Piața Mare a Sibiului a fost colorată în această după-amiază în mov, culoarea noului partid condus de fostul premier Viorica Dăncilă. „Să fie pace în lume” s-a auzit timp de aproape o oră în tot centrul Sibiului, cântec care i-a scos pe locatari la ferestre și i-a surprins pe cei aflați la terase.
„Europa Unită garantează pacea planetei”, „Pacea garantează viitorul omenirii sau „Copiii lumii doresc pacea”, au fost mesajele pe care le-au adus Viorica Dăncilă și susținătorii partidului Națiune Oameni Împreună, care au venit din toată țara la Sibiu pentru a organiza un marș al păcii.
În jurul orei 18, un număr surprinzător de mare, peste 100 de susținători ai partidului NOI, erau în Piața Mare în așteptarea liderului lor, Viorica Dăncilă. Au venit din toată țara. Nu a durat mult, iar aceasta și-a făcut apariția printre zecile de oameni care-și pregătiseră deja telefoanele ca să se fotografieze împreună. „Doamna Viorica, vă iubesc, sunteți un exemplu de politician, am venit împreună cu soția mea din Alexandria ca să vă vedem. Nimeni nu va mai face vreodată ce ați făcut dumneavoastră”, se aude o voce din mulțime.
„Iubesc Sibiul, este un oraș de suflet”
Fostul premier spune că a lipsit din Sibiu prea mult timp și că îi apreciază pe sibieni. Avem o coordonare la Sibiu, spune ea, adăugând că partidul va deschide și aici o filială ca să lupte pentru lucruri bune pentru România.
„La ora 12 am avut un marș pentru pace în Cluj și am ales Sibiu pentru că este un oraș de suflet. În ultima perioadă chiar nu am mai fost în Sibiu și mi s-a părut că am făcut un lucru nedrept. Iubesc Sibiul, apreciez oamenii din Sibiu și o să ajungem în foarte multe orașe pentru că noi considerăm că pacea este atât de necesară acum și oamenii înțelepți trebuie să nu mai susțină războiul și să aleagă pacea. Este un mesaj pentru pace, suntem mame, suntem soții, avem copii, avem nepoți și cred că dacă vrem să vorbim cu adevărat de viitor trebuie cu toții să milităm pentru pace. Avem o coordonare la Sibiu, vom deschide filială la Sibiu și sperăm ca toți din județul Sibiu care cred că au aceeași dorință ca și noi, consensul de a face politică și a lupta pentru lucruri bune pentru România și pentru români, să ni se alăture”, a spus Viorica Dăncilă pentru Turnul Sfatului.
Câțiva sibieni s-au alăturat marșului, alții au preferat să se uite
Marșul pentru pace a început cu un tur al Pieței Mari, coloana deplasându-se încet spre Nicolae Bălcescu.
„Ne alăturăm marșului. O susținem pe doamna Dăncilă, dacă era la conducere în continuare, era bine. Unii vin, alții pleacă, vai ce ne-am săturat. Era mai bine fiindcă poate așa ne reveneam. Au trecut atâția ani și iar am decăzut”, spune Dorina, una dintre sibiencele participantele la marș.
Alți sibieni au preferat să stea pe bănci și să-și dea coate, neștiind exact ce se întâmplă. „Hai, lasă-mă, că e chiar Dăncilă”, „Uite-o pe Dăncilă” sau „Nu pot să cred că ea”, se auzea printre sibienii aflați în trecere sau la terasele de pe centru, care și-au scos telefoanele să filmeze.
„Ne-am alăturat marșului venind împreună. Așa am simțit noi, să ne alăturăm acestui marș care militează pentru pace, mai ales în contextual războiului din Ucraina”, a spus Daniela care a venit din Brașov pentru acest marș.
Foto: Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: noi sibiu , marș pace sibiu , Viorica Dancilă
Vizualizari: 9665
Ultimele comentarii
Acum 39 minute
Sparrow
Acum 1 oră
Luccas
Acum 1 oră
Corbul
Acum 1 oră
Ioan
Acum 1 oră
Un cititor