Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

FOTO Am sărit cu parașuta de la 3.000 de metri pentru prima dată și a fost demențial: „Îți dă un sentiment incredibil de libertate”

FOTO Am sărit cu parașuta de la 3.000 de metri pentru prima dată și a fost demențial: „Îți dă un sentiment incredibil de libertate”

Sâmbătă, 20 august, este ziua în care, pentru prima dată, am urcat într-un avion și am zburat până la 3.000 de metri fără a mai coborî din el după ce a aterizat. De ce? Pentru că tot pentru prima dată am sărit cu parașuta, în tandem, cu instructorul Jozsef Csorba, venit din Ungaria special pentru activitatea organizată în acel weekend de cei de la Clubul de Parașutism Benzoi.

Citește și: FOTO/VIDEO Am fost „victima” unui exercițiu Salvamont. De noi depinde totul, nu prea avem voie să greșim

Bătăile puternice ale inimii și golul din stomac îmi amintesc ce am ales să fac în acea zi. Îmi șterg palmele transpirate și mă uit iar la ceasul de pe telefon. Este doar ora 10.00. La 12.00 trebuie să ajung la Aerodromul Măgura de la Cisnădie și în jurul orei 13.00 sar cu parașuta în tandem. Emoțiile care mă încearcă nu au nicio legătură cu ceasul rău. Nu am niciun dubiu că nu voi fi în siguranță, dar nu mai zburasem niciodată, cu niciun fel de avion. Anul trecut am ajuns la 1.000 de metri într-un balon cu aer cald, la festivalul ținut la Sibiu. Acum ajung la 3.000 de metri. Acolo ușa avionului se va deschide și voi sări în gol.

Aerodrom magura

Aerodrom Măgura

Nu reușesc să-mi imaginez cum voi reacționa. Dacă leșin? Dacă mi se face rău? Dacă îmi zboară încălțările? Dacă încurc instructorul? Îmi scutur brusc capul în încercarea de a-mi elibera mintea. Emoțiile nu dispar. Golurile din stomac se amestecă cu puseurile de entuziasm, iar eu îmi asum totul. În fond, singură am ales să fac asta. Sunt mulți dintre noi care au o listă cu lucruri de făcut în viață. A mea conține și saltul cu parașuta și zborul cu avionul.

Clubul de Parașutism Benzoi

Cu o seară înainte de a sări decid să vizitez Aerodromul Măgura și să-i cunosc pe Andreea Zoica și Benjamin Breit, Ben pentru prieteni, cei care au înființat Clubul de Parașutism Benzoi.

„Numele vine din alăturarea numelui partenerului meu Ben și primele trei litere de la numele meu de familie”, îmi explică Andreea. „Atât am putut atunci”, își întărește spusele râzând.

Andreea este de loc din Deva unde descoperă pasiunea pentru parașutism.

Citește și: Am fost copilotul lui Dănuț Budai în C.N. de Slalom Paralel. Două răsturnări spectaculoase și o ieșire în decor

„Am auzit un anunț la radio și pentru că de când mă știu mi-a plăcut să fac tot mai mult, mi s-a părut foarte interesantă ideea. Așa am început cursurile de parașutism în cadrul Aeroclubului de Stat. Inițial, le-am vrut pe cele de pilot de avion, dar îmi doream avion cu motor și nu exista așa ceva la Deva, așa că cea de-a două opțiune a fost parașutismul. Mi-a plăcut foarte mult de la primul salt. Aveam 16 ani și am sărit singură. Pe vremea aceea nu exista saltul în tandem. Săream de la 1.000 de metri cu un cablu automat. Practic, în trei secunde se deschidea parașuta”, îmi povestește Andreea.

Andreea Zoica

Nu este ușor să-și convingă părinții să o lase, dar, până la urmă, reușește.

„Mi-au dat consimțământul și apoi s-au rugat de mine, în fiecare zi, să mă las”, spune zâmbind.

Într-o zi chiar se lasă și se angajează la București în domeniul managementului și al consultanței în management, specializarea ei, iar după ce ajunge la epuizare își cumpără un motor și pleacă prin Europa. Se întâmpla acum nouă ani.

Ajunge în Austria unde își câștigă existența din pliat parașute. Peste 8.000 de parașute are pliate până astăzi. Cutreieră apoi Cehia, ajunge la cel mai mare club de parașutism din Germania, trece prin Spania și Portugalia. Așa învăță totul despre parașutism și realizează că ceea ce se întâmplă în România în acest domeniu este rămas încremenit undeva în urmă cu 20 de ani.

În Germania îl cunoaște pe Ben și, după ce a consideră că a învățat suficient, se întoarce în România alături de el pentru a face ca lucruri să se întâmple.

În parașutism și aviație nu încape: lasă că merge și așa

Cu Andreea vorbesc în timp ce completează acte, în timp ce pliază o parașută sau verifică stadiul salturilor din acea seară.

În Sibiu ajung și se stabilesc în anii 2017, 2018. Tot atunci încep să testeze activitatea aici. Cel mai greu le este pentru că nu există infrastructură. Între timp se schimbă și legile, dar nimic din toate acestea nu o împiedică pe Andreea să-și urmeze visul de a vedea școli moderne de parașutism, activități relaxante, divertisment și aici, la noi. Nici măcar ignoranța autorităților din domeniu.

Nu este ușor să privesc un om ai cărui ochi strălucesc atunci când vorbește despre pasiunea ei și se întunecă atunci când își amintește că România este în continuare un tărâm în care evoluția și dezvoltarea sunt cel mai ades înlocuite cu piedici și teorii ale absurdului.

Citește și: Video – Sibiul de la 1000 de metri altitudine. 30 de minute de poveste în balon

„Verificarea unei parașute, revizia tehnică, replierea  trebuie făcută o dată la șase sau 12 luni, în cel mai mic detaliu. Am văzut acte ilegale emise de inspectori din sistem pentru parașute care nu mai erau sigure. Acele parașute au fost în continuare folosite de oameni. Noi trăim aici în România într-o mentalitate de lasă că merge și așa, în condițiile în care în parașutism, în aviație sub nicio formă nu trebuie să existe. Ne-a fost foarte greu din punctul acesta de vedere”, o aud spunând.

Pe de o parte este trist ceea ce spune, dar pe de altă parte este și momentul în care realizez că decizia mea de a sări cu ei este cea mai bună.

„După prima experiență pe care am avut-o când am organizat salturi în tandem am decis cu Ben să facem acțiunile după regulile noastre și la standardul pe care noi îl cunoaștem. Cei care sar cu noi nu sunt supuși pericolului sau riscurilor. Ne alegem oamenii cu grijă și ne asigurăm că atitudinea lor este una de respect pentru tot ceea ce înseamnă aviație și parașutism. Piloții noștri colaborează, se sfătuiesc cu noi și lucrăm ca o echipă”, spune Andreea.

Citește și: VIDEO-Reporter TS, în misiune în Ucraina. Întreaga lume ajută ucrainenii

Avionul cu care zbor înainte de salt este închiriat din Ungaria. Tot de acolo sunt și o parte dintre instructori și piloți, restul sunt români.

salt cu parasuta

O doamnă de aproximativ 60 de ani și soțul prietenei sale se pregătesc de salt

Ies puțin afară să văd ce se mai întâmplă pe aerodrom. De aproximativ 15 minute avionul în care era o doamnă de vreo 60 de ani, alături de soțul celei mai bune prietene și instructorii lor, decolase. Prietena îi privea de la sol. Sunt veniți din Deva pentru a sări cu parașuta. Caut avionul din priviri și într-un final îl găsesc. Se vede atât de mic încât dacă îl pierd din privire, fie și pentru o secundă, risc să nu-l mai găsesc. Acolo sunt 3.000 de metri. De acolo voi sări. Privesc apusul. De la Măgura soarele se vede mai mare și mai clar, fără să supere ochii.  

„Raluca, hai...este timpul să sărim!”

Este ziua saltului. Ajung la aerodrom alături de Cristina Bălău, colega mea. Este lângă mine să surprindă toate stările și momentele dinainte de salt. Prezența ei mă încurajează. În minte îmi sună toate reacțiile celor cărora le-am spus că vreau să sar: „Ai înnebunit acum, după 40 de ani. Tu nu ești normală. Ești nebună de legat, cum să faci asta? Te cam gâdilă adrenalina”. Îmi vine să râd.

„Oamenii nu ne înțeleg activitatea, nu înțeleg ce presupune ea. În primul rând trebuie să trecem de bariera preconcepțiilor: că este riscant, că este periculos, că numai nebunii fac asta. Unii nici nu concep că ar avea acces să sară cu parașuta, pentru că acest sport nu a fost niciodată promovat așa cum trebuie”, îmi spunea Andreea cu o seară înainte.

„Raluca, hai...este timpul să sărim!” Tresar. Fugisem să-mi umplu mintea cu modul în care se alimentează un avion. Trag aer în piept și-mi îndrept pașii către bărbatul care mă strigă. Vremea este frumoasă, chiar dacă bate destul de tare vântul. „Acolo sus este liniște, să știi. Acolo nu simți vântul”, îmi spusese cineva de la aerodrom.

Merg să-l cunosc pe instructorul meu. Jozsef Csorba este venit din Ungaria și are peste 6.000 de salturi la activ. Chipul lui bând și zâmbetul încurajator, mă liniștesc. Vorbim în engleză. Cu ajutorul unor imagini îmi explică pașii pe care trebuie să-i fac în timpul saltului. Mă chinui să rămân concentrată. După ce termină, îl privesc și-l întreb: „și dacă uit să fac ceva?”. „Sunt acolo sus cu tine. Suntem legați cu patru sisteme de siguranță. Va fi totul în ordine”, îmi spune râzând.

Îmbrac echipamentul, iar Jozsef mă ajută să-mi pun un ham special. Plecăm către avion. Înainte să urc mă întorc către Cristina și-i strig: „dacă tu crezi ca ai avut emoții la primul examen, când ai mers la dentist sau când te-ai îndrăgostit, încearcă să sari o dată cu parașuta”.

salt cu parasuta

În avionul de mici dimensiuni suntem cinci oameni, pilotul, eu, Jozsef și Cosmin Pruncu, un tânăr venit de la Cluj pentru a sări și el, tot pentru prima oară, cu parașuta, alături de instructorul lui. Facem cunoștință și ne încurajăm bătând palma.

Ceea ce se întâmplă în avion este incredibil. Odată ce ușa se închide și roțile se pun în mișcare, creierul meu se blochează și nu mai există nicio senzație de teamă. Mă bucur pur și simplu de peisaj, de cartierul meu văzut de sus, de toate localitățile din jurul Sibiului care de la mii de metri înălțime par atât de aproape și de norii prin care avionul intră și iese. Zborul a durat 25 de minute.

Citește și: VIDEO/ Reportaj la Stația Meteo de la Bâlea Lac. De vorbă cu gardienii vremii

Mă gândesc doar să nu uit pașii pe care îi am de făcut: capul pe spate, pe umărul instructorului, mâinile pe ham, iar picioarele trebuie să vină, într-o poziție arcuită, între picioarele instructorului. Când mă bate pe umăr deschid brațele și iau poziția de parașutist. 40 de secunde este cădere liberă, apoi parașuta se deschide. Trebuie să-mi mai amintesc doar poziția de aterizare, cu picioarele ridicate sus, cât mai sus. Nu trebuie atins pământul cu ele.  

Văd ce văd păsările și sunt la fel de liberă ca și ele

Îmi dau seama că Jozsef prinde carabinele și strânge centurile hamului. Este timpul! Trag aer adânc în piept. Mă simte și mă bate încurajator pe spate. Mă uit la Cosmin care îmi zâmbește. Îl asigur că sunt în regulă. Ușa avionului se deschide și scot picioarele în afară. Mă uit în jos, dar tot nu simt panică. Parcă totul e amorțit. Jozsef îmi trage ușor capul pe umărul lui și sărim. Extraordinar! 40 de secunde pe care le conștientizez cu fiecare fracțiune. Atât de mult încât uit să deschid mâinile când mă bate pe umeri. Dar are Jozsef grijă să fac ce trebuie. Văd ce văd păsările și nu pot fi altfel decât fericită. Respir mai bine decât am crezut. Mi se usucă buzele și îmi pocnesc urechile, dar nu mai pot de bucurie. Este atât de frumos ceea ce simt.

Andreea spunea: „Un salt cu parașuta este atât de complex, încât este foarte greu să-l descrii. Oricâte salturi ai avea, adrenalina o simți de fiecare dată. La fel și emoția saltului, doar că nu se mai cheamă frică, se cheamă entuziasm. Saltul îți dă un sentiment incredibil de liberate și te provoacă pentru că îți depășești niște limite”.

