Luni,
18.08.2025
Ploi Scurte
Acum
16°C

GALERIE FOTO – Copac tăiat lângă o alee din Sub Arini. Primăria: ”Prezenta risc iminent de prăbușire”

GALERIE FOTO – Copac tăiat lângă o alee din Sub Arini. Primăria: ”Prezenta risc iminent de prăbușire”

În urma unei evaluări făcută recent, specialiștii Primăriei Sibiu au decis tăierea unui copac din parcul Sub Arini, existând riscul prăbușirii lui peste trecători.

”Am ieșit miercuri dimineață cu cățelul la plimbare în parc și am observat cu tristețe un nou copac tăiat, chiar în fața Spitalului Militar. Nu sunt expert, dar la prima vedere avea frunze verzi, părea sănătos. Impresia mea este că în ultima vreme se taie tot mai mulți copaci în oraș, atât în cartiere cât și în parc, după cum observ acum”, ne-a transmis prin intermediul aplicației Turnul Sfatului Maria S..

Iată mai jos cum arăta copacul tăiat:

copac taiat sibiu

copac taiat sub arini

Reporterul Turnul Sfatului a solicitat oficialilor primăriei Sibiu un punct de vedere pe această temă. Poziția municipalității este că arborele trebuie tăiat pentru a proteja cetățenii.

”În urma evaluării arborelui de către inspectorii Serviciului Parcuri și Zone Verzi, s-a stabilit că acesta prezenta risc iminent de prăbușire - atașăm fotografii pentru a ilustra starea acestuia. În locul arborelui recoltat se va planta unul nou, în toamna acestui an.

Arborii din acest parc sunt evaluați periodic, iar dacă se vor mai constata astfel de cazuri se va proceda la recoltarea acestora, pentru siguranța cetățenilor care se plimbă pe aleile pietonale din parc, urmând să se planteze arbori noi care să îi înlocuiască”, au explicat reprezentanții primăriei.

Redăm mai jos fotografiile puse la dispoziție de municipalitate:

copac uscat

trunchi copac

copac taiat parc

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

17 comentarii

Jiji Berbecali

Acum 2 ani

Au fost taiati 3 copaci in acelasi loc, dupa ce am vazut trunchiurile taiate doar unul arata putin gol pe dinauntru. Impresia mea este ca cineva din primarie are nevoie de lemne de foc si sub pretextul ca poate va cadea copacul il taie si mai taie inca unul sau doi din jur.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bambolero

Acum 2 ani

Da mă, își taie lemn de foc acum toamna, să fie verde peste iarnă
Raspunde

Hannelore von Coada Șoricelului

Acum 2 ani

Da sa ii taie pe toți ca prea multă mizerie fac copacii! Ce frumos ar fi sa taie tot si sa pună dale sau asfalt ca in cartiere! Sa fie open space si sa ne bucuram de liniște și aer curat! Doamne mulțumesc că am scăpat de salciile de pe malul Cibinului ca arătau îngrozitor! Succes doamna Astrid! La Sibiu se tace și se face!
Raspunde

S

Acum 2 ani

Dacă bătea vântul și-i cădea în cap cetățeanului revoltat, tot primăria era de vină că nu a luat măsuri pentru a tăia copacul. Trebuie să fi rău intenționat să vezi doar frunzele verzi și nu ditamai scorbura. Teiul respectiv se mai ține în scoarță.
Raspunde

Au boala pe copaci

Acum 2 ani

,,Inspectorii" Serviciului Parcuri și Zone Verzi au boala pe copacii din Sibiu si lucrul acesta se poate vedea din ,,toaletarea'' facuta pe strada Banatului/Victoriei/etc unde s-a taiat coroana arborelui integral asta in conditiile in care s-a mai facut o taiere in urma cu 2-3 ani. Din cate stiu legea spune ca se poate taia maxim 30% nu lasat un ciot . Pe multe strazi din Sibiu copacii au coroana mult taiata. Copacii ramasi mari sunt doar pe terenuri private ca acolo probabil au scapat de inspectori.
Raspunde

DDD

Acum 2 ani

Cum poti multumi Sibienii?? Nicicum, nu se poate
Raspunde

Bebe

Acum 2 ani

Ati uitat cand un arin a cazut si a omorat un copil, lasatii pe cei care se pricep si au responsabilitate sa isi faca treaba.
Raspunde

Birtu

Acum 2 ani

Din pacate nu se pricep cei responsabili, de aceia taie mai multi copaci in zona,doar nu l-or rata tocmai pe cel care ar trebui sa il taie si poate iau si mai multi bani pentru asta, Mergeti si vedeti trunchiurile taiate si veti vedea ca unii sint sanatosi. in curind nici parcul nu va mai avea copaci !
Raspunde

Fliresco

Acum 2 ani

Serviciul toaletari este subinchiriat persoanelor fizice sau firmelor care iau bani frumosi de la Primarie gen o craca taiata 1000 lei si maruntita 200 lei. Asa este si in Cimitrul central. Chestia cu plantam unul nou este gargara pentru fraieri. Trebuie sa plantati in raport de 1 la 10 ca doar doar se va prinde unul. La diametrul unuia din poza in cati zeci de ani se ajunge? PS Aviz si de la mediu ati avut?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 2 ani

da de unde știi prețurile, ești din sistem? sau doar bați câmpii?
Raspunde

Steinitz

Acum 2 ani

Și în Parcul Astra sunt multi copaci semiuscati. Este unul chiar periculos langa coltul șahiștilor. Trebuie tăiat sa nu cumva sa cadă pe vreun maestru la table.
Raspunde

Maerius

Acum 2 ani

Specialistilor in parcuri si spatii verzi din primaria Sibiu si nu numai le recomand o solida documentare si chiar un schimb de experienta cu specialistii similari din primariile nipone. Asta daca vrem sa progresam in acest domeniu.Si acelorasi specialisti le adresez intrebarea, ce solutii au pentru indepartarea cirdurilor de ciori care polueaza ORASUL NOSTRU ? Sper ca nu taiatul masiv al copacilor seculari.
Raspunde

Un sibian

Acum 2 ani

unii chiar sunt uscati si trebuie taiati...trist e ca-i taie si acoli ii lasa...sunt copaci lasati asa de 3-4 ani...zic EI ca asa-i "frumos"...aproape de fiecare data cand taie copaci este un "individ"...probabil inteles cu cei din primarie care vine si ia lemnul bun (are un pasat albastru inchis si o remorca)...l-am vazut pe alei in Sub Arini si l-am vazut la poarta 2 in cimitir (era parcat pe Dumbravii si scotea lemnele pe la poarta 2 (evident nu face parte din echipa care a taiat copacul, ii trebuie lui lemnele acasa)...o primarie condusa cu mandrie de "d-na Fodor"!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Kill Bill

Acum 2 ani

Toți ecologiștii închipuiți își dau cu părerea că vai mamă ce se taie copacii! Nu vedeți că trunchiul copacului era găunos total pe dinăuntru? Vreți să cadă peste cineva? M-am săturat de hipsteriii care plâng după trei copaci și apoi merg la gym cu mașina și umplu parcările prin tot Sibiul.
Raspunde

Iulian dorian pirtz

Acum 2 ani

De ce nu isi iau hipsterii astia de la fituica locala trotineta si merg si ei prin parc sa vada cu ochii lor(telefoanele) cum au taiat pomii si sa numere cioturile taiate !!! Ce comunica primaria este apa de ploaie ,denatureaza faptele asta e natura lor. Cu ocazia asta pot lua prinzul la budi bar si pot face o recenzie ! Oare vor face asta! ochii mei au numarat mai muti copaci taiati decit zice tante de la primarie ,poate ar trebui sa merg eu la un control oftalmologic dar dupa ce merg cei de la ziar sa numere copacii taiati! Nu e greu trebuie doar sa mearga pe alee si sa arunce cu privirea.
Raspunde

Un sibian

Acum 2 ani

Interesant e că taie cate 3-4 arbori odată. Dintre care doar unul e găurit și sunt acoperiți. E jale in tot orașul. In acest mod, în câțiva ani mai avem doar arbuști de maxim 2m înălțime, cu 2 ramuri. După capul "specialiștilor" din primărie, tot e uscat și prezintă pericol. Nu e problema că tai un copac. Cu atât mai mult daca prezintă pericol. Dar sa tai tot venind cu aceasta scuza, e deja bătaie de joc. Cel puțin un mandat ar trebui sa plece acasă nemții din primărie. Cel puțin. Poate regandesc strategia și își revin la realitate. Nu vad că peste tot in lume avem doar incendii și temperaturi record? Chiar așa puțin ne interesează? Sau e rea credință?
Raspunde

Carcotel

Acum 2 ani

Am inteles noi gresit, de fapt a inceput faza de modernizare a parcului sub-arini si exact pe locul unde a crescut acel copac va urma sa treaca o pista de biciclete si de trotinetisti care fiindca va fi vopsita in verde va fi contorizata ca si "spatiu verde". Lasand gluma la o parte, chiar daca copacul se pare ca era bolnav (data fiind starea trunchiului), dat fiind faptul ca actuala conducere a urbei este "faimoasa" pentru defrisarile facute absolut peste tot prin oras, e normal ca orice astfel de actiune / gest sa nu fie primita cu prea mult fast si mi se pare normal. Numai sa nu cumva sa se gandeasca Cora sa faca niste parcari smart eco in subarini ca in 2 saptamani astia pun la pamant tot parcul :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus