Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Polisano vinde ultimele farmacii. Tranzacția e verificată de Consiliul Concurenței

Alin Bratu
4
polisano-12-pdxw

Vânzarea farmaciilor Polisano Pharma SRL, deţinute de Daniela Vonica, soţia fostului om de afaceri Ilie Vonica) şi Valentina Bîrsan, către Marcos Provit, parte a grupului Evofarm, este verificată de Consiliul Concurenței, anunță instituția într-un comunicat de presă.

Publicitate
Publicitate

”Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Marcos Provit preia Pharma. Marcos Provit S.A., parte din grupul Evofarm, este prezent Polisano pe piața comerțului cu amănuntul de produse farmaceutice și parafarmaceutice în magazine specializate, precum și pe piața comerțului cu ridicata.

Polisano Pharma S.R.L. comercializează produse farmaceutice şi parafarmaceutice în magazine specializate. Compania are 12 farmacii în județul Sibiu, 9 farmacii în municipiul Sibiu, două farmacii în orașul Cisnădie și o farmacie în comuna Racovița. Compania deţine și un magazin naturist în Sibiu”, se precizează în comunicat.

Farmaciile Polisano au încheiat anul 2021 cu afaceri de 44,6 mil. lei, în creştere cu 10% faţă de anul anterior, anunță Ziarul Financiar, care precizează că cele 24 de farmacii sunt deţinute de Daniela Vonica (84% din acţiuni) şi Valentina Bîrsan.

Farmaciile Polisano au făcut parte din grupul cu acelaşi nume, fondat de antreprenorul Ilie Vonica. Grupul includea un spital, laboratoare medicale, o fabrică de medicamente, distribuţie şi retail farmaceutic. După decesul antreprenorului în 2016, rând pe rând, diviziile grupului Polisano au făcut obiectul mai multor tranzacţii prin care competitorii din piaţă au cumpărat fiecare companie.

Publicitate

Anterior, în 2016, un număr de 73 de farmacii Polisano au fost cumpărate de Sensiblu.

În 2014, Polisano avea 65 de farmacii sub marca Reţeta, numele acestora fiind schimbat în Polisano. „Reţeaua de farmacii Polisano urmează să ajungă la 200 de unităţi în decembrie 2016 şi la 300 de unităţi în 2018”, se arată într-un comunicat al companiei din anul 2015.

Cumpărătorul farmaciilor, reţeaua Marcos Provit a încheiat anul 2021 cu afaceri de 161 milioane de lei, în creştere cu 20%, şi profit de aproape 3 mil. lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Compania este controlată de Andrei Isac şi Gabriel Neagu, arată datele de pe platforma confidas.ro.

Anul acesta, in iunie, Marcos Provit a mai încheiat o tranzacţie, aprobată de Concurenţă, după ce a preluat farmacia Gifarm din Tecuci, cu afaceri de peste 20 mil. lei.

Profit.ro relata în 2019 că Polisano, conglomeratul farmaceutic care în perioada sa de glorie rula afaceri anuale de 400 milioane de euro și avea 2.000 de salariați, a fost vândut bucată cu bucată din cauza datoriilor. Familia Vonica a rămas la final cu câteva zeci de milioane de euro, bani cash, iar investitori precum Medlife, Sensiblu și Grampet au împărțit diviziile valoroase ale afacerii dezvoltate de medicul ginecolog Ilie Vonica.

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar CA
    CA

    Nenorocitii aceia care au facut averi ilegale cu medicamentele oncologice… stia el Vonica de ce a facut ce a facut… adum totul e ok, nu? Toti nevinovati…

    3
    1
  2. Avatar Ion
    Ion

    Păcat de munca doctorului Vonica !

    4
    1
  3. Avatar Marioara
    Marioara

    Au distrus munca doctorului Vonica! L-au adus in situatia sa-si puna capat zilelor ca sa-i ia afacerea! Niste sacali!

    2
    0
  4. Avatar Eori
    Eori

    Acest mesaj a fost șters din cauză că nu are nicio legătură cu subiectul

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate