cinci balcoane cu suprafața de 36 de mp fiecare, suspendate de-asupra apei. Acestea vor fi realizate din structuri metalice, cu pardoseală din plăci TWPC.
O pistă de doar doi metri lățime
Imensul proiect scos la licitație pentru execuție va atrage, cel mai probabil, și mulți pietoni dornici să descopere peisajul albiei Cibinului. Pentru pietoni, însă, n-au fost prevăzute amenajări sau reabilitări de trotuare decât pe 7% din lungimea pistei de biciclete. A cărei lățime este cea minimă prevăzută de normative: doi metri.
Reprezentanții Primăriei spun că au ales o pistă de doar doi metri lățime pentru a nu afecta verdeața de pe malurile Cibinului. ”În acest proiect s-a plecat de la premisa de a fi cât mai puțin invaziv pentru zona verde, de păstra într-o cât mai mare măsură caracterul natural al malurilor și de a nu afecta stabilitatea acestora. Conform ghidurilor de finanțare și conform normativelor tehnice în vigoare, pista trebuie să aibă o lățime de un m pe fiecare sens, prevedere respectată în proiect. Pe lângă pistele în două sensuri (doi metri lățime) s-a prevăzut și o suprafață de siguranță de 0,5 metri pe fiecare parte, astfel încât să creștem gradul de siguranță a bicicliștilor care le vor utiliza”, răspund reprezentanții Primăriei Sibiu la întrebarea transmisă de Turnul Sfatului referitor la lățimea viitoarei piste. În același răspuns (pe care îl puteți citi integral aici), reprezentanții Primăriei lăsau să se înțeleagă faptul că pietonilor le va fi interzis să se plimbe pe pista de biciclete.
Unul din cele două spații de siguranță de 50 de cm este, de fapt, un viitor șanț, iar în partea opusă acestuia sunt prevăzute, acolo unde situația o cere, parapete.
Lucrările propuse sunt de mare amploare: stabilizarea se va face cu ziduri de sprijin din palplanșe cu o lungime cuprinsă între șase și nouă metri. În plus, lucrările cerute de Primărie presupun turnarea unor cantități mari de betoane: peste 4.000 de mc (echivalentul a 730 de betoniere).
Detalii despre traseul exact al viitoarei piste de biciclete puteți citi aici: 10.000.000 de euro, 3,5 km de pistă de 2 m, pod circular și peste 4.000 de mc de beton: licitație pentru malurile Cibinului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: piste , pista , Sibiu , biciclete , primaria , Con-A
Vizualizari: 5684
Ultimele comentarii
Acum 47 minute
Jean
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
Anomis
Acum 3 ore
Dth