Perioada de transmitere a propunerilor de obiective și anexelor pentru 12 rute turistice/culturale în vederea promovării/restaurării acestora, printre care și Ruta bisericilor fortificate, a fost prelungită până la data de 20 martie 2022, ora 24:00., anunță Ministerul Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene printr-un comunicat de presă.
„Prelungirea termenul pentru transmiterea propunerilor de obiective care pot fi incluse în cele 12 rute turistice/culturale cu o săptămână reprezintă un pas normal, având în vedere situația deosebită prin care trecem. Întrucât PNRR este un program excepțional care vizează și creșterea rezilienței comunităților locale, prin dezvoltarea de spații culturale și turistice sustenabile, am urmărit să dăm o șansă tuturor potențialilor solicitanți, fără a pune în pericol termenele asumate”, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Citește și: Alo, deschideți poarta? Bisericile fortificate rămân fortificate
Acest demers a fost realizat în baza solicitărilor primite din partea unităților administrativ teritoriale, ca urmare a prioritizării misiunilor umanitare îndreptate pentru gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina.
Prin PNRR se vor cheltui 103,53 milioane de euro pentru această investiţie ce face parte integrantă din Componenta C11 - Turism şi Cultură.
Foto: Biserica fortificată Alma Vii
“Situaţia creată de război ne pune pe toţi într-o poziţie dificilă. Mai multe municipalităţi de la frontieră au cerut prelungirea termenului. Cu toţii încercăm să ajutăm, iar fiecare ajută acolo unde poate. Desigur, trebuie să continuăm şi munca începută, dar cel mai important este să acordăm tot ajutorul refugiaţilor, acesta fiind motivul pentru care am prelungit cu o săptămână termenul de aplicare”, a declarat Csilla Hegedüs, secretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Termenul maxim până la care investiţiile finanţate prin PNRR pot fi finalizate este de 30 iunie 2026
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 564
Ultimele comentarii
Acum 44 minute
Newman
Acum 48 minute
Ddd
Acum 50 minute
UnPSDist mandru
Acum 55 minute
ID
Acum 57 minute
Dragos