Da, libertate, asta simt. Jozsef deschide parașuta și restul este doar dans în aer. Ne învârtim, admirăm peisajul și mă bucur pe deplin de experiență. Incredibil, doar acest cuvânt îmi vine pe buze și mă chinui să stochez în subconștient fiecare senzație. Aterizăm fără probleme, iar sufletul meu este plin. Nu mă interesează nici părul meu care este țeapăn ca o mătură uzată, nici pielea de pe față adunată sub ochelari, nici nările mărite de vânt. Sunt doar fericită.

Achiziția unui avion ar stabiliza salturile la Sibiu

Intru val vârtej în containerul în care Andreea își are biroul. „A fost exact cum ai spus tu. M-am simțit atât de liberă! Aș mai sări de zece ori”. Andreea râde. Știa că așa va fi. 

„Ne-am dorit mult să dezvoltăm activitatea aceasta, dar este foarte greu dacă nu avem un avion al nostru. Este o activitate complicată cu costuri foarte mari. Ca să o putem susține în continuare trebuie să ne asigurăm un avion aici, local”, spune ea.

Îmi povestește că, la început, a fost sceptică în ceea ce privește reportajul meu, pentru că nu pot asigura o continuitate a salturilor cu parașuta. Evenimentele la Benzoi se organizează în funcție de cerere și de posibilități, dar atunci când se organizează sunt anunțate din timp.

Sunt fericiți să facă asta pentru că parașutismul este un sport iubit de Andreea și Ben. Ei consideră că este important să se dezvolte partea de divertisment, de distracție și să existe libertatea de a organiza activități pentru publicul larg. Sunt șanse mari ca în cadrul unor astfel de salturi să se descopere talente, pentru că saltul în tandem este primul pas. Marea lor limitare este lipsa unui avion care să aparțină Clubului de Parașutism Benzoi.

„În 2019 am investit în echipamente, containere, dar mai trebuie investit. Mergem și pe varianta de fonduri europene, dar este greu. Este o activitate sezonieră, iar investitorii nu se aruncă. Am fost aproape să cumpărăm alături de câțiva oameni de afaceri un avion pentru a stabiliza activitatea la Sibiu, dar a venit pandemia și a dat planurile peste cap chiar pe ultima sută de metri. Acum în peisaj a venit războiul de la graniță, scumpirile exagerate și iar mi se pare greu de atins acest scop. Nu este o activitate din care să trăim sau să supraviețuim. Este o activitate extra de a oferi oamenilor șansa de la zbura și de a trăi senzații unice”, îmi mai spune Andreea.

O privesc și în sufletul meu chiar cred că vor reuși. Este păcat ca Sibiul să nu aibă astfel de activități. Este păcat ca sibienii care își doresc să nu poată experimenta lângă orașul lor saltul în tandem cu parașuta, mai ales că poți sări de la 14 ani.

Este o experiență pe care am avut-o și spun că se merită să o trăiești cel puțin o dată în viață.

Potrivit statisticilor, din totalul de 3,3 milioane de salturi înregistrate în 2019 de către zonele de cădere membre USPA, 15 au dus la decese, ceea ce face ca rata mortalității în parașutism să fie de 1 la 220.301. Asta înseamnă că este mai probabil să murim din cauza unui fulger, a unei mușcătură de câine, a unei înțepături de viespe, a unui accident de bicicletă, prin sufocare sau din cauza unui accident de vehicul cu motor decât din parașutism.

parasuta aterizare

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

5 comentarii

Emil

Acum 1 an

Loc de veci asigurat.
Raspunde

Mirela

Acum 1 an

Asta e tot ce ai putut intelege din acest articol ?
Raspunde

Sparrow

Acum 1 an

Benzoi, denumirea vine de la alāturarea numelor celor doi fondatori. Cât de taaaaaaare! Nu m-as fi gândit nici intr-o mie de ani! In plus, Benzoi, Brezoi, Brânzoi sunā mioritic, " ghe pe la noi" . A propos, in ultimele zile douā avioane de agrement s-au prābusit...... Vreti senzatii tari? Lāsati lumina aprinsā in hol douā zile si asteptati factura de curent apoi.
Raspunde

Parașutrista

Acum 1 an

Cum naiba să-ți dea un sentiment de libertate când ești împachetat și ținut legat de instructor? În rest, frumos reportaj publicitar. Are P-ul pe undeva?
Raspunde

Ian

Acum 1 an

Fain materialul dar cam dramatic scris :). Am să sar și eu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus