Vineri,
02.12.2022
Parțial Noros
Acum
2°C

VIDEO-Gestul frumos al unui polițist din cadrul IPJ Sibiu, apreciat de aproape o jumătate de milion de oameni

VIDEO-Gestul frumos al unui polițist din cadrul IPJ Sibiu, apreciat de aproape o jumătate de milion de oameni

Polițistul Viorel Teacă, angajat în cadrul Serviciului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, a devenit din nou viral pe internet, fiind protagonistul unui gest frumos într-un clip postat pe TikTok.

Oprind în trafic pentru un control o mașină, Viorel Teacă a observat o fetiţă în vârstă de şapte ani pe bancheta din spate. Polițistul a luat actele şoferului şi s-a întors la autospeciala din care filma colegul său şi l-a anunţat că îi va face o surpriză. Când a revenit la șoferul oprit, agentul l-a anunţat că va primi doar un avertisment, explicându-i totodată că îi va face un cadou fetiţei.

Atunci i-au oferit copilului în dar un ghiozdan nou şi dulciuri.

”Clipul este unul mai vechi, e realizat pe vremea când lucram în Slatina, însă acum s-a viralizat pe internet”, a explicat Viorel Teacă pentru Turnul Sfatului. Viorel Teacă s-a mutat la Sibiu în toamna anului 2020.

Videoclipul respectiv a fost vizualizat de aproximativ o jumătate de milion de oameni, fiind apreciat de zeci de mii de utilizatori. ”Ce gest frumos. Felicitări! Rar aşa oameni ca dumneavoastră. Multă sănătate!”, scrie unul dintre numeroșii comentatori.

Viorel Teacă este cunoscut în țară pentru că s-a ”luat la bătaie” cu niște copii, astă-iarnă. Apoi l-a văzut toată țara cum a șters luneta unei mașini acoperită de zăpadă. Recent, a făcut câțiva copii din Sibiu să zâmbească jucându-se cu sirena de pe autospeciala Poliției. Asta după ce s-a luptat, la propriu, și a imobilizat un bărbat înarmat cu un cuțit într-un supermarket din Valea Aurie.

Citește și:

Cel mai popular polițist din Sibiu: ”Știți cum e Poliția văzută? Exact așa cum este întreaga societate”

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Vizualizari: 2133

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Pro adevăr

Acum 9 luni

Băi Teacă, aș fi tare curios câți infractori ai prins în flagrant sau...NU, în ultimii...5 ani, în rest, marele chestor ar trebui să te ”orienteze” spre Compartimentul prevenire dacă tot ai astfel de...apucături. Nu de așa ceva are nevoie comunitatea sibiană ci de polițiști adevărați care să aibă prestanță, profesionalism și curaj în fața valului de infracțiuni, mai ales cele cu violență.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus