Au fost anunțate noi reglementări cu privire la centrele de evaluare a pacienților COVID-19. Astfel, în cazul unui test pozitiv și a deciziei de a merge la un medic, oamenii trebuie să se prezinte în termen de cinci zile și nu de șapte cum era până acum. Spitalul TBC anunță o serie de noi reguli în acest context. Pe lângă centrul de la acest spital, în municipiul Sibiu mai sunt alte trei astfel ce centre: la Spitalul Județean, la Spitalul CF și la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului de Pediatrie.
Reprezentanții Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu anunță modificări în programul centrului de evaluare a pacienților COVID cu simptome ușoare și medii în contextul unor noi reglementări. Astfel, toți cei care au un test pozitiv și doresc să fie văzuți de un medic trebuie să facă obligatoriu în primele 5 zile de la înregistrarea rezultatului pozitiv pentru virusul SARS-CoV-2.
Citește și „Centrele de evaluare sunt deschise de astăzi. Pacienții COVID pot merge pentru control”
De asemenea, având în vedere că investigațiile în centrul de evaluare COVID-19 sunt realizate în regim spitalizare de zi și presupun recoltare analize medicale și efectuare radiografii pulmonare, prezentarea la centrul de evaluare deschis în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie se va face până, cel târziu, la orele 13:00, astfel încât până la ora 14.00 să poată fi eliberate rezultatele.
Centrul funcționează la parterul spitalului, Pavilionul COVID-19 și este deschis de luni până vineri, între orele 8.00 - 14.00.
Citește și „Locația centrelor de evaluare din Sibiu. Ce au propus spitalele”
Pacienții care se adresează centrului trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate. Nu este necesar bilet de trimitere și nici programare.
„Vă reamintim că în centrul de evaluare și tratament pot fi evaluati doar pacienti care au deja un test COVID-19 pozitiv efectuat de un centru autorizat: medic de familie, centre de testare, farmacii sau laboratoare de analize medicale, astfel încât să fie înregistrate ca persoane COVID-19 pozitive, în platforma Corona FORMS.
Până în prezent, în Centrul de Evaluare COVID-19 de la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu s-au prezentat un număr de 144 pacienți, 22 dintre aceștia rămânând internați în regim spitalizare continuă”, transmit reprezentanții spitalului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: centre de evaluare COVID , centre de evaluare , cinci zile , reguli noi , Sibiu , COVID 19 , spitalul TBC , test pozitiv
Vizualizari: 1017
Ultimele comentarii
Acum 34 minute
Sibian
Acum 44 minute
Barosanu
Acum 1 oră
PETRICA
Acum 1 oră
Sibiu.adrian
Acum 1 oră
Pol-Pot