Arhiepiscopul Tomisului ÎPS Teodosie a fost amendat, luni, 24 ianauarie, de trei ori, de poliţiştii constănţeni, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 3.000 de lei, scriu cei de la News.ro. Amenzile au fost date pentru nerespectarea măsurii de carantină după ce preotul a intrat în contact cu o persoană infectată ci SARS CoV-2.
Prima amendă a fost luată de ÎPS Teodosie în timp ce oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.
A doua sancţiune a venit la o manifestare culturală dedicată Zilei Unirii Principatelor, pe faleza Cazinoului.
Ultima amendă i-a fost dată Arhiepiscopului Tomisului în Sala Magna a Centrului Eparhial Tomis, la conferinţa „România, vechea vatră a Europei”, susţinută de către Acad. Prof. Constantin Barbu.
Arhiepiscopul Tomisului se află în carantină începând din data de 21 ianuarie deoarece intrase în contact cu o persoană infectată cu COVID-19.
Arhiepiscopia Tomisului susţine că amenzile date Înalt Prea Sfinţitului (ÎPS) Teodosie pentru nerespectarea deciziei de carantinare sunt ilegale şi vor fi contestate în instanţă, deoarece Înaltul Prelat ar fi aflat despre această hotărâre luni după-amiază.
„Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP Bucureşti a sosit în mail-ul personal al ÎPS, luni, în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoştinţă în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care ÎPS participa. În măsura în care amenzile date ÎPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoştinţă a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.
Sursa foto: Facebook Arhiepiscopia Tomisului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
6 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Deci Dorinel, colecta plumbul si aluminiul furat, il ardea, polua tot cartierul, il transforma in produs finit si il vindea.…
Fugi, bă, de-aci și te angajează undeva! Fiindcă o să rămâi pe drumuri nen-tu Trumpete nu va mai putea să…
Asta cu scoala 6, școala bună, nu se mai validează dupa rezultatele la evaluarea naționala de anul acesta.E e o…
Este ca te zgarie tare ca se prioritizeaza alte vehicule decat alea ce le preferi tu? Voteaza pe altcineva la…
Itioti cat cuprinde prostia. Care e frântură acolo? Mașinile de miliție stau parcate în fața sediilor și leneșii la birou.…













Lasă un răspuns