Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Sibian infectat cu COVID, prins la vamă. A primit rezultatul testului înainte să ajungă la aeroport

Cristina Bălău
3
certificat-verde-covid-pasaport-politia-frontiera-rv8t

Un sibian în vârstă de 52 de ani din Sibiu este urmărit penal după ce autoritățile au descoperit că, deși era infectat cu COVID-19, nu a stat acasă, ci a plecat din țară, apoi a încercat să se întoarcă, fără ca DSP să descopere că era pozitiv. 

Publicitate
Publicitate

Bărbatul s-a testat la Sibiu, însă nu a mai așteptat rezultatul analizei și a plecat spre Anglia. Pe drum, însă, a primit rezultatul – pozitiv. De teamă că va fi descoperit în momentul în care ar fi trebuit să prezinte dovada la intrarea într-un aeroport din Ungaria, sibianul s-a întors acasă. Însă la punctul de trecere a frontierei Nădlac 2, când voia să intre în România, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au constatat că bărbatul figurează deja în evidențe ca fiind depistat pozitiv și ar fi trebuit să se afle în izolare. 

Astfel, medicii au sesizat echipajul de Jandarmerie aflat în serviciul de ordine publică în zona punctului de trecere a frontierei, care au întocmit pe numele bărbatului actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. 

Publicitate

„După efectuarea formalităților de intrare în țară, precum și celor epidemiologice, medicii din cadrul DSP au constatat că bărbatul figurează deja în evidențe ca fiind depistat pozitiv cu virusul SARS Cov-2, încă din data de 22 ianuarie și conform prevederilor legale, acesta trebuia să se autoizoleze la domiciliul declarat”, a transmis purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, căpitan Dan Monoranu.

Actele de sesizare au fost înaintate organelor de Poliție în vederea continuării cercetărilor, iar bărbatului i-a fost eliberată de către DSP, decizia de izolare la adresa declarată din județul Sibiu, pentru o perioadă de zece zile.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

3 răspunsuri

  1. Avatar No name
    No name

    „prins”!!!!! vai de capul nostru!

    3
    0
  2. Avatar Mircea
    Mircea

    No, ca daca avea vaccin se putea plimba linistit si infectat

    2
    0
  3. Avatar Anonim
    Anonim

    De ce a fost lăsat să urce în avionul spre Anglia?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate