Un biciclist a fost acroșat de o mașină înmatriculată în Sibiu, la intersecția din Piața Unirii către centrul istoric și Cazarma 90.
Actualizare:
Turnul Sfatului a solicitat reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu un punct de vedere cu privire la acest accident.
”Acest eveniment rutier nu a fost sesizat prin apel 112, cel mai probabil, din fericire, nu s-a soldat cu victime iar părțile fie au încheiat formularul de constatare amiabilă a evenimentului, fie se vor prezenta la poliție în termen de maxim 24 de ore.
În ceea ce privește circulația în această intersecție, se impun câteva precizări:
Banda întâi nu te obligă să dai prioritate nimănui, ea te conduce spre zona centrală a orașului, spre parcare. În schimb, dacă direcția de deplasare este spre strada Șaguna, atunci trebuie respectate regulile rutiere privind schimbarea benzii de circulație, precum și semnificația marcajului longitudinal.
Acesta este și raționamentul pentru care marcajul rutier a fost propus de către polițiștii rutieri în forma în care este acum, tocmai pentru a nu mai exista puncte de conflict între participanții la trafic”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
Știre inițială:
Intersecția respectivă este una dintre cele mai discutate din oraș, întrucât există bandă separată pentru cei care vin pe Bulevardul Coposu și vor să meargă spre strada Șaguna, însă trebuie să cedeze trecerea celor care se deplasează spre centru. La rândul lor, aceștia din urmă au bandă specială pentru viraj la dreapta.
”Așa se întâmplă când tai linia continuă”, scrie autorul imaginilor, care a postat clipul video pe rețelele sociale.
În clip se vede cum mașina care lovește biciclistul calcă linia continuă, apoi lovește biciclistul care se dezechilibrează și cade. La prima vedere acesta nu pare a suferi răni.
Cum se circulă corect
În intersecția respectivă reporterul Turnul Sfatului a realizat recent un clip video alături de Poliția Rutieră tocmai pentru a le arăta șoferilor cum trebuie să circule corect.
Iată mai jos cum trebuie să vă încadrați pentru a traversa corect intersecția:
Sursa foto/videoclip principal: Eduard Nicolae Dina – Info Trafic Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
16 răspunsuri
-
Tot n-ați precizat clar cu ar fi trebuit să procedăm în situația expusă cu acel biciclist acroșat. Cine trebuie să cedeze trecerea acolo, autoturismul, sau bicicleta?
Eu aș spune că, luând în calcul faptul că semnul de cedează apare pe culoarul auto, dar ținând cont și de prioritatea de dreapta, autorurismul este cel care trebuie să cedeze trecerea. Dar o clarificare din partea agentului de poliție ar fi fost și mai bună. -
Asta poate fi intrebare numai buna de picat la examenul auto :)) Ce faci intr-o astfel de intersectie… Oprise Loganul putin, ca s-a deschis usa din fata dreapta, dar apoi pare sa fi plecat mai departe. Nu e normal asa ceva… Si eu m-am inscris la scoala de soferi, fac chestionare online pe http://www.odat.ro sper sa iau carnetul din prima. In trafic nu am emotii la biciclisti/motociclisti cat am la cei cu trotinete. Pana la urma inregistrarea video cu camera la bord poate fi proba in instanta? Daca as fi fost in locul biciclistului nu mi-ar fi trecut prin minte sa retin numarul auto, ar fi fost ultimul lucru la care m-as fi gandit. Poate face politia ceva in cazul de fata?
-
Cred că punctul de vedere al politiei rutiere se referă strict la circulația autovehiculelor
Pentru ca pe prima banda este foarte clar inscripționat indicatorul de cedează trecerea iar pista de bicicliști continuă înainte, deci autovehiculele care vor sa meargă spre centru trebuie sa acorde prioritate bicicliștilor care merg înainte pe Saguna -
Stimabililor,
Oare ați observat că Dacia care acroșează biciclistul ajunge în locul acroșării trecând peste linia continuă? Autoturismul, dacă dorea să vireze la dreapta, ar fi trebuit să o facă puțin mai sus și să fie atent la biciclist.
Poate ne spune Poliția exact, în acest caz, care ar fi ordinea corectă de trecere prin intersecție. Poate fi un caz interesant… -
-
Sigur nu ai carnet, dar trebuie sa cunoști niște reguli minime și dacă mergi cu bicicleta. Daca mergi înainte cedezi trecerea, dacă-ți menții banda, adică faci dreapta n-ai treaba; bine mi se pare normal, de bun simț as putea spune, dacă-l vezi pe unu cu bicicleta să-l lași sa treacă, mai ales ca e și în urcare, dar conform legii ai prioritate. Aici cel cu loganul a trecut peste linia continua, e clar vinovat indiferent ce vroia sa faca biciclistul, practic a întrat peste el.
-
-
Greseala Loganului este ca a trecut peste linia continua. Greseala biciclistului este ca ei el urma sa treaca tot peste linia continua pe traiectoria pe care o urma. Cum au mai zis si altii mai demult, acolo ar trebui interzisa complet trecerea peste acea linie continua prin amplasarea de obstacole pe linie. Pentru toti participantii la trafic, deci si biciclistii. Banda respectiva trebuie sa fie strict pentru a merge catre centru/parcarea 90. Cine vrea pe Saguna sa se incadreze corect la giratoriul de la Ramada si gata.
-
Incep sa imi fie frica sa mai circul cu masina,bicicleta sa pe jos prin sibiu. Multi au carnet de conducere si nu stiu sa interpreteze indicatoarele si marcajele rutiere. Multi se asteapta ca indicatoarele sa fie transformate in text explicativ. Deci este simplu: cel care urca pe banda 1,indiferent ca este auto sau biciclist trebuie sasi continue directia daca merge spre centru sunt 2 benzi spre centru, una spre intrare parcare cealalta spre centru , deci trebuie sa schimbe banda spre stanga cand marcajele longitutinale. Cazul 2 cand cel care merge pe banda 1 doreste sa schimbe banda spre stanga pt a merge pe saguna,trebuie sa se incetineasca in zona marcajului cu cedeaza trecerea de pe asfalt sa se asigure si sa schimbe banda spre stanga. Caz 3 cel de pe banda 2 doreste sa mearga spre centru semnalizeaza si se incadreaza spre dreapta acolo unde marcajul longitudinal ii permite. Uitativa dupa indicatoare,marcaje nu pe telefon sau in discutii
-
„În clip se vede cum mașina care lovește biciclistul calcă linia continuă, apoi lovește biciclistul care se dezechilibrează și cade. La prima vedere acesta nu pare a suferi răni.” Interpretare incompleta! Se mai vede si cum intentia biciclistului este de a se duce si el peste linia continua, caz in care putea fi acrosat de masina gri din spate care se afla pe banda de obligatoriu dreapta! Daca bicilcistul isi continua directia obligatoriu dreapta se putea evita aceasta acrosare! Da, masina „inmatriculata in Sibiu” este de vina (semn ca vreti sa mai dati un pic de sanse soferilor sibieni ca poate cine stie, doar masina era inmatriculata in Sibiu si soferul era din alta parte, stiti voi cum sa creati titlurile)!
-
Răspunsul poliției e superficial. Turnul Sfatului ar trebui să insiste. Se pare că acolo este banda de biciclete, dar care este marcată foarte prost (nu este vizibilă), iar șoferul ar fi trebuit să acorde prioritate biciclistului. In plus, șoferul nu se încadrează corespunzător și trece peste linia dublă continuă. Vrem să vedem că poliției îi pasă și de bicicliști și se autosesizează.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Tara arde si baba se piaptana! Ne si intereseaza pe noi nustiuce comunitate nemaiauzita din Pakistan! Si noi suntem vai…
Bine, băă! 3.3 meleoane (plus proiectarea) pentru a zugrăvi pasajul…
N-o sa poata fi aplicata legea , cine sta sa numere balcoane? Ale gagicilor, poate…
Psd, pnl, tot dracu ala e.
Asta zic „autoritatile”, din 1918 incoace. Lol.













Lasă un răspuns