Sunt doi ani de pandemie și mai marii Sibiului, din păcate, nu reușesc să se adune nici acum, să colaboreze, să citească legi, indiferent cât de repede se schimbă, să le înțeleagă, să coordoneze, să se asculte între ei și să colaboreze astfel încât sibienii să aibă cât mai puțin de suferit. Și nu una, ci toate instituțiile care sunt implicate în județul nostru, în gestionarea pandemiei de COVID. Nu ne săturăm în a demonstra că se poate și mai rău și chiar și mai rău. Poate ar fi bine să ne punem masca pe ochi.
Care-s mai norocoși
Haosul a luat altă formă, dar nu a lipsit nici în acest val 5. Și de data aceasta DSP-ul a fost depășit de numărul ridicat de infectări și a rămas în urmă cu mii de anchete epidemiologice, așa că mare parte dintre sibieni au trebuit să se carantineze singuri sau ghidați de medicii de familie. Dacă persoanele izolate, adică cele diagnosticate cu COVID, primesc concediul medical în baza unei fișe de izolare care se generează aproape automat (în cel mult 24 de ore) cei care sunt contacți direcți nu au acest noroc, ci trebuie să aștepte ancheta DSP-ului pentru a le fi eliberată decizia de carantinare. Doar în baza acelei decizii poate fi eliberat concediul. Acum, legal, sunt 30 de zile termen în care poate fi dat acest concediu, dar o dată ieșiți din autocarantină, angajatorii fac presiuni, pentru că așa știm noi să complicăm lucrurile. Sibiul devine astfel o masă de ping pong între DSP, medicii de familie și angajatori, iar sibianul mingea care se lovește de toate aceste uși.
Testarea gratuită la medicii de familie
Să ne amintim și de testarea gratuită făcută de medicii de familie și anunțată cu atâta interes de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții CJAS sibienii cu simptome puteau merge în cabinetele medicilor de familie să se testeze, indiferent dacă erau sau nu pe lista lor de pacienți. Medicii de familie, însă, au înțeles altceva și, astfel, din lunga listă a cabinetelor aflate pe pagina CJAS, doar puțini medici au mai testat pacienți care nu erau pe lista lor. Asta a dus, din nou, la supraaglomerarea serviciilor de urgență, respectiv camerele de gardă și ambulanța. Se găsește o nouă soluție: un centru de testare lângă Spitalul Județean, chiar în parcarea Facultății de Medicină, dar, ca orice lucru făcut la noi, nu este gândit în amănunt, ori autoritățile nu se înțeleg, ori nu se sprijină și centrul a fost deschis, dar închis din lipsă de personal. Totul din cauza unui „deficit de comunicare”, care până la urmă, pare să se fi rezolvat.
Școlile se aliniază, copiii pierd
Și pentru că se poate și mai rău, se alătură, cu un deficit de cunoaștere a legilor cei de la Colegiul Samuel von Brukenhal Sibiu, completați de Spitalul de Pediatrie. Chiar în această săptămână, un copil al colegiului a ieșit pozitiv la testul de salivă, pe care nici măcar nu ar fi trebuit pus să-l facă. De ce? Copilul fusese diagnosticat cu COVID la începutul lunii și ieșise din izolare în 10 februarie. Legea spune „pacientul pozitiv SARS-COV-2 nu mai trebuie retestat RT-PCR timp de 90 zile de la vindecare, cu excepția persoanelor cu imunodepresii severe sau a celor care dezvoltă simptomatologie clar sugestivă. Dacă retestarea totuși se petrece, un rezultat pozitiv în perioada de 90 de zile de la vindecare nu poate fi considerat o nouă infecție”, dar cadrele didactice și conducerea școlii nu știu asta. Trimit astfel copilul acasă. Mama fuge cu el la Spitalul de Pediatrie pentru a-i face un alt test care să confirme că băiatul poate merge la școală, test care iese negativ, dar cadrele medicale nu-i dau nimic mamei la mână, deși ar fi trebuit. Mama face drumuri disperate între școală și spital dar spune că este tratată cu dispreț și lipsă de îndrumare. La unitatea medicală nu mai găsesc testarea, iar la școală nu-l primesc. Și uite așa, un copil elev în clasa a VIII-a, cu Evaluare Națională peste câteva luni, cu program de după amiază până la ora 20.00 de multe ori, în vreme de pandemie, pierde degeaba două zile de școală spre disperarea mamei lui. Din vina cui? Și câte ar mai fi de spus...
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: directori , școli , Sibiu , opinie , DSP , Autorităţi Locale
Vizualizari: 4661
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
DanyM23
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Gigi
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Luca