Reprezentanții a doar trei primării din potențiala zonă metropolitană a Sibiului au participat la evenimentul organizat de europarlamentarul Nicu Ștefănuță pe subiectul unei astfel de asocieri între localități. ”După 100 de ani de la unire nu reușim să fim o nație unită”, a remarcat directorul zonei metropolitane din Brașov, ai căror reprezentanți au venit la Sibiu pentru a împărtăși din experiența lor.
În contextul în care primarul Astrid Fodor a amânat discuția despre o zona metropolitană Sibiu până după adoptarea noilor legi pe acest subiect, Dragoș David (foto principală), directorul Agenției metropolitane Brașov îndeamnă sibienii să nu mai amâne această decizie.
Și asta pentru că noua legislație va limita numărul localităților care pot intra într-o viitoare zonă metropolitană în jurul Sibiului, fapt care va defavoriza localitățile mai îndepărtate. ”Noi avem transport metropolitan până la Vama Buzăului, care este la 32 de km de municipiul Brașov. Este ultima localitate din județ înspre Covasna. Vama Buzăului este parte din zona metropolitană pentru că municipiul Brașov a vrut, iar cei din Vamă și-au dat seama de oportunități. Una dintre acestea fiind cea turistică”, a arătat Dragoș David, cel care conduce de 13 ani Agenția Metropolitană Brașov.
Orgolii de primari: ”după un an și-au dat seama că nu e așa”
Dragoș David a amintit că și la Brașov, înființarea în 2007 a zonei metropolitane a evidențiat orgolii politice ale primarilor, orgolii care la Sibiu au împiedicat înființarea unei asociații în ultimii șase ani. ”Toată lumea are orgolii. Că sunt șapte primari de la un partid, cinci de la altul, deci cei șapte fac ce vor. Dar la Brașov au înțeles după un an de zile că nu e așa. Nu cotizația conta, banii guvernamentali și europeni oricum veneau la Brașov. Brașovul nu avea nevoie de asocierea cu comune pentru bani, comunele aveau nevoie de asocierea cu Brașovul”, a descris Dragoș David.
La Sibiu, însă, situația e invers față de demersul de acum 15 ani de la Brașov: primarii localităților din jurul Sibiului fac presiune pentru o astfel de asociere (au înființat asociația cu numele Zona metropolitană Sibiu din care fac parte deja zece localități), în timp ce primarul municipiului Sibiu cere amânarea înființării.
În ceea ce privește ”cuiul lui Pepelea” invocat drept piedică pentru înființarea zonei metropolitane Sibiu (faptul că fiecare primar va avea un vot, indiferent de mărimea localității pe care o reprezintă), directorul agenției de la Brașov a arătat că lucrurile pot funcționa și într-un astfel de scenariu, dând drept exemplu zona metropolitană pe care o reprezintă. ”Brașovul a fost acolo, toată lumea l-a respectat. Niciun primar din afara Brașovului nu a fost împotrivă pentru că știa că depinde de Brașov. Primul meu proiect care a durat un an a fost să scot politica din deciziile agenției metropolitane. Nu a fost ușor. Dar Brașovul a fost destul de deschis din perioada aceea și a zis, ok, facem proiecte împreună cu celelalte localități”.
”Acum avem peste 30 de proiecte în implementare, colaborăm cu toate primăriile, greutatea cade, însă, pe Primăria Brașov. Fondul de salarii vine în proporție de 30% din cotizațiile membrilor și 70% din proiecte accesate direct de către Agenție”, Dragoș David, directorul Agenției Metropolitane Brașov
Dragoș David a pus situația lipsei unei zone metropolitane a Sibiului în contextul unei mentalități păguboase. ”După 100 de ani de la unire nu reușim să fim o nație unită. Poate e momentul să gândim comun, avem o glie comună și putem face multe lucruri împreună. Depinde ce ne dorim? Să mergem înainte sau să rămânem?”, a mai arătat Dragoș David, în cadrul unei ample expuneri pe subiectul zonelor metropolitane.
