40 de proiecte ce aparțin școlilor din județul Sibiu au fost aprobate spre finanțare pentru a combate abandonul școlar, transmit reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Banii primiți vor fi investiți începând cu anul școlar 2022 – 2023. Trei dintre școlile cu proiecte câștigătoare sunt din municipiul Sibiu. Valoarea totală oferită de minister depășește 26,9 milioane de lei. Finanțarea se face prin intermediul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) și este pentru următorii trei ani.
Citește și: Trei școli din Sibiu au obținut aproximativ 176.000 de euro de fiecare ca să prevină abandonul școlar
Prin PNRAS, la nivelul județului Sibiu, au fost aprobate spre finanțare 40 de proiecte, în valoare totală de 26.980.662,06 lei. Reprezentanții ISJ spun că acest program reprezintă răspunsul Ministerului Educației la problematica părăsirii timpurii a școlii și a abandonului școlar și se adresează elevilor aflați în risc de abandon, în special elevi aparținând grupurilor vulnerabile, elevi aparținând minorității rome, elevi din mediul rural și urban mic, elevi cu dizabilități sau cerințe educaționale speciale (CES), elevi din comunități dezavantajate economic, copii cu risc de excluziune socială pe fondul sărăciei, lipsa locuinței, familie monoparentală, familii dezorganizate, elevi expuși altor riscuri sociale. Școala din județ care a primit cei mai mulți bani este Școala Gimnazială Jina care prin proiectul depus a obținut suma de 982.862,00 lei. La polul opus se află Școala Gimnazială Ațel cu 192.346,00 lei obținuți.
Conform practicilor internaționale, PNRAS utilizează trei părghii pentru ca o unitate de învățământ să fie sustenabilă în aplicarea programului:
- autonomia școlii în utilizarea resurselor – granturile vor fi implementate direct de către unitățile de învățământ, în colaborare cu comunitatea locală;
- răspundere pentru rezultate – sunt stabilite țintele ce trebuie atinse la nivel de școală: o rată mai mare de înscriere, o rată mai mică de absenteism, o rată mai mare de participare la examenele naționale, un procent mai mare de elevi care reușesc să promoveze examenul de final de ciclu cu cel puțin nota 6;
- evaluare – monitorizarea elevilor detectați în risc de abandon pentru a fi sprijiniți prin planuri individuale de învățare.
Trei școli din municipiu au obținut bani
Din municipiul Sibiu au obținut finanțări în cadrul acestui program trei școli. Este vorba despre Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Școala Gimnazială Nr. 2 și Școala Gimnazială Nr. 23. Directorul Școlii „Ioan Slavici” spune că banii obținuți prin acest program sunt o șansă în plus în lupta cu abandonul școlar, iar cei mai mulți bani vor merge către structura Școala Gimnazială Nr. 11.
„Școala Gimnazială Ioan Slavici a câștigat acest proiect împreună cu structura ei, Școala Gimnazială Nr. 11, aflată în Gușterița. Abandonul școlar este mai pregnant în structura școlii noastre pentru că acolo copiii provin dintr-o zonă dezavantajată, fiind într-un cartier mărginaș al Sibiului. Proiectul acesta ne oferă încă o șansă la activități de recuperare, activități care fără finanțare nu se pot realiza. Noi am accesat proiectul și l-am câștigat pe trei componente: pe digitalizare, pe formare de cadre didactice și pe activități de recuperare cu elevii din grupul țintă. Aceștia vor avea parte de o masă de amiază, de activități atractive care să-i facă să rămână la școală iar acestea vor fi completate de formarea cadrelor didactice exact pe acest palier de reducere a abandonului școlar. De asemenea, digitalizarea ne va ajuta să creăm un spațiu performant, atractiv, cu table interactive și poate o sală multimedia sau un Centru de Informare și Documentare (CDI) în care elevii să poată învăța mult mai ușor și să nu renunțe la școală în favoarea străzii”, a declarat pentru Turnul Sfatului prof. Anca Natașa Rusu, directorul Școlii „Ioan Slavici” din Sibiu.
Cele 40 de unități de învățământ din Sibiu care vor primi finanțare
- Școala Gimnazială Șeica Mare – 756.783,00 lei (valoare finanțare proiect)
- Școala Gimnazială Bârghiș – 686.900,00 lei;
- Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu – 870.300,00 lei;
- Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copșa Mică – 870.301,49 lei;
- Școala Gimnazială „Ion Albescu” Boița – 346.241,00 lei;
- Școala Gimnazială „Matei Basarab” Turnu Roșu – 692.482,00 lei;
- Școala Gimnazială „George Popa” Mediaș – 692.482,00 lei;
- Școala Gimnazială „Badea Cârțan” Cârțișoara – 450.113,00 lei;
- Școala Gimnazială Chirpăr – 334.758,00 lei;
- Școala Gimnazială Brădeni – 897.800,00 lei;
- Școala Gimnazială „Aurel Decei” Gura Râului – 870.270,00 lei;
- Școala Gimnazială Jina – 982.862,00 lei;
- Școala Gimnazială Biertan – 899.324,00 lei;
- Școala Gimnazială Tilișca – 344.994,00 lei;
- Școala Gimnazială Blăjel – 293.097,00 lei;
- Liceul Tehnologic „Automecanica” Mediaș – 448.378,00 lei;
- Școala Gimnazială „Stephan Ludwig Roth” Moșna – 345.520,00 lei;
- Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita – 756.783,89 lei;
- Liceul Tehnologic Mârșa – 900.226,58 lei;
- Școala Gimnazială Slimnic – 688.710,00 lei;
- Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni – 756.740,00 lei;
- Școala Gimnazială Șeica Mică – 450.087,00 lei;
- Școala Gimnazială Laslea -900.140,00 lei;
- Școala Gimnazială Ațel – 192.346,00 lei;
- Liceul Tehnologic Iacobeni – 975.008,00 lei;
- Școala Gimnazială Ocna Sibiului – 691.700,lei;
- Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu – 692.482,00 lei;
- Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Sibiu – 870.301,48 lei;
- Școala Gimnazială Nocrich – 969.400,00 lei;
- Școala Gimnazială Șura Mică – 705.630,00 lei;
- Școala Gimnazială Brateiu – 900.226,62 lei;
- Școala Gimnazială Merghindeal – 345.500,00 lei;
- Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu – 697.700,00 lei;
- Școala Gimnazială Vurpăr – 898.499,00 lei;
- Școala Gimnazială Cristian – 741.040,00 lei;
- Școala Gimnazială ”Marțian Negrea” Valea Viilor – 241.166,00 lei;
- Școala Gimnazială „Aviator Ioan Sava”, Alțâna – 900.226,00 lei;
- Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș – 796.350,00 lei;
- Liceul Tehnologic ”Stănescu Valerian” Târnava – 900.158,00 lei;
- Școala Gimnazială Roșia – 755.808,00 lei.
Sursa foto: arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: PNRAS , ISJ , finanțare , Sibiu , ministerul Educatiei , abandon școlar , bani , Ioan Slavici ,
Vizualizari: 1413
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Corbul
Acum 4 ore
Kukuruku
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
SibiAnus
Acum 4 ore
Chituță, ai grija la codiță