Un bărbat de 48 de ani a fost reținut de polițiștii sibieni după ce și-a bătut nevasta, apoi s-a urcat beat la volan și a făcut accident.
Totul s-a întâmplat pe 1 aprilie. Întâi, bărbatul a agresat-o pe soția sa, în jurul orei 13:30, în timp ce se afla în extravilanul localității Șelimbăr. Pentru că femeia avea nevoie de îngrijiri medicale după bătaia primită, sibianul a dus-o la spital, unde a continuat să o amenințe cu violență. În timpul agresiunii, sibianul i-ar fi distrus femeii telefonul mobil. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare, respectiv distrugere.
Ulterior, în seara aceleiași zile, în jurul orei 22, bărbatul s-a oprit cu mașina într-o bordură, în Cisnădie, pe strada Grigore Ionescu. Sibianul a fost testat alcoolscopic de către polițiști, rezultatul indicând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Date fiind cele constatate, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Cele două dosare penale au fost reunite, cercetările fiind preluate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu care, la data de 5 aprilie, ca urmare a administrării probatoriului, au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore.
În cursul acestei zile, sibianul va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: agresiune sibiu , femeie agresată , violență domestică , politia sibiu , barbat retinut , femeie batuta , stiri sibiu
Vizualizari: 802
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Bancul cu statuia : Statu ia tot !
Acum 9 ore
Baciul obsecvios
Acum 9 ore
Adrian
Acum 10 ore
Capatina Marius
Acum 10 ore
Sibian