Ucraina este gata să înceapă exporturile de grâu prin porturile de la Marea Neagră, conform acordului încheiat cu Rusia la Istanbul, dar încă nu a fost stabilită data la care pot pleca, a declarat vineri ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, scrie Reuters, citat de Agerpres.
Oficialul a anunţat presa, în portul Odesa, că 17 nave sunt deja încărcate, iar alta este în curs de încărcare. El a adăugat că speră ca primele plecări să aibă loc înainte de sfârşitul săptămânii.
„După semnarea iniţiativei privind grâul de la Istanbul, partea ucraineană a efectuat toate pregătirile necesare pentru (…) navigaţia în Marea Neagră, ca să începem să ne exportăm produsele din grâu din porturile noastre”, a spus ministrul, care a fost unul din semnatarii acordului.
Rusia şi Ucraina sunt printre marii furnizori mondiali de grâu, iar înţelegerea din Turcia, mediată de ONU, ar trebui să contribuie la rezolvarea crizei alimentare internaţionale, care s-a accentuat după cinci luni de blocadă maritimă rusă a porturilor ucrainene de la Marea Neagră.
Conform acordului de la Istanbul, livrările de grâu ar trebui permise prin porturile Odesa, Cernomorsk şi Pivdenîi. Kubrakov a afirmat că primele două dintre acestea sunt gata să înceapă livrările, iar cel de-al treilea ar trebui să fie pregătit în zilele următoare.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vizitat chiar vineri portul Cernomorsk şi a declarat că aşteaptă semnalul partenerilor internaţionali pentru a începe livrările, a comunicat preşedinţia de la Kiev.
Moscova susţine că ucrainenii sunt cei care blochează navigaţia, prin minarea porturilor.
foto Oleksandr Kubrakov/twitter
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Excepțional. Coborând în portul Paphos Sfântul Paul a spus: Galateni,3:28-29 „28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este…
Asteptam si strada Cerbului, la fel masinile pot fi parcate in curti
N-avem puteri şi chip de-acum Să mai trăim cerşind mereu, Că prea ne schingiuiesc cum vreu Stăpâni luaţi din drum!…
Ce au facut copii greșit? ca s-au distrat? tebuia sa ascule Parazițiii? sau alte formatii vulgare? trebuia sa se injecteze?…
„Nu în ultimul rând trebuie precizat că în capătul străzii respective Primăria Sibiu a amenajat o parcare publică, gratuită, cu…













Lasă un răspuns