După două întâlniri cu aleșii locali și alte organizații interesate pe tema unor lucrări de intervenție în cel mai mare parc al Sibiului, Primăria a emis un comunicat de presă prin care anunță că 90% din parc va rămâne verde, după cum prevede și legislația.
Este vorba de proiectul care urmărește mai multe obiective, de la crearea unui mic iaz, a unui ponton de belvedere, un amfiteatru, noi piste pentru biciclete, spațiu de relaxare și alte câteva reabilitări ale unor obiective existente. Plus reamenajări peisagistice cu plantări de noi specii.
“Proiectul nu presupune intervenții asupra vegetației existente ci, dimpotrivă, capitalul natural existent va fi îmbogățit cu specii noi. Vom reamenaja obiectivele existente deja în parc – alei, piste pentru biciclete, foișorul, fântâna, locul de joacă – dar, în același timp, sunt prevăzute amenajări noi, pentru a diversifica funcțiunile parcului, astfel încât acesta să devină mai atractiv”, transmite primarul Astrid Fodor, într-un comunicat remis cititorilor Turnul Sfatului.
Conform proiectului lansat consultării publice luna trecută, au fost identificați și 25 de arbori, cu circumferința cuprinsă între 14 și 228 de cm, care s-au uscat. Din cauză că aceștia riscă să se transforme într-un pericol pentru cei care vor vizita parcul, acești arbori urmează să fie tăiați. Acestea sunt singurele intervenții asupra copacilor despre care se vorbește în așa-numita documentație de avizare a lucrărilor de intervenție.
Această documentație a fost realizată de către Tehno Consulting Solutions SRL, din București, în cadrul unui contract cu o valoare de un sfert de milion de lei, la care se adaugă TVA.
Citește și Proiectul reamenajării parcului Sub Arini, încredințat unei firme specializată în drumuri
Descrierea pe scurt
”Protejăm vegetația existentă și o diversificăm: proiectul prevede plantarea de specii care au existat cândva în parc, precum și crearea de noi zone verzi. Din suprafața totală a parcului de peste 21 hectare, 90% este în prezent și va rămâne zonă verde, intervențiile pentru obiectivele noi fiind neinvazive, așa cum de altfel o cere și legislația în domeniu. În plus, se vor instala sisteme automate de irigații în unele zone, pentru o mai bună întreținere”, se arată în comunicatul citat.
Care mai amintește și de separarea – acolo unde este posibil – a pistelor de biciclete de aleile pentru pietoni precum și facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități.
Noi obiective pentru diversificarea funcțiunilor parcului:
Sursa: comunicat PMS
• Amenajarea peisagistică a zonei de sud a parcului (zona Aleea Călăreților)
• Un punct de belvedere, cu acces dinspre strada O. Goga.
• Un mic iaz cu ponton, în apropierea străzii Avrig și a pârâului Trinkbach
• Un amfiteatru pentru activități educaționale, culturale și recreative în natură.
• Locul de joacă existent se va extinde și se va crea în vecinătatea acestuia un labirint verde
• Un spațiu de relaxare mai retras, unde se vor putea amplasa hamace
• Zona fântânii arteziene și a rozariului va fi completată cu pergole din lemn și alei noi. Fântâna va fi refăcută cu elemente din sticlă, iar foișorul va fi reabilitat.
• În piațeta unde este amplasat bustul lui Mihai Eminescu va fi amplasat un sistem nou de arteziene cu jeturi de apă la nivelul pavajului și se va îmbunătăți amenajarea peisagistică
• O zonă pentru dirt bike
Turnul Sfatului a scris pe larg despre propunerile pentru parcul Sub Arini aici: Viitorul Sub Arini e în consultare publică: un iaz, o zonă de belvedere, bicicliști separați de pietoni
Până la demararea lucrărilor, însă, va mai trebui obținut avizul de mediu și realizat proiectul tehnic alături de obținerea altor autorizații și avize. ”Ultima etapă va fi aceea de contractare a execuției lucrărilor efective”, transmit reprezentanții administrației locale.
Sursa simulărilor foto: Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2032
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 2 ore
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 2 ore
Bernhardt Herrngross_ Cibiniensis von Unterbiberstein
Acum 2 ore
Sheep
Acum 3 ore
Periscop