Miercuri,
10.08.2022
Innorat
Acum
18°C

Am mâncat regește la Crama Sibiul Vechi. Nu mai aștept atât până la următoarea vizită

Am mâncat regește la Crama Sibiul Vechi. Nu mai aștept atât până la următoarea vizită

Una din principalele destinații culinare de-a lungul timpului pentru „vedetele” care s-au oprit prin orașul nostru, Crama Sibiul Vechi a fost întotdeauna un loc cu personalitate. În ultimii ani însă, nu am mai dat pe acolo, nici nu știu din ce motiv. Așa că la final de săptămână, înfometat și cu poftă de mâncare tradițională, am oprit aici, în subsolul casei cu numărul 3 de pe strada Alexandru Papiu-Ilarian, din centrul orașului.

Am fost întâmpinați de un ospătar glumeț și foarte primitor care, alături de colegul său la fel de serviabil, ne-au făcut după-amiaza infinit mai frumoasă. Au fost atenți la detalii, răbdători cu noi, indecișii, ba chiar le făcea o deosebită plăcere să stea de vorbă cu noi despre preparate și băuturi și să ne facă recomandări. Așa am ajuns să bem suc natural din trei soiuri de mere, iar una din persoanele de la masă a comandat un mușchi de vită ciobănesc.

Așadar, am făcut prima comandă la doar câteva minute după ce am ajuns – o supă de găină cu tăiței, o ciorbă de perișoare și o ciorbă de văcuță, care au ajuns la masă în maxim zece minute, fierbinți și arătând apetisant. Am vrut să comandăm și felul al doilea dar am fost avertizați să așteptăm să mâncăm și să vedem cât mai încape după ciorbe/supă. Într-adevăr, porțiile erau sănătoase, nu s-au zgârcit. Pentru un moment, văzând cum ospătarul umple farfuriile până la margine, mi-am amintit de porțiile de ciorbă de burtă de la Kon-tiki.

supă tăiței

Am făcut și un clasament – culmea, ciorba de văcuță în privința căreia eu aveam emoții, pentru că de obicei mă duce cu gândul la cea de legume din spital, aici a fost excepțională, așa că a luat primul loc. Bogată în legume și carne, condimentată îndeajuns, astfel că nu ne-am întins după sare sau piper, nu se apropia absolut deloc de mirosul sau gustul celei de spital. Pe locul al doilea am plasat supa. A fost exact ca cea pe care mi-o făcea mama când mă simțeam rău și aveam nevoie de mâncare pentru suflet. Un plus au avut tonele de tăiței și faptul că abunda în bucățele de carne. Ultimul loc l-a primit ciorba de perișoare. De partea cealaltă a mesei am primit recenzii bune, însă pe mine nu m-au impresionat perișoarele, iar zeama mi-a părut puțin cam fadă.

ciorbă perișoare

La felul al doilea am ales o porție de sarmale cu mămăligă, ciulama de pui, tot cu mămăligă și faimosul mușchi de vită ciobănesc recomandat de ospătar, cu o porție de cartofi țărănești. Sarmalele chiar eu le-am comandat, pentru că-mi era dor de mirosul acela specific lor și mi le puteam imagina, așa, zemoase și fierbinți, de sărbători. Atunci când a venit comanda am fost luat prin surprindere, chiar dacă deja aveam așteptări mari – am primit pită proaspătă, smântână grasă și sarmale parfumate, proaspete, un deliciu. De invidiat a fost, într-adevăr, și preparatul comandat după recomandarea primită – un șnițel parizian cât farfuria acoperea un polonic sănătos de ciuperci, iar peste toate erau câteva crochete de cașcaval. Aproape mi-a părut rău că am ales sarmale în locul acelui ospăț incredibil. Ultima pe listă, ciulamaua de pui, a fost și ea delicioasă, ca la carte pregătită, dar eram prea impresionat de preparatul celălalt ca să mai bag în seamă prea mult ce mai era pe lângă.

mușchi vită ciobănesc

N-am putut rata șansa să mâncăm un desert așa că am ales o porție de papanași la două farfurii – deja începusem să blestem decizia de a îmbrăca blugi, pentru că porțiile erau atât de mari încât, chiar și cu decizia de a mânca doar două sarmale din trei, tot stătea nasturele ăla, săracul, să sară de la loc. Papanașii au fost demențiali. Am avut întotdeauna probleme în a găsi locuri în care să mănânc papanași așa cum trebuie, însă la Crama Sibiul Vechi mi-au întrecut toate așteptările. Erau foarte crocanți la exterior și moi la interior, iar dulceața cu smântâna m-au întors în copilărie când abia așteptam să scoată mama unul pe farfurie să mă pot îndopa cu bunătatea aia de desert.

papanași

Pe toate acestea, plus o apă la jumătate, o porție de murături, o porție extra de smântână am plătit 243 de lei și a meritat toți banii. De mult nu am mai mâncat atât de bine, într-un loc atât de plăcut și primitor. Cu siguranță nu voi mai lăsa să treacă atât de mult timp până voi ajunge următoarea dată.

ciulama de pui cu mămăligăsarmale

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

5 comentarii

Pofticiosul

Acum 2 luni

Hmmm... Arata minunat! Cam scump, dar daca spuneti ca merita... As incerca si eu...

Raspunde

Marin

Acum 2 luni

Sibiul Vechi e de multi ani de zile cel mai bun restaurant traditional romanesc din Sibiu. As zice ca Grand Plaza e pe locul 2 si pe 3 Crama Ilena sau Kon Tiki.
Raspunde

Firtonea Toma

Acum 2 luni

Felicitări domnului Viorel,un mare om și un și mai mare bucătar!
Raspunde

Sibianca

Acum 2 luni

Cel mai bine se manca la Pensiunea Dumbrava.Ciorba de burta nu avea egal in Sibiu, si papanasii la fel. Acum ca s-a vandut si a venit alt patron, sunt curioasa cum se va manca acolo si ce preturi vor fi. Se va deschide in curand. O sa merg de curiozitate sa vad cum stau treburile acolo. Ne pare rau ca fostul patron a vandut. Ii dorim multa sanatate. La fel si sotiei care gatea mancaruri cu gust. Era dedicata pentru mancaruri bune. La Pasti ciorba de miel si tocanita si friptura erau ca la mama acasa. Le dorim multa sanatate si voie buna de acum incolo.
Raspunde

@sibianca

Acum 2 luni

Sa ne povestesti si noua cum a fost, chiar la rubrica asta. Multumim.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus