Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
20°C

Prezentări de modă în spații inedite, colecții surpriză și o instalație de modă: Promenada Sibiu este și anul acesta partener oficial al Feeric Fashion Week

Prezentări de modă în spații inedite, colecții surpriză și o instalație de modă: Promenada Sibiu este și anul acesta partener oficial al Feeric Fashion Week

Promenada Sibiu este și anul acesta partener oficial al Feeric Fashion Week și găzduiește în interiorul centrului comercial, în spații inedite, prezentări de modă ale designerilor emergenți sau deja cunoscuți și apreciați,  precum și o colecție-surpriză a unui artist local și un show-instalație de modă realizat alături de La Blouse Roumaine.  

Astfel, în perioada 21-22 iulie, ca urmare a parteneriatului prolific din anul anterior, Promenada Sibiu își unește forțele cu Feeric Fashion Week, întărind poziționarea centrului comercial pe piața locală și regională, drept un hub de inspirație, ce oferă vizitatorilor o experiență complexă și completă de shopping: de la branduri exclusiviste la întâlniri inedite cu noile trenduri în modă.

Apreciat pentru prezentările sale inedite, fashion show-uri ce au avut loc după lăsarea nopții, în locații neconvenționale precum skatepark, aeroport, piață publică sau chiar în buncăr, FEERIC se mută pentru cel de-al doilea an consecutiv și în mall, transformând zona de cinematograf sau parcarea într-un catwalk. Un adevărat loc de întâlnire al iubitorilor de frumos, Feeric Fashion Week va aduce împreună și anul acesta, la Sibiu, designeri, artiști, vedete și jurnaliști din toate colțurile lumii.

Festivalul începe în forță, pe 21 iulie,  la ora 13.00, când Promenada Sibiu va deveni podium pentru prezentarea celei mai noi colecții ale designerului din Ucraina Dzhus (UA), respectiv ale brandului din Ungaria, Borbala. Prezentările vor avea loc într-un spațiu atipic, parcarea etajată 2A.

Ziua de 22 iulie va fi cu adevărat efervescentă. De la ora 13:00, sălile Cinegold vor fi gazdele unor prezentări spectaculoase ale tinerilor studenți de la cele mai prestigioase facultăți de modă din România sau Europa. Aceștia vin cu un suflu și o abordare nouă asupra modei, cu inovații și perspective speciale și sunt gata să devină noile staruri ale modei.

De la ora 18:00, în aceeași zonă, vizitatorii sunt transpuși într-un loc special, „Acasă la Origini”, un arc peste istoria modei cu ajutorul unei expoziții-instalație de modă realizată alături de comunitatea La blouse Roumaine. Inspirată de lucrarea omonimă a pictorului francez Henri Matisse, comunitatea are ca principal obiectiv aducerea în actualitate a IEI, a portului și textilelor tradiționale, ca marcă indentitară și brand cultural românesc.

Seara se termină cu o surpriză specială a centrului comercial și o premieră în România, lansarea colecției SYNERGIA by Promenada Sibiu x Raluca Coșăreanu. Vizitatorii sunt așteptați la ora 20:00 pe Terasa Promenada, să descopere colecția în prezența artistei.

De asemenea, pe toată durata festivalului, în perioada 20-25 iulieCinegold va dedica o sală care va deveni backstage-ul oficial al festivalului. Astfel, toți cei ce trec pragul centrului comercial se vor bucura extins de întreaga atmosferă de festival de modă.

Programul evenimentului:

21 iulie, ora 13.00, în parcarea etajată 2A:        

- Prezentare de modă, designer Dzhus (UA)

- Prezentare de moda, designer Borbala  

 22 iulie, ora 13.00, la CINEGOLD                                   

- Prezentare de modă, designeri:

- UAD Cluj-Napoca

- UNA Iasi

- UNARTE Bucuresti

- UVT Timisoara

- Cracow School of Art and Fashion Design Alexandra Catrangiu Studio

- Chansa

- IED Superheroes concurs

22 iulie, ora 18:00, la CINEGOLD

- Expoziție – instalație – show de modă: „Acasă la Origini” by La Blouse Roumaine

22 iulie, ora 20.00: Terasa Promenada                         

- Prezentare moda SYNERGIA by Promenada Sibiu x Raluca Coșăreanu

Despre Promenada Sibiu

Centrul comercial Promenada Sibiu, deținut de fondul de investiţii NEPI Rockcastle, și-a deschis porțile pentru sibieni în anul 2019.  Situat pe Str. Lector, nr 1-3, în zona centrului vechi al Sibiului, cel mai nou centru comercial din oraș propune o experiență nouă, premium, de cumpărături și petrecere a timpului liber, aducând elemente unice de arhitectură, branduri în exclusivitate și concepte noi de magazine, dar și opțiuni multiple de petrecere a timpului liber.

Cu o suprafață închiriabilă de 42.200 de metri pătrați, centrul comercial găzduiește peste 150 de magazine și spații comerciale, ce acoperă toate categoriile de produse și servicii, cel mai nou concept de hypermarket Kaufland, cinematograful CineGold, cu 9 săli, peste 2.600 mp de food court si 1600 locuri de parcare.

Promenada Sibiu aduce în exclusivitate, sub acelaşi acoperiş, unele dintre cele mai mari reprezentanțe ale magazinelor de fashion, încălţăminte şi accesorii din țară, printre care: Bershka, Pull and Bear, Stradivarius, Oysho, Sinsay, Guess, Levi’s, Nissa, 4F, Mango, Tommy Hilfiger, Vagabond, US Polo ASSN, Grid, Sport Vision si Buzz. Pentru înfrumusețare și îngrijire, vizitatorii vor putea alege din ofertele mult așteptatelor magazine Sephora, MAC, iar pentru cadouri prețioase vor putea alege dintre bijuteriile brandului Kultho.

În luna octombrie a anului 2021, Promenada Sibiu a lansat SPOT, o aplicație mobilă ce recompensează utilizatorii cu puncte de loialitate pentru fiecare sesiune de cumpărături, oferindu-le astfel acces la oferte și beneficii exclusive, în funcție de statutul atins în program. Aplicația mobilă de recompensare a clienților loiali este disponibilă în 18 centre comerciale ale grupului NEPI Rockcastle din România.  Înrolarea în program este gratuită, SPOT poate fi descărcată atât din Google Play, cât și din App Store.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus