Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au câștigat Rally of Nations Guanajuato. „Este o sărbătoare adusă lumii curselor”

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au câștigat Rally of Nations Guanajuato. „Este o sărbătoare adusă lumii curselor”

Sibienii Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au reprezentat cu mândrie România, în Rally of Nations Guanajuato din Mexic și împreună cu echipajul german Niki Schelle și Lina Meter au adus victoria pentru Team Europe.

Competiția nu a fost lipsită de peripeții. Într-una din zile, cei doi au rămas în „pana prostului”, dar au reușit să treacă peste acest impas și să aducă victoria acasă.

„Nu știu exact dacă trebuie să dau vina pe cineva, însă e clar că fără o pregătire (din toate punctele de vedere) la o astfel de competiție nu poți lua startul. Noi am rămas fără benzină!!! Știam de la proprietar că are consumul undeva în jur de 15/100km, iar noi am decis ca mergem cu 25/100km. După ce am rămas în pana prostului am făcut calcule și consumul real a fost de 35/100km. Poate din cauza altitudinii și a temperaturilor ridicate a fost consumul foarte ridicat”, povestea în urmă cu câteva zile Sebastian Barbu, pe pagina sa de Facebook.

sebastian barbu bogdan iancu fără benzină raliu mexic

Echipajul sibian a luat startul cu un Renault Clio Rally5 pus la dispoziție de organizatorul raliului. Desfășurarea competiției este similară cu cea a oricărui raliu, doar sistemul de stabilire al clasamentului a fost diferit. Astfel fiecare echipaj dintr-o echipă primea puncte în funcție de poziția obținută pe fiecare proba specială, cu un anumit coeficient, iar la final în urma punctelor adunate s-a stabilit ordinea în clasamentul pe națiuni.   

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au avut o evoluție foarte bună și au reușit să mențină Team Europe, împreună cu echipajul german Niki Schelle și Lina Meter, în lupta pentru victorie până la final. Și asta chiar dacă în ziua a doua a raliului echipajul sibian a fost nevoit să se oprească după ce au rămas fără benzină. Cei doi au revenit în ultima zi a raliului, conform regulamentului Rally 2, și lupta pentru victorie, cu echipa Norvegiei, s-a tranșat pe ultimele două speciale.

sebastian barbu bogdan iancu raliu mexic

După 3 zile intense și 16 probe speciale pe macadam, Sebastian Barbu, Bogdan Iancu, Niki Schelle și Lina Meter au adus victoria pentru Team Europe cu un total de 735 de puncte. Podiumul în această competiție a fost completat de echipele Norvegiei și Franței cu 629, respectiv 504 puncte.

“Când am acceptat această provocare nu știam la ce să mă aștept. A fost cea mai intensă și specială experiență de când particip la raliuri. Altitudinea, temperatura de afară și atmosfera evenimentului îți dau o senzație greu de exprimat. Rally of Nations Guanajuto este o cursă pe care cu siguranță nu o voi uita niciodată. Nu se poate descrie în cuvinte atmosfera de pe superspeciala din Guanajuato, iar fanii nu lipsesc de pe niciun viraj pe tot parcursul probelor din jurul orașului Leon. Întregul eveniment este o sărbătoare adusă lumii curselor. A fost o experiență unică și mi-ar plăcea să revin oricând aici. Sunt bucuros că am putut să le ofer partenerilor noștri, Gorgandin, Yiippi, Eglo Romania, Foerch, Geometrica Arhitects și Mindsoft această victorie”, a spus Sebastian Barbu.

sebastian barbu bogdan iancu fără benzină raliu mexic câștigători

Competiția a fost una pe națiuni, cu un sistem de punctaj complet diferit față de un raliu normal, iar Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au făcut echipă cu Niki Schelle și Lina Meter și împreună au reprezentat Team Europe. La start au fost în total 16 echipaje care au reprezentat 13 națiuni: Austria, Ecuador, Finlanda, Franța, Marea Britanie, Italia, Mexic, Peru, Suedia, Spania, Uruguay și Statele Unite. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus