Metodologia de înscriere în clasa pregătitoare a fost publicată în Monitorul Oficial. Astfel, în 28 martie se dă startul acestui proces prin afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate. Depunerea efectivă a cererilor de înscriere se va face în perioada 11 aprilie – 10 mai.
Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial metodologia de înscriere în clasa pregătitoare. Astfel părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare. Pot fi înscriși și copiii care nu au împlinit șase ani însă doar dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător. Acești copii vor fi evaluați în perioada 30 martie – 8 aprilie.
Pentru înscrierea copiilor părintele trebuie să completeze o cerere-tip, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea, în perioada 11 aprilie-10 mai 2022. De asemene, la dosar trebuie depuse o serie de acte justificative.
Prima etapă de înscriere în învățământul primar se desfășoară în zilele de 11 și 12 mai când are loc procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice, și repartizarea copiilor la școala de circumscripție. În perioada 13 mai - 25 mai se procesează la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere.
În 26 mai are loc repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.
În 27 mai se încheie prima etapă de înscriere cu afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.
Cea de-a doua etapă începe în 30 mai, potrivit calendarului.
La Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, cel mai probabil luni, 28 martie se vor afișa toate datele despre această înscriere la nivelul județului, de la numărul de clase și până la numărul locurilor disponibile în acest an.
Toate detaliile despre înscriere le găsiți AICI.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1690
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
V.
Acum 5 ore
Coste s
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Sibian