Când alții vor recepționa proiecte, Sibiul se va trezi că a pierdut
Deși au invitat reprezentanții tuturor localităților din potențiala arie metropolitană a Sibiului, doar din partea primăriilor din Rășinari, Șura Mare și Tălmaciu au venit confirmări de participare la conferință. Cu toate acestea, reprezentanții USR au anunțat că vor să mai organizeze o dezbatere pe acest subiect. ”Colegii mei caută cele mai bune soluții pe care să le prezinte factorului decizional. Acest proiect nu trebuie să fie despre ego-uri politice, ci despre un progres real și necesar județului Sibiu. Vom oferi suport profesionist atâta timp cât este nevoie de el”, a arătat Ruxandra Cibu Deaconu, președintele organizației județene a USR Sibiu.
Inițiatorul evenimentului de la Sibiu, europarlamentarul Nicu Ștefănuță, a arătat că structuri precum zonele metropolitane pot accesa bani direct de la nivelul structurilor europene și nu prin intermediul autorităților de management din țara noastră. ”Acest proiect al zonei metropolitane trebuie tratat profesionist. Pentru Sibiu, zona metropolitană este o condiție sine qua non. 70% din PIB-ul UE e realizat de zone metropolitane. Noi, dacă vrem ca Sibiul să crească, trebuie să facem zonă metropolitană. Nu avem o zonă metropolitană din cauza unor motive de ordin politic. Ne punem singuri frână în acest moment, deoarece e un motor de atragere de fonduri europene. Nu avem mult timp, fondurile europene trec dacă nu punem zona metropolitană pe picioare”, a remarcat Nicu Ștefănuță.
Allen Coliban, primarul Brașovului, Ruxandra Cibu Deaconu, președinta USR Sibiu, Nicu Ștefănuță, europarlamentar, Ioan Plesciuc, consilier local
Consilier local al municipiului Sibiu, Ioan Plesciuc a remarcat faptul că Sibiul nu prea mai are mari șanse să acceseze fondurile alocate prin PNRR, de exemplu. ”Am cerut și în Consiliul local Sibiu o atitudine mai activă, pentru că timpul trece în defavoarea noastră. Pentru zona metropolitană va fi nevoie de timp pentru selectarea de oameni, instruire, pentru elaborarea de documentele strategice. Ne vom dori ca acestea să fie făcute bine, cu consultarea tuturor. Probabil abia prin 2024 vom putea pregăti primele proiecte adevărate. Când Brașovul și alte localități asociate în zona metropolitană vor face procese verbale de recepție, Sibiul abia va depune primele cereri de finanțare. Scopul dezbaterii este să conștientizăm factorii decizionali că pierderea de vreme este pierdere de bani”, a arătat Plesciuc.
De la transport la educație
Și la Brașov există o entitate separată pentru transportul metropolitan, după cum Sibiul a înființat la începutul acestui an. Dar primarul Brașovului, Allen Coliban, arată că prin zona metropolitană sunt reglementate și alte domenii decât cel al mobilității: de la strategii pentru infrastructura educațională, la elaborarea de documentații urbanistice armonizate în întreaga zonă metropolitană.
Primarul municipiului Brașov a și exemplificat cu un proiect de mare anvergură, la care se lucrează pentru accesarea de fonduri nerambursabile prin intermediul Agenției metropolitane: trenul interurban. Un proiect pentru care și Sibiul s-a asociat cu Șelimbărul de anul trecut, fără vreun rezultat comunicat până acum.
Principala activitate este cea de dezvoltare de strategii și proiecte. Multe din proiectele municipiului Brașov care dimensiune metropolitană sunt dezvoltate de Agenție. Avem exemplul trenului metropolitan, care poate funcționa de mâine dacă am avea bani de trenuri. Dar vrem să extindem rețeaua astfel încât să legăm și Aeroportul și eventual să extindem și către Bran. Un astfel de proiect este extrem de amplu: achiziția de material rulant este estimată la 150 de milioane de euro, iar cu toate fazele va trece de un miliard de euro”, a dat primarul Brașovului drept exemplu unul din proiectele aflate acum în lucru la nivelul zonei metropolitane Brașov.
Urmărește mai jos înregistrarea dezbaterii pe subiectul Zonei metropolitane Brașov
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1919
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Verzii?
Acum 4 ore
Un român
Acum 4 ore
Xman
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Till Eulenspiegel