Facultatea de Medicină din Sibiu, parte a Universității „Lucian Blaga”, s-a înființat în anul 1990 și s-a îmbogățit periodic cu noi specializări, printre care Medicină Dentară, Asistență Medicală Generală, Tehnică Dentară sau Farmacie. Cei interesați de subiectul Facultatea de Medicină din Sibiu admitere 2022 trebuie să știe că de anul acesta se vor derula două programe de studii noi. Este vorba despre Medicină în limba engleză și balneofiziokinetoterapie.
Potrivit reprezentanților Facultății de Medicină din Sibiu, există legături apropiate cu instituții de învățământ de profil din alte țări ale Comunității Europene, precum și schimburi profesionale de studenți.
Mai mult, Facultatea colaborează și cu spitalele clinice și private din Sibiu precum: Spitalul Clinic Județean de Urgență, Spitalul Clinic de Pediatrie, Spitalul Militar de Urgență, Spitalul General CF, Spitalul de Psihiatrie „Dr. Ghe Preda” sau Spitalul de Pneumoftiziologie. Potrivit decanului Facultății, conf. univ. dr. Radu Fleacă, se depun eforturi pentru încadrarea și promovarea unor cadre didactice performante și pentru obținerea unor dotări de ultimă generație pentru a avea studenți și absolvenți foarte bine pregătiți pentru activitatea de medic.
Facultate de Medicină din Sibiu admitere 2022. Câte locuri sunt
Potrivit ofertei educaționale a Facultății de Medicină, pentru anul universitar 2022-2023, sunt 480 de locuri în domenii de licență și 75 la master. Mai exact, cei care vor să intre la Medicină se bat pe 150 de locuri. La Asistență Medicală generală sunt 80 de locuri, la Medicină Dentară - 40 de locuri, Farmacie - 60 de locuri, Tehnică Dentară - 30 de locuri, Medicină în limba engleză - 60 de locuri, iar la Balneofiziokinetoterapie și recuperare - 60 de locuri. Cele 75 de locuri de la master sunt pentru specializarea Management Sanitar.
Dacă sunteți interesați de subiectul Facultate de Medicină din Sibiu admitere 2022 trebuie să știți și câteva detalii din regulament. Pentru studiile universitare de licență nota minimă de admitere nu poate fi mai mică de 5, iar probele se vor susține în limba română, excepție fâcând specializarea „Medicină - Limba engleză”.
Concursul de admitere la specializările Medicină și Medicină Dentară va consta într-un examen de tip grilă la Biologie și Chimie și va dura 3 ore. Pentru specializarea Farmacie se va susține un examen de tip grilă, tot de 3 ore, la Chimie.
Cei care vor să studieze Asistență Medicală Generală, Balneofiziokinetoterapie și Recuperare sau Tehnică Dentară vor da un examen de tip gripă la Biologie, care va dura 2 ore.
La specializarea Medicină cu predare în limba engleză pot aplica candidații care au certificat lingvistic, precum cele de tip Cambridge sau să susțină un test de limba engleză în fața comisiei de admitere. Acesta va fi eliminatoriu și se notează admis/respins. Apoi, va fi un interviu în limba engleză din disciplinele Biologie și Chimie.
În ceea ce privește concursul de admitere la master, la specializarea Management Sanitar, candidații vor susține un test grilă cu durata de 2 ore. Nota minimă nu poate fi mai mică de nota 6.
Ce conține dosarul și cât e taxa de înscriere
Cei care vor să se înscrie la Facultatea de Medicină din Sibiu admitere 2022 trebuie să completeze o fișă de înscriere. Apoi, la dosar trebuie să mai aibă diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, în cazul candidaților care au susținut examenul de bacalaureat în afara României. De asemenea, candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022 pot prezenta, în locul diplomei de bacalaureat, adeverinţa eliberată de liceu, în care se menţionează media generală de la bacalaureat şi notele obţinute la probele susţinute.
Între acte mai trebuie să facă parte și certificatul de naștere, cel de căsătorie (dacă este cazul), cartea de identitate sau pașaportul, o adeverință medicală eliberată de medicul de familie în care se precizează dacă este apt medical pentru specializarea la care candidează și dovada unui examen psihiatric de la medicul de specialitate în care se precizează că este apt candidatul.
De asemenea, din dosar mai trebuie să facă parte și o fotografie tip pașaport, o adeverință din care să rezulte calitatea de student și regimul de studiu la prima specializare, pentru studenții care candidează pentru o a doua specializare și diploma de licenţă sau diploma echivalentă cu aceasta pentru absolvenţii care doresc să urmeze o a doua specializare (în original).
Taxa de înscriere este de 300 de lei, iar dovada achitării trebuie depusă la dosar. În cazul în care sunteți scutiți de această taxă, trebuie, de asemenea, să depuneți dovada la dosar. Tot în dosarul de înscriere mai trebuie să fie și nota de informare și declarația de consimțământ, precum și atestatul de absolvire a anului de limba română sau certificatul de competență lingvistică, după caz.
Calendarul celor două sesiuni de admitere
Facultatea de Medicină din Sibiu admitere 2022. Sesiunea din iulie pentru studii universitare de licență în limba română
Perioada de înscriere: 5 - 20 iulie
Validarea dosarelor: 5 - 21 iulie
Data concursului: 24 iulie, ora 10:00
Depunere contestații subiecte: 24 iulie, orele 13:00 - 15:00
Afișarea rezultate contestații subiecte: 25 iulie
Afișarea rezultatelor concursului: 25 iulie
Depunerea contestațiilor: 25 iulie, timp de două ore după afișarea rezultatelor
Afișarea rezultatelor contestațiilor: 26 iulie
Confirmarea locurilor: 26 - 29 iulie
Rezultate intermediare: 1 august
Rezultate finale: 9 septembrie
Pentru cei care vor să studieze Medicina în limba engleză este valabilă aceeași perioadă de înscriere și validare a dosarului. Data concursului, testul la limba engleză, este pe 25 iulie, iar la examenul la Biologie și Chimie va fi pe 26 iulie. Primele rezultate vor fi afișate pe 27 iulie, iar confirmarea locurilor se va face pe între 27 și 29 iulie.
Sesiunea din septembrie pentru studii universitare de licență și studii universitare de master:
Perioada de înscriere: 9 - 13 septembrie
Validarea dosarelor: 5 - 14 septembrie
Data concursului: 15 septembrie, ora 10:00
Depunere contestații subiecte: 12 septembrie, orele 13:00 - 15:00
Afișarea rezultate contestații subiecte: 16 septembrie
Afișarea rezultatelor concursului: 16 septembrie
Depunerea contestațiilor: 16 septembrie, timp de două ore după afișarea rezultatelor
Afișarea rezultatelor contestațiilor: 17 septembrie
Confirmarea locurilor: 18 - 19 septembrie
Rezultate finale: 20 septembrie
Va fi o sesiune de admitere în toamnă și pentru Medicină în limba engleză. Perioadele de înscriere și de validare a dosarelor, precum și datele pentru afișarea rezultatelor, confirmarea locurilor și rezultatele finale sunt aceleași. În plus, va exista un test de limba engleză pe 16 septembrie și concursul la Biologie și Chimie de pe 17 septembrie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 17072
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
HBomb
Acum 2 ore
HBomb
Acum 2 ore
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 2 ore
@Barosanu
Acum 2 ore
HBomb