Că finanțarea proiectului noului spital județean Sibiu a fost pur și simplu nimicită din două rânduri trecute într-un proiect normativ nu poate genera decât încă o dezamăgire în rândul sibienilor. Una cu atât mai mare cu cât vorbim de promisiuni rostogolite peste Sibiu de aproape șase ani, promisiuni în care au fost investite și ani de muncă funcționărească și milioane de lei pentru proiecte.
Da, vorbim deocamdată de un proiect de hotărâre, unul care ar trebui să fie modificat într-o țară cu oameni normali la cap și la suflet, ajunși vremelnic în funcții de conducere. Schimbat astfel încât și Sibiului să îi fie lăsată șansa de a valorifica ”cel mai avansat proiect de nou spital din țară”.
Doar că acest proiect de hotărâre de Guvern prin care se decide cum și cui se împarte miliardul și ceva de euro este rezultatul unor negocieri politice, în care președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și președinta organizației județene a PNL Sibiu, Raluca Turcan, au lăsat impresia că dau tonul.
Cu toate că de câteva săptămâni social-democrații – adică partenerii de coaliție ai lui Cîmpean și Turcan – dădeau semne că negocierile pentru finanțarea noului spital prin PNRR au dus la eliminarea acestui scenariu, liderele liberalilor din Sibiu au preferat să marșeze victorios cu același discurs: avem cel mai avansat proiect din țară, cum să nu primim banii necesari? Au lansat turul virtual al viitorului spital, au anunțat lansarea licitației (nici acum nu a apărut încă anunțul de intenție referitor la construire, promis de mai bine de două săptămâni și anunțat pe site-ul CJ Sibiu ca fiind existent: dintr-o eroare de documentare, pentru care îmi cer scuze, această informație a fost publicată în mod eronat: anunțul de intenție a fost publicat în data de 7 iulie 2022), au vorbit despre responsabilitatea politicienilor, au dat asigurări că spitalul va exista.
În acest moment, prin prisma a ceea ce apare în proiectul semnat de ministrul Alexandru Rafila, noul spital județean de la Sibiu va exista ”la paștele cailor”.
Evident, proiectul de hotărâre de Guvern privind alocarea banilor din PNRR poate fi modificat. Însă numai prin voință politică. Un joc în care liberalii de la Sibiu au preferat să meargă de capul lor. De la reprezentanții UDMR și FDGR în Parlament, dar și de la opoziția reprezentată de USR, aflăm că Daniela Cîmpean și Raluca Turcan au preferat să nu discute cu nimeni din alte partide la modul serios, constructiv, de durată pentru susținerea acestui proiect.
Provenite dintr-un județ în care au ajuns să dețină o toxică majoritate absolută în Consiliul Județean (toxică deoarece nu mai țin cont de nicio altă părere, arogându-și deținerea adevărului suprem, fiind înconjurate de o armată de liberali în poziția ghiocel), Daniela Cîmpean și Raluca Turcan au preferat să țină proiectul noului spital doar în ograda lor, a liberalilor îmbătați de propria importanță: Sibiul ”a dat președintele țării”, cum să nu-și primească partea la împărțirea banilor de la nivel central?
Uite că nici din programul ”Anghel Saligny” (denumirea liberală a împărțirii banilor pe criterii exclusiv politice) și, mai nou, nici din PNRR, Sibiul nu-și mai primește partea. Dimpotrivă, în unele cazuri ia praful de pe tobă.
Atât în primul mandat, cât și în cel aflat în derulare, Daniela Cîmpean și-a motivat mai mult sau mai puțin explicit lipsa de rezultate remarcabile prin munca la acest proiect de pionierat la nivel național, proiectul unui nou spital județean. În cine mai știe câte mandate de parlamentar are la activ în circumscripția Sibiu, Raluca Turcan n-a reușit să își lege numele, deocamdată, de niciun proiect remarcabil pentru cei care o tot votează.
Amânarea sine die a finanțării proiectului noului spital județean ar trebui să însemne sfârșitul carierei politice a celor două doamne. Dezamăgirea produsă de un astfel de eșec este pe măsura promisiunilor făcute cu anii.
Explicațiile nu ar mai conta pentru nimeni: că liderul PSD Sibiu, Bogdan Trif, nu trage la aceeași căruță, ba dimpotrivă, că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, are nu știu ce ghimpe împotrivă, că nici între Daniela Cîmpean și Raluca Turcan relațiile nu sunt dintre cele mai bune (ambele fiind în cursa pentru a conduce, de facto, un PNL care la Sibiu are de multă vreme suficiente voturi pentru împărțirea mai multor posturi de parlamentar), că proiectul este greu și dificil și politicienii de la București nu-i percep amploarea și dimensiunea nu mai interesează pe nimeni. Frecușurile politice, dificultățile administrative și legislative pot fi înțelese până la un anumit punct. Pentru Daniela Cîmpean și Raluca Turcan acel punct a fost trecut.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: finantare pnrr noul spital jud , relevanta pentru noi frecusul , Noul Spital Județean Sibiu
Vizualizari: 4480
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Max rasinareanul
Acum 14 ore
Proto
Acum 14 ore
Cristian
Acum 15 ore
Dumitru Hulea
Acum 15 ore
Amalia