Joi,
12.09.2024
Innorat
Acum
17°C

60 de fapte penale în școlile sibiene, pe parcursul anului școlar. Anul trecut au fost 15

60 de fapte penale în școlile sibiene, pe parcursul anului școlar. Anul trecut au fost 15

Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu (IPJ) informează că pe parcursul ultimului an școlar au avut loc 60 de fapte penale, petrecute în școlile din județ sau în imediata lor apropiere.

Statistica a fost prezentată în cadrul ultimei ședințe a Colegiului Prefectural și arată o creștere semnificativă a acestor fapte, în comparație cu anul precedent, atunci când nu au fost decât 15.

Există însă o explicație: în urmă cu doi ani, învățământul s-a desfășurat online.

”În cursul anul școlar 2021-2022, au fost sesizate, la nivelul I.P.J. Sibiu, 60 de fapte penale, astfel:  51 în incinta unităților de învățământ, 9 în zona adiacentă, 14 în mediul rural și 46 în mediul urban”, precizează IPJ Sibiu.

Din cele 41 loviri, 6 furturi,  5 fapte de deținere fără drept de materiale pirotehnice, 2 fapte de lipsire de libertate în mod ilegal,  un ultraj contra bunelor moravuri, 3 purtări abuzive, 1 act sexual cu un minor, 1 port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

”Față de anul școlar anterior, numărul infracțiunilor sesizate este în creștere, de la 15 la 60 de infracțiuni, însă nu este relevantă această diferență, deoarece în anul școlar anterior, pe fondul contextului pandemic, prezența fizică a fost redusă, majoritatea orelor fiind susținute online”, precizează polițiștii sibieni.                                                             

IPJ consideră că principalele cauze ale infracționalității în școli sunt: rivalităţile dintre elevi; lipsa de educaţie civică, anti-infracţională şi anti-victimală a elevilor, manifestată prin necunoaşterea legilor şi a consecinţelor unor fapte grave, Pătrunderea unor persoane străine/părinți în incinta unităților de învățământ pentru ”a face dreptate” în rândul elevilor, lăsarea bunurilor sau a unor sume de bani nesupravegheate, deținerea de către elevi a unor obiecte periculoase sau a unor materiale pirotehnice, în incinta unității de învățământ, mijloacele ineficiente de care dispun cadrele didactice în vederea îndreptării comportamentelor dezadaptative ale elevilor și lipsa unor abilități/aptitudini ale elevilor de a-și rezolva problemele în mod civilizat, fără a recurge la fapte de agresiune fizică/verbală.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Munteanu

Acum 2 ani

Tot mai bine merge invatamantul. Si ministru vine cu idei fantasmagorice! faceti ordine si disciplina in scoli, pe urma reforma si module!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus