Miercuri,
10.08.2022
Innorat
Acum
18°C

Secțiune nouă de spectacole la FITS 2022: Statui vivante în centrul Sibiului și în localitățile din Mărginime

Secțiune nouă de spectacole la FITS 2022: Statui vivante în centrul Sibiului și în localitățile din Mărginime

Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu anunță o nouă secțiune la FITS 2022. Este vorba despre „Festivalul Statuilor Vivante” care  va oferi publicului 40 de reprezentații ale celor cinci spectacole din cadrul Proiectului „Moștenirea”, realizat de Mihai Mălaimare și susținut de JTI România.  Creațiile vor fi prezentate pe Pietonala Nicolae Bălcescu din Sibiu, dar și în localitățile din Mărginimea Sibiului – la Săliște și Gura Râului.

Festivalul Statuilor Vivante include spectacolele „Triptic Shakespeare – Departamentul de Arte și Media, Universitatea din Craiova, „Sărutul” – Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu; „Balul Shakespeare” – Facultatea de Teatru, Universitatea „George Enescu” Iași; „Povești din Hanul Jartierei” – Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest Timișoara și „Muzeul statuilor de ceară” – Facultatea de Arte, Universitatea „Ovidius” Constanța.

„Când vorbim despre moștenire ne gândim la un transfer material și spiritual către cineva mai tânăr care ar putea folosi ceea ce primește în drumul său prin viață. Proiectul MOȘTENIREA este însă altceva. Eu am descoperit un drum, am mers pe el de unul singur și am constatat că este foarte posibil să mai fie foarte mult până la capăt. Vreau să împărtășesc și altora ceea ce știu, îndemnându-i să urce la rândul lor pe acest drum și, fără a mai pierde vremea cu greutățile pe care eu a trebuit să le înfrâng, să poată merge mult mai departe decât mine. Dăruiesc ceea ce știu și cu speranța că tinerețea și entuziasmul lor mă vor ajuta și pe mine să nu mă opresc. În această meserie mergem umăr la umăr și doar greutatea moștenirii trebuie să o poarte, de la un anumit moment, cei mai tineri și mai puternici! Sper din toată inima că FESTIVALUL STATUILOR VIVANTE propus de Constantin Chiriac și FITS va avea viitor și că Proiectul MOȘTENIREA va lăsa urme” a declarat Mihai Mălaimare într-un comunicat de presă.

Cele cinci producții prezentate în premieră la Sibiu sunt rezultatul colaborării dintre Mihai Mălaimare, studenții  universităților din Craiova, Sibiu, Iași, Timișoara și Constanța, specialiști în machiaj și scenografi și studenți de la UNArte București. Momentele de grup din cadrul workshop-urilor desfășurate cu studenții au devenit adevărate spectacole, toate temele fiind inspirate din opera lui Shakespeare.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se desfășoară între 24 iunie și 3 iulie 2022, iar tema ediției din acest an este FRUMUSEȚE. Timp de zece zile, orașul și împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3500 de participanți din 75 de țări, iar publicul este așteptat la aproape 800 de evenimente în 80 de spații de joc.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Adina Torop

de Adina Torop

Reporter Speciale

adina@turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus