Sâmbătă,
14.12.2024
Cer Senin
Acum
-1°C

Proiect: șefii Aeroportului își vor pierde locul de muncă după șase luni de pierderi

Proiect: șefii Aeroportului își vor pierde locul de muncă după șase luni de pierderi

Noul Consiliu de administrației al Aeroportului internațional Sibiu propune ca, în cazul în care instituția va cheltui mai mult decât încasează pe parcursul a două trimestre consecutive, întregii echipe de conducere să îi fie încheiat contractul.

Administrația județeană a pregătit pentru ședința ordinară a Consiliului Județean Sibiu de la finele acestei luni un proiect de hotărâre privind adoptarea indicatorilor de performanță ai Aeroportului sibian pentru perioada 2021 – 2025.

Perioadă în care, pe lângă recuperarea pierderilor generate de pandemie, este așteptată și darea în folosință a terminalului extins și dotat cu cele mai noi tehnologii. Este vorba de contractul de 48,5 milioane de euro, în urma căruia de la finele anului viitor Aeroportul internațional Sibiu (AIS) ar urma să aibă un terminal cu o capacitate dublă față de celei de acum.

Fără subvenții

Noile criterii de performanță propuse celor cinci membri ai Consiliului de administrație și celor cinci directori includ creșterea anuală a veniturilor proprii ale AIS cu cel puțin 10%. Totodată, se așteaptă – ca și până acum – ca instituția să genereze profit. ”În cazul în care cheltuielile la 1.000 de leu venituri sunt mai mari de 1.000 de lei într-un trimestru, administratorii și managementul sunt obligați să prezinte și implementeze un plan de conformare și recuperare. Dacă cheltuielile la 1.000 de lei venituri depășesc 1.000 de lei în două trimestre consecutive, mandatele administratorilor și managerilor încetează de drept în a 30 – a zi calendaristică de la încheierea celui de-al doilea trimestru în care se înregistrează această depășire”, se arată în propunerile de indicatori formulate pentru perioada rămasă până în 2025.

Deocamdată, activitatea AIS este subvenționată, inclusiv de la bugetul județului. Însă acest lucru ar trebui să se modifice, administrația instituției asumându-șu din trimestrul trei al actualului mandat noi ținte. ”Realizarea unui plan de afaceri pe perioada 2022 – 2030, bazat pe datele și prognozele existente, care să permită dezvoltarea sustenabilă și nesubvenționată a regiei”, este enumerat în țintele strategice ale AIS.

”Salarii bune și foarte bune”

Între țintele strategice propuse de noua administrație se numără și ”restructurarea și reorganizarea activității regiei din punct de vedere juridic, operațional și economic, astfel încât cel târziu în 31 decembrie 2023 să își acopere în mod sustenabil costurile”.

În actualul mandat, conducerea își mai propune și ”o mai bună remunerare a angajaților performanți, în așa fel încât rezultatele și calitatea muncii pentru toți angajații competenți să fie reflectată în salarii bune și foarte bune”.

Consultă aici, în format integral, Propunerile de indicatori pentru perioada 2021 – 2025 formulate de Consiliul de administrație al AIS

Citește și 48,5 mil. de euro: Aeroportul Sibiu se extinde cu un mega-șantier, pe care călătorii îl vor simți o singură zi

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Aci Duțu

Acum 2 ani

rotația neamurilor și amantelor la 7 luni. aeroportul tot pe pierdere va fi
Raspunde

Sdth

Acum 2 ani

buna ideea, va trebui insa verificat amanuntit cine sunt cei care vor fi rotiti si cauzele pierderilor...